Între dealuri și câmpii mănoase,
Mângâiat de cânturi păsărești,
Dansează-n strai de sărbătoare
Sătucul meu natal – Molești.
Copiii mișună pe ulicioare,
Se joacă, fără griji, până târziu,
Bătrânii la portițe-și spun istorii,
Cu mâinile-arătând spre holdele de grâu.
Pe un drumeag ferit de ochii lumii,
Pierdut în tihna serii estivale,
Un flăcău și-o fată, ținându-se de mână,
Coboară-ndrăgostiți, încetișor la vale.
La marginea de sat dinspre pădure,
În ogrăjoara unei bunicuțe,
Plutește înnebunitor miros
De pâine coaptă, sărmăluțe…
Eh, tu, Moleștiule îmbătrânit de vremi,
Crucile-ți străvechi din cimitire
An de an ne cheamă de Blajini,
Strămoșilor s-aducem pomenire.
Împrăștiați prin lume de vom fi,
Printre străini oricât ne-ar fi de greu,
Nu vom uita nicicând de unde am pornit,
Moleșteni rămâne-vom mereu!
No comments:
Post a Comment