Despre bunătate...

0 comentarii


Ca să fii bun, nu trebuie să fii neapărat membru al unei religii, al unui cult religios… Bunătatea nu are religie… Unii se duc la biserică, dar nu sunt buni, alții sunt buni, dar nu se duc la biserică. Cine este mai aproape de adevăr? Cine este mai aproape de Dumnezeu? Cel care cunoaște învățăturile Domnului, dar nu le urmează sau cei care le urmează, dar nu le cunosc?!

Uneori...

4 comentarii
      Uneori... Uneori, chiar dacă este peste puterile noastre, ar trebui să uităm... Să uităm tot răul pe care ni l-au pricinuit ceilalți. Chiar dacă noi i-am ajutat de nenumărate ori, i-am sfătuit, i-am încurajat, i-am iubit frățește, iar ei ne-au trădat în cel mai mârșav mod, noi trebuie să uităm. Să nu uităm doar trădarea lor, ci și pe ei, trădătorii. Să uităm de ei pentru totdeauna și să mergem mai departe.
...
      De-am muri de foame, să nu mai cerem în veci nicio coajă  de pâine de la cel ce ne-a trădat. De ne-am scufunda în mlaștina suferinței și a lipsurilor, să nu cerșim nicicând ajutor de la un trădător. Să învingem suferința cu demnitate. Să nu ne mai umilim în fața unui trădător. Să rezistăm, să luptăm, să ne înfigem unghiile în coaja destinului, să urcăm pe culmi, să trecem peste toate obstacolele, să învingem vânturile potrivnice nouă. Numai așa vom ajunge unde ne-am propus.

     Iar trădătorul va rămâne undeva în urmă.

     Să-i aratăm că ne descurcăm fără el, că nu ne trebuie ajutorul lui, că suntem cei mai puternici, cei mai tari, cei mai cu demnitate oameni din lume. Să-i arătăm că suntem niște luptători, niște samurai, niște spartani adevărați.

    Niciodată să nu purtăm pică trădătorilor.

    Ei nu sunt demni de ura noastră. 


Creștinii necreștini

2 comentarii



Trăim într-o lume plină de oameni triști… Triști și neajutorați. Lipsiți de sprijin și de iubire…
Trăim într-o lume plină de oameni izolați, de oameni parcă obișnuiți, dar care nu pot fi înțeleși de semenii lor.
Lacrimi. Lacrimi pretutindeni. Plâng oamenii mai mult ca niciodată. Plânsul, durerea lor fără de sfârșit, mă dor enorm. Chiar dacă nu am parte de prea multă fericire, câte o fărâmă  din ea aș da totuși la fiecare.
De vindecători de trupuri, mă refer la medici, e plină lumea. În schimb, vindecători de suflete e greu peste măsură de găsit. Deși bisericile-s pline de „creștini”, de slujitori ai Domnului, ele sunt goale de slujitori ai oamenilor. Iisus L-a slujit pe Tatăl făcând bine oamenilor necăjiți, oamenilor aflați în disperată căutare de creștinească mângâiere. Dar slujitorii Lui de azi nu sunt și slujitorii noștri. Gândindu-se prea mult la Dumnezeu, ei au uitat de turma necăjită. Iisus însă nu a uitat nicicând de turmă.
Un adevărat slujitor al Domnului nu uită niciodată de ceilalți.
În biserica zilelor noastre se vorbește foarte mult despre cum trebuie să fie un creștin și cum trebuie să se poarte cu semenii săi. De mic copil, de când mă țin minte, se vorbește despre cum să fim, cum să ne purtăm… Mereu ni se vorbește la viitor. Dar nu se spune nimic despre prezentul nostru. Despre aici și acum.
Ce fel de creștin sunt eu acum? Cum sunt eu? Ce fac eu pentru frații mei? Cu ce îi ajut? Am eu grijă de semenii aflați în suferință? Le șterg lacrimile atunci când plâng în preajma mea?
Să uităm de viitor, pentru că viitorul nu există. El va exista cândva, dar s-ar putea ca noi să nu mai ajungem să-l vedem.
Acum! Acum, frate! Acționează!  Ajută omul pe care nu ai voit să-l ajuți până acum. Fă acum ceea ce nu ai făcut niciodată până în această clipă: șterge-i lacrimile celui care plânge, dă o bucată de pâine flămândului, o haină celui dezbrăcat, un sfat celui care ți-l cere…
Deși nu faci niciodată bine, îți place să crezi despre tine că ești bun creștin. Ce fel de creștin ești dacă nu ajuți pe nimeni niciodată? Bunătatea ar trebui să devină rodul credinței tale. Credința fără iubire și grijă frățească nu este credință.

Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare

2 comentarii


Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare, ed. a II-a, Ch.: Balacron, 2013, 200 p.

Niciodată nu este prea târziu să ne pomenim strămoșii. Niciodată nu este prea târziu să plecăm genunchii în semn de mulțumire în fața celor care au murit cu arma în mâini apărându-ne pământul.

Cartea Cotul Donului 1942 este, indiscutabil, o ușă a prezentului ducătoare spre trecut…

Cotul Donului 1942 este un manual de istorie.

Cotul Donului 1942 este un mănunchi de mărturii, un izvor de adevăruri mai puțin știute, un drum plin de spini și suferințe…

Cotul Donului poartă semnătura binecunoscutului iubitor și apostol al românității Vasile Șoimaru – explorator și căutător de tărâmuri încărcate de istorie, de poteci pe care au călcat bravii noștri înaintași.
      
          Recomand această carte atât patrioților noștri, cât și trădătorilor, mai ales trădătorilor din Parlamentul Republicii Moldova, care sunt foarte mulți la număr.