„Românii au talent” la Chișinău



Pentru că „Românii au talent” a ajuns și la Chișinău, de altfel pentru prima dată (sper să nu fie și ultima), am decis, mai ales că era sâmbătă seara, să pornesc spre Teatrul Național de Operă și Balet. La ora 19:00 urma să aibă loc cea de-a doua preselecție din ziua respectivă. Ghinionul a fost, din cauza mulțimii de oameni, să pătrund în sala de spectacole, abia la ora 21:00. Pentru că scaune libere nu mai erau, am stat, la fel ca toți ceilalți intrați la urmă, în picioare. În fața mea domnea, neclintită, o pădure de capete umane. Of, Doamne! Ca să văd scena, membrii juriului (adică pe Mihai Petre, Andra și Andi Moisescu) sau pe omniprezenții Pavel Bartoș și Smiley, am fost nevoit să sar și să tot sar, până când mușchii și mușchiuleții de la picioare mi-au cedat completamente. Doar în degete îmi mai rămăsese ceva forță. Anume ele mi-au fost salvarea. Tot ridicându-mă în vârful lor, la un moment dat am reușit să mă țin chiar și într-o singură unghie.
Evoluția concurenților a fost, cu mici excepții, lăudabilă.
La un moment dat, unul dintre ei, nu mai țin minte în ce context, o întreabă pe Andra: „Vă sfiază?” Pentru că Andra nu a înțeles din prima, concurentul a repetat: „Vă sfiază?”
No comment!
Una dintre concurente, frumoasă și suplă, a salutat membrii juriului în limba rusă. Tot în limba rusă și-a luat rămas-bun de la ei. Habar nu avea de limba română. A salvat situația Vova de la „Dansez pentru tine” (sper că-l mai țineți minte!), care îi traducea fetei vorbele juraților, iar juraților – vorbele fetei.
Să participi la „Românii au talent” fără să cunoști barem câteva cuvinte în limba română este, cred eu, o adevărată nesimțire.
Să mă fi dus eu la „Rușii au talent” fără să cunosc limba rusă, probabil că aș fi fost alungat cu pietre de pe scenă.
Să mai zică cineva că românii sunt răi. Dimpotrivă, ei sunt prea buni. Acceptă, înfiază, acordă cetățenii, mângâie pe cap, ajută, îmbrățișează toate scursurile lipsite de demnitate, în speranța că ele își vor schimba atitudinea vizavi de România, de români.
Dar… în zadar…

No comments:

Post a Comment