Cu părul
grizonant și aruncat pe spate,
Cu ochi de viperă
și sânge rece,
Tot cată-n jurul
său cu disperare,
Pe cine să mai
fure ori să frece.
Și-a tras în
țarcul său numai lighioane,
Care să-i strige
veșnic osanale,
Care să-l lingă
și să-l șteargă la TV,
De muci, de pipi
și fecale.
Cu ciocul său de
șoim înfipt în vâna țării,
De ani și ani tot
suge, nimeni nu-l întrece,
Dar noi, poporul,
îi dorim solemn
De la atâta supt
să se înece.
Ce-o fi având în
trupul său hain?
O piatră?! Demoni
o cohortă?!
Sau unde-ar
trebui să aibă suflet,
L-a înzestrat
destinul cu o bortă?!
Dar toți nebunii
și hapsânii lumii,
Ce fură, fură și
se tot ridică,
Răsturnați vor fi
nicicum de alți nebuni mai mari,
Ci de un David,
de-o buturugă mică.