Identitate și bunăstare

În șirul de comentarii la ultimul meu articol (Cine ni-s frații?! Rușii sau românii?), am „descoperit” următoarea întrebare: Care este legătura dintre identitate și bunăstare? Trebuie să recunosc că este o întrebare cam dificilă, dar în rândurile de mai jos voi încerca totuși să ofer câteva răspunsuri. De vreme ce între lipsa de identitate a conaționalilor noștri și sărăcie există o strânsă legătură, la fel, cred eu, există o conexiune și între identitate și bunăstare.

A ști cu exactitate cine ești și a te numi într-un anume fel, fie român, fie rus sau moldovean, îți poate oare asigura bunăstarea?

…

Milioane de români, care știu cine sunt, care nu au fost atinși sub nici o formă de dezastruoasele efecte ale crizei identitare, și-au părăsit vetrele ca să-și caute norocul în alte părți ale pământului. Lituanienii și letonii au invadat Occidentul. Ba chiar și portughezii, popor distinct în lume, au plecat într-un număr foarte mare peste hotare. Când vine vorba de joburi mai bine plătite, de pace, de respect față de individ, foarte mulți își îndreaptă nu doar privirea, ci și mersul anume spre acel meleag. Oricât de patriot, oricât de fidel ai fi identității tale, vine o vreme când ispita-ți de a pleca devine mai puternică decât convingerea de a rămâne.

Acum să revenim la problemele noastre. Vechile probleme. Ruși, găgăuzi, bulgari, ucraineni, rromi, români, moldoveni… Lume puțină, nații multe. Unele nații sunt reale, altele, de fapt una – inventată.

Adepții moldovenismului, creații nefericite ale politicienilor de ieri și de azi, reprezintă una dintre cele mai neplăcute probleme ale Basarabiei. Ei își spun moldoveni și susțin că vorbesc moldovenește. Dar moldoveneasca vorbită de ei sună la fel ca limba română. Oare ei știu că în moldoveneasca creată de „lingviștii” de odinioară, cravatei i se spune gâtlejnic, deșteptătorului – trezîlnic, sufrageriei – mâncătorie?! Etc. De-ar fi vorbit în acest mod, i-aș fi crezut pe cuvânt că sunt moldoveni înnăscuți, care gândesc moldovenește, care respiră și mănâncă moldovenește, care fac dragoste moldovenește ș.a.m.d.

Tot ei, aceiași adepți ai moldovenismului sunt, în mare parte, împotriva integrării R. Moldova în UE. Ei cred în Rusia, în urși și mlaștini, în aurore boreale, în tundre și morse. A te numi moldovean, înseamnă a fi prorus sau, în cel mai fericit caz, antieuropean.

Din cauza lor Moldova a căzut în hău. Din cauza lui Voronin, lui Mișin, lui Dodon, lui Stepaniuc, lui Lupu și mulți alții alde ei, care au îmbolnăvit grav o parte a societății noastre, am ajuns să ne mâncăm unii pe alții, să ne încăierăm verbal.

În timp ce noi, poporul, sărac și înfometat, încălțat în galoși și cu bărbiile înfipte în coada furcii, ne certăm neștiind ce limbă vorbim, cine suntem, ei, politicienii, fură. Și bănci, și aeroporturi…

Moldovenismul a distrus, a stricat, a îndobitocit acest popor. Moldovenismul este calea sigură de a menține RM în sfera de influență rusească, iar Rusia nu are nici un interes ca noi să progresăm, să ne dezvoltăm din punct de vedere economic. Ucraina a înțeles acest lucru. Georgia la fel. Multe alte țări au înțeles. Oare noi suntem cei mai proști?!

În timp ce noi ne certăm, iar politicienii fură tot ce mai prezintă valoare pe plaiul acesta, satele Moldovei dispar unul câte unul de pe hartă, iar oamenii mor de foame. 

Cu o identitate creată artificial, la care mulți nu vor să renunțe nici în ruptul capului, noi nu facem decât să ne autodistrugem, să ne băgăm benevol sub papucul Rusiei, să ne tragem țărâna deasupra mormântului.

Când cu mic, cu mare, vom înțelege cu adevărat cine suntem, renunțând la moldovenismul trivial, care ne-a fost impus de către predecesorii noștri, nu din motive raționale, ci pentru a ne îndepărta de originile noastre, de ceea ce suntem noi în realitate, abia atunci vom trece la o nouă etapă de dezvoltare. Un popor divizat, nu prea are șanse să se dezvolte. Dimpotrivă. Divizare înseamnă sinucidere.

Noi vorbim românește și, pentru că vorbim așa, înseamnă că suntem români.

Oare de câtă minte ar avea nevoie un om ca să-și dea seama de acest lucru?!

Identitate și bunăstare…

În Elveția unde neamțul este neamț, francezul – francez, iar italianul – italian, unde fiecare cetățean își cunoaște locul și îndatoririle, unde fiecare știe ce vrea, la ce aspiră, și aleșii poporului știu exact ce au de făcut, care le sunt sarcinile.

La noi, unde vorbitorii aceleiași limbi se ceartă neștiind cum s-o numească, unde o parte a locuitorilor vor în UE, altă parte în Uniunea Rusia-Belarus sau în Turcia, politicienii habar nu au ca anume să ofere poporului. Derutat și el, asemenea nouă, nu-i rămâne decât să se apuce de furat. Oricum, noi suntem destul de preocupați de „marile” probleme lingvistice, încât să ne pese de „puținul” pe care îl fură ei, aleșii poporului.

Trebuie, trebuie, trebuie și iar trebuie să rezolvăm disensiunile legate de identitate. Atunci și numai atunci, noi, cetățenii, având scopuri și convingeri asemănătoare, vom reuși să punem o presiune mult mai mare asupra actorilor politici. Numai în acest mod îi vom responsabiliza. Numai așa vom reuși să le cerem socoteală, să-i punem la zid, să-i taxăm de hoție când va fi cazul etc.

Într-o societate lovită de o profundă criză identitară, într-o societate divizată și slăbită de interminabilele discuții legate de limbă, lichelele, adică politicienii mizerabili, se înmulțesc ca ciupercile după ploaie.

Pe de altă parte însă, într-o societate sănătoasă, unită, politicienii de putregai nu vor mai avea loc.

Este logic, nu?!

Numai așa vom progresa.

Numai așa.