Pe vremuri, când colhozurile erau colhozuri,
iar moldovenii trăiau cât de cât decent, vorba “La colhoz pe dealul mare, cine
fură, acela are”, era considerată mai curând o glumă, decât o activitate care păgubește
statul. Atunci furau toți, de la șefi la simplii mânuitori de sapă. Dimineața
se duceau la muncă cu mâinile în buzunare, iar seara, la întoarcerea acasă, de
la mic la mare, luau tot ce le cădea în mână. Șuvoaie de oameni, cu spinările
și picioarele încovoiate, curgeau dinspre dealuri spre sat cu saci grei pe
umeri… Și toți erau fericiți.
Dar vremurile de atunci, când
hoția era considerată ca fiind o activitate inofensivă, ordinară, au apus. Cei
mai mulți dintre moldoveni ar mai fura și azi, numai că nu prea au ce.
Totuși, unii continuă să fure și
acum, pentru că ei știu de unde să fure. Acești indivizi, cu moravuri de colhoz
și dintr-o obișnuință viscerală, fură, fură, și tot fură.
Am impresia că aproape toți
indivizii din Republica Moldova care se implică în politică, în loc să se
gândească ce lucruri bune să facă pentru această țară, pentru a rămâne în
istorie, în memoria colectivă drept eroi, ei se preocupă ce și de unde să mai
fure, pe cine să mai jumulească. Au transformat politicul moldovenesc într-un
colhoz uriaș, de unde ei toți, împreună cu judecătorii, polițiștii,
funcționarii de diferite ranguri, fură ca în codru. Ar putea să jure cu mâna pe
Biblie că nu sunt hoți, dar cum să-i crezi când vezi în ce castele locuiesc, în
ce mașini se plimbă, ce țări vizitează în timpul vacanțelor?!
Când se va scrie istoria Moldovei
de azi, istoricii aproape că nu vor avea ce spune despre liderii politici din
ultimele două decenii. Ce să scrii despre Petru Lucinschi? Despre Iurie Roșca?
Despre Dumitru Diacov? Despre Marian Lupu? Despre Vlad Plahotniuc? Despre Vlad
Filat? Despre aceștia și mulți alții putem spune doar că au fost lacomi,
nesimțiți, cu gândul doar la propriul buzunar și la partid, nu și la țară. Unii
dintre aceștia au fost chiar trădători. Ah, trădarea, acest defect uman, care
stă adânc înrădăcinat în ADN-ul politicienilor pruto-nistreni.
Mulți dintre actualii
conducători, deputați etc., care în mod direct sau indirect, guvernează țara, au
afaceri și sunt foarte bogați. Implicându-se în viața politică, în loc să se
preocupe de soarta și de bunăstarea concetățenilor, ei continuă goana după bani.
De ce procedează astfel? Se comportă și acționează de parcă ar avea de trăit o
veșnicie pe acest pământ.
Pe cât de mizerabili sunt
guvernanții noștri, pe atât de bravi sunt alții. De exemplu, miliardarul
Michael Bloomberg, primarul New York-ului. Acest om bogat, la al treilea mandat
de primar al său, primește oficial un salariu de 1 dolar. Așa a vrut el. Mai
mult de atât, acest filantrop a donat de-a lungul timpului, peste un miliard de
dolari Universității John Hopkins, iar acum, mai recent, a decis să investească
din propriul buzunar 12 milioane de dolari pentru o campanie împotriva armelor.
De asemenea, el a donat sume importante de bani unui număr impunător de ONG-uri
și asociații etc.
Bogații moldoveni, care s-au vrut
și au devenit și politicieni, conducători de instituții de stat, în loc să se
dezică de salarii, ei mai fură și ceea ce găsesc în vistieria statului. Despre
donații de milioane din partea lor – nici vorbă.
De fapt, unul dintre bogații Moldovei,
politician și el, a deschis o fundație care se numește Edelweiss. Am apelat de
mai multe ori la această fundație în legătură cu finanțarea câtorva proiecte
culturale.
Nici un răspuns.
În concluzie, vreau să spun că
politicul nostru este de sorginte tribală, iar politicienii – niște inși fără
scrupule, care, deși de mult nu mai există colhozuri, ei continuă să le poarte
(colhozurile) în inimi.
No comments:
Post a Comment