„Eu sunt cel care va schimba soarta țării mele!”

3 comentarii

Nimeni nu este perfect. Dar există oameni care, în ciuda imperfecțiunii lor, realizează lucruri mărețe, frumoase. Oameni precum Abraham Lincoln, Margaret Thatcher, Ștefan cel Mare, Winston Churchill ș.a., au fost puțini, dar foarte mulți le-au apreciat faptele.
Toate statele lumii, unele oricât de mici ar fi, au nevoie de oameni MARI, oameni MARI care să facă lucruri mărețe, oameni MARI care să-și ridice poporul din ruine. De pușlamale care se vând, care se gândesc la propriul buzunar, care mint, nu are nevoie nimeni. Nu și le dorește nimeni, dar noi le avem din belșug.
De patru ani trăim în democrație. Am crezut în ea, dar acum, în cel de-al treisprezecelea ceas, am înțeles că bunăstarea nu stă în denumirea unui regim politic sau în denumirea unui partid.
Satan nu stă numai în Iad, el stă peste tot, chiar și în biserici.
Hoții, pezevenchii, fățarnicii și mincinoșii nu stăteau doar în Partidul Comuniștilor, așa cum credeam noi prin anul 2009, ei s-au infiltrat peste tot, inclusiv în cele trei partide democrate de la guvernare. Cine a știut? Cine a bănuit? Cine a presimțit că după patru ani de democrație vom trăi pe propria piele o asemenea dezamăgire? Moldovenii, în mare parte, sunt zdrobiți sufletește, sunt de-a dreptul disperați.
Ca să transformi un stat sărac într-un stat bogat trebuie să crezi din toată inima, cu toată simțirea, cu toată ființa în de acest lucru. Politicienii moldoveni nu cred în așa ceva. Ei cred numai în bani, în mașini luxoase, în case multietajate. Unii dintre ei au devenit atât de bogați, încât nu înțeleg ce înseamnă sărăcie, ce înseamnă să te așezi la masă și să nu ai ce mânca, să fii bolnav și să nu ai bani de tratament.
Eroi, eroi, eroi. Avem nevoie de eroi. Pentru început ne-ar fi de ajuns și numai unul.
Abraham Lincoln, cel de-al 16-lea Președinte al SUA, a îndurat foarte multă suferință în timpul vieții sale. A suferit și o serie de eșecuri. A crescut într-o sărăcie cruntă, fiind nevoit să lucreze câte 10 ore pe zi încă de la vârsta de 7 ani. Când avea 9 ani și-a pierdut mama. A reușit să studieze la școală un singur an. Restul vieții a fost un autodidact, reușind  peste ani să devină un avocat de succes. La vârsta de douăzeci și ceva de ani a încercat să se lanseze în afaceri, eșuând de fiecare dată. La 26 de ani își pierduse iubita, pe Anne Rutledge, care a murit. A trecut și printr-o depresie. S-a lansat și în politică, pierzând mai multe alegeri. Dar, pentru că a fost puternic, pentru că a muncit din greu, a reușit totuși și în politică. A devenit președinte la vârsta de 51 de ani, SUA aflând-se într-o situație foarte dificilă, confruntându-se cu războiul dintre nordiști și sudiști. Dar, pentru că a vrut să schimbe radical imaginea țării sale, a reușit. Pe parcursul anilor pierduse trei din cei patru copii ai săi, într-un final, la începutul celui de-al doilea mandat de președinte al SUA, fiind asasinat. Destinul său nu a fost deloc ușor, dar, pentru că a vrut să fie om MARE, a reușit.
Mulți dintre politicienii moldoveni erau bogați când s-au implicat în politică. Nu le rămânea decât să câștige și faimă. Noi, cetățenii acestei țări, le-am oferit această șansă. Le-am dat mână liberă să modeleze cum le place lor Republica Moldova până când le va ieși ceva frumos. Dar… a ieșit un monstru.
Treziți-vă la realitate, politicienilor! Treziți-vă! Scuturați-vă mințile, în ele să rămână numai un singur gând, cel de a face ceva bun pentru țara voastră. Dimineața când deschideți ochii și seara când îi închideți, să vă spuneți aceste cuvinte: „Eu sunt cel care va schimba soarta țării mele!”
Atât!

Mihai Ghimpu ar trebui să plece

0 comentarii

A fi obraznic, înseamnă a reuși. Această aserțiune a devenit pentru mine, fără pic de exagerare, un imbold, un vârf de ac care mă tot înțeapă în ultima vreme, silindu-mă să schimb ceva, măcar ceva în comportamentul meu, să mă despoi de straiele bonomiei, ale modestiei și să fiu ca cei mulți. Știu că aș putea să fiu ca ei sau măcar aproape ca ei, să nu-mi pară rău de ceea ce spun, de ceea ce fac… Să fiu ca ei, nu pentru că nu mi-ar plăcea cum sunt eu acum, ci pentru că ei, obraznicii, obțin mai multe de la cei din jur și, în genere, de la viață. Ei spun orice oricui și pun mâna pe orice, chiar dacă nu le aparține. Și… nu au remușcări.
Ei cred că au dreptate, chiar și atunci când greșesc, se cred sfinți chiar și atunci când păcătuiesc, se cred sinceri chiar și atunci când mint, se cred asupriți, chiar și atunci când asupresc, se cred drepți chiar și atunci când stau strâmb.
Lor le pasă ce cred cei din jur, însă cred doar în părerea indivizilor alde ei, care să nu-i contrazică, să nu-i mustre, să nu le reproșeze nimic. Altfel, ei se enervează, amenință, înjură, se supără, țipă, behăiesc, urlă, nechează ca niște armăsari furioși.
Dar… m-am înșelat. Nu, nu pot să fiu obraznic. Nu pot să ating nici a zecea parte din obrăznicia lor.
Dacă ar fi să fac un top al celor mai obraznici moldoveni, și anume al moldovenilor care fac politică, pentru că mutrele lor le vedem zilnic pe ecranul televizorului, iar comportamentul lor ne influențează și ne afectează cel mai mult, în frunte l-aș pune, mai ales după prestația sa din ultimele săptămâni, ba chiar luni, pe pseudoliberalul Mihai Ghimpu. Acest om, despre care Vladimir Voronin afirmă că ar avea câteva operații la cap, prin ceea ce face și spune, mă face să cred că chiar așa și este. Locul unui asemenea individ necioplit, care se declară apărător al limbii române, dar pe care în realitate nu o poate vorbi, apărător al democrației, dar care trăiește cu comunismul în suflet, care chipurile luptă pentru dreptate, dar apără nelegiuiții, care este pentru libertatea de expresie, dar zbiară la jurnaliștii care îi adresează întrebări incomode etc., ar trebui să fie în afara politicului. Acestui om, căruia alegătorii i-au dat o șansă, cred eu ultima, și-a arătat adevărata față, iar Partidul Liberal ar mai avea viitor, dacă s-ar debarasa de acest Mihai Ghimpu. Ori, cât  încă ura alegătorului nu a devenit cronică, el, Ghimpu, să iasă la televizor și să-și ceară public iertare de la jurnaliști și bloggeri, de la alegătorii săi, pentru că, alături de cei din Partidul Democrat, au tăinuit crima de la Pădurea Domnească. Iar cel mai important lucru, este să renunțe la ambițiile lui sectare, destructive și să voteze candidatura lui Vlad Filat la funcția de Prim-ministru. Nu pentru că mi-ar fi tare drag Filat, ci pentru că noi vrem, mai ales după alegerile din 28 noiembrie 2010, să vedem ce poate face AIE2 pentru Moldova, pentru că Moldova a făcut tot ce a putut pentru PL, PLDM și PD să revină la guvernare.
Pe locul 2 în top l-aș pune pe Vlad Plahotniuc, pentru că s-a implicat prea mult în politică, corupând o mulțime de politicieni. Și-a tras și un avocat foarte bun, pe Vitalie Nagacevschi, iar acesta a acceptat să apere cel mai controversat om din țară. Și-a tras și o sumedenie de procurori, judecători etc. Mai mult de atât, și-a cumpărat și câteva instituții mass-media, care să se îngrijească zi și noapte de imaginea sa „imaculată”.
Pe locul 3 l-aș pune pe Iurie Munteanu de la PCRM, apoi pe Vladimir Voronin, pe Igor Dodon etc.
Unii cred că cel mai sincer politician moldovean din zilele noastre ar fi Sergiu Mocanu. Probabil. Îi suntem recunoscători pentru mulțimea de informații importante pe care le aduce la urechile publicului, însă eu am impresia că acest fost consilier al lui Vladimir Voronin, actual șef al Mișcării Antimafie, luptă nu pentru a face dreptate Republicii Moldova, ci pentru ai face dreptate lui Viorel Țopa. Dar vom vedea pe parcurs pentru ce și pentru cine luptă Sergiu Mocanu. Este greu de avut încredere într-un om cu reputația nu tocmai bună, după ce a fost consilierul lui Voronin.
Obrăznicăturile astea parazitează politicul moldovenesc și sunt foarte nocive pentru Republica Moldova. Însă, pentru că știu să mintă bine alegătorii, nimeresc de fiecare dată în Parlament sau în funcții importante de stat.
În timp ce ei luptă pentru influență și bani, noi luptăm ca să nu murim de foame.


7 aprilie... 2013

0 comentarii

Deunăzi am trecut pe lângă morga de pe strada Corolenco. O mamă, însoțită de fiica sa, cu inimile frânte de durere, plângeau în hohote, trezind ecouri sumbre…
Să pierzi pe cineva drag nu-i deloc ușor. Moartea persoanei iubite devine, pentru o vreme sau pentru totdeauna, propria ta moarte.
La morgă, de obicei, oamenii ajung din două motive:
1. Pentru a depune sau a lua corpul neînsuflețit al cuiva.
2. Pentru a fi depus sau luat propriul tău cadavru.
Mai devreme sau mai târziu toți vom trece pe acolo…
Însă problema este alta. De când am devenit captivul veșnicei deziluzii, legată de șansele noastre de a deveni un popor prosper, am impresia că însăși Republica Moldova este o morgă: o morgă uriașă în care stau una peste alta persoanele cărora le-au fost ucise speranțele.
Politicienii moldoveni sunt ucigători de speranțe. Ei au distrus, au năruit speranțele întregului popor. În societatea pe care au „zidit-o” ei, au șanse la o viață mai bună, în cea mai mare parte, hoții și șarlatanii. Oamenii cinstiți nu au. Anume acești oameni, cu speranțele omorâte în propriile trupuri, lasă totul baltă și fug departe-departe, în alte țări, pentru a începe o nouă viață.
Iar procurorii, judecătorii, parlamentarii, miniștrii etc. rămân. Rămân în casele lor de milioane. Ei nu au motive să plece pentru că le este bine aici, deoarece au de unde fura și, culmea!, nimeni nu le dă peste mână.
Este timpul să ne ridicăm, să ne mai ridicăm, ori de câte ori va fi nevoie, și să-i punem la respect pe hoți, adică pe diriguitorii acestei țări.
Mâine va fi 7 aprilie!
Problema noastră, a basarabenilor, este că trăim cu amintirea acelui 7 aprilie! Este un lucru bun și acesta, totuși, datoria noastră este să transformăm toate celelalte zile ale anului într-un 7 aprilie, până când îi vom pune pe politicieni pe calea cea dreaptă.



Politicienii din Republica Moldova și colhozul

0 comentarii

 Pe vremuri, când colhozurile erau colhozuri, iar moldovenii trăiau cât de cât decent, vorba “La colhoz pe dealul mare, cine fură, acela are”, era considerată mai curând o glumă, decât o activitate care păgubește statul. Atunci furau toți, de la șefi la simplii mânuitori de sapă. Dimineața se duceau la muncă cu mâinile în buzunare, iar seara, la întoarcerea acasă, de la mic la mare, luau tot ce le cădea în mână. Șuvoaie de oameni, cu spinările și picioarele încovoiate, curgeau dinspre dealuri spre sat cu saci grei pe umeri… Și toți erau fericiți.
Dar vremurile de atunci, când hoția era considerată ca fiind o activitate inofensivă, ordinară, au apus. Cei mai mulți dintre moldoveni ar mai fura și azi, numai că nu prea au ce.
Totuși, unii continuă să fure și acum, pentru că ei știu de unde să fure. Acești indivizi, cu moravuri de colhoz și dintr-o obișnuință viscerală, fură, fură, și tot fură.
Am impresia că aproape toți indivizii din Republica Moldova care se implică în politică, în loc să se gândească ce lucruri bune să facă pentru această țară, pentru a rămâne în istorie, în memoria colectivă drept eroi, ei se preocupă ce și de unde să mai fure, pe cine să mai jumulească. Au transformat politicul moldovenesc într-un colhoz uriaș, de unde ei toți, împreună cu judecătorii, polițiștii, funcționarii de diferite ranguri, fură ca în codru. Ar putea să jure cu mâna pe Biblie că nu sunt hoți, dar cum să-i crezi când vezi în ce castele locuiesc, în ce mașini se plimbă, ce țări vizitează în timpul vacanțelor?!
Când se va scrie istoria Moldovei de azi, istoricii aproape că nu vor avea ce spune despre liderii politici din ultimele două decenii. Ce să scrii despre Petru Lucinschi? Despre Iurie Roșca? Despre Dumitru Diacov? Despre Marian Lupu? Despre Vlad Plahotniuc? Despre Vlad Filat? Despre aceștia și mulți alții putem spune doar că au fost lacomi, nesimțiți, cu gândul doar la propriul buzunar și la partid, nu și la țară. Unii dintre aceștia au fost chiar trădători. Ah, trădarea, acest defect uman, care stă adânc înrădăcinat în ADN-ul politicienilor pruto-nistreni.
Mulți dintre actualii conducători, deputați etc., care în mod direct sau indirect, guvernează țara, au afaceri și sunt foarte bogați. Implicându-se în viața politică, în loc să se preocupe de soarta și de bunăstarea concetățenilor, ei continuă goana după bani. De ce procedează astfel? Se comportă și acționează de parcă ar avea de trăit o veșnicie pe acest pământ.
Pe cât de mizerabili sunt guvernanții noștri, pe atât de bravi sunt alții. De exemplu, miliardarul Michael Bloomberg, primarul New York-ului. Acest om bogat, la al treilea mandat de primar al său, primește oficial un salariu de 1 dolar. Așa a vrut el. Mai mult de atât, acest filantrop a donat de-a lungul timpului, peste un miliard de dolari Universității John Hopkins, iar acum, mai recent, a decis să investească din propriul buzunar 12 milioane de dolari pentru o campanie împotriva armelor. De asemenea, el a donat sume importante de bani unui număr impunător de ONG-uri și asociații etc.
Bogații moldoveni, care s-au vrut și au devenit și politicieni, conducători de instituții de stat, în loc să se dezică de salarii, ei mai fură și ceea ce găsesc în vistieria statului. Despre donații de milioane din partea lor – nici vorbă.
De fapt, unul dintre bogații Moldovei, politician și el, a deschis o fundație care se numește Edelweiss. Am apelat de mai multe ori la această fundație în legătură cu finanțarea câtorva proiecte culturale.
Nici un răspuns.
În concluzie, vreau să spun că politicul nostru este de sorginte tribală, iar politicienii – niște inși fără scrupule, care, deși de mult nu mai există colhozuri, ei continuă să le poarte (colhozurile) în inimi.

Discriminarea – calea spre absurd

2 comentarii

Atât de des aud vorbindu-se despre discriminare, dar atât de vag este înțeles acest cuvânt…

În ultimii ani, în spațiul nostru estic, apar tot mai mulți indivizi care încearcă să facă dreptate, de obicei minorităților sexuale, apelând la cuvântul discriminare. Însă, din motive pur subiective, în melanj cu ignoranța, ei reduc semnificația acestui termen anume la drepturile minorităților sexuale sau ale aderenților diverselor culte religioase.

În DEX scrie negru pe alb sensul termenului discriminare.  1. deosebire, distincție făcută între două sau mai multe lucruri; 2. diferențiere restrictivă de drepturi.

Am vizitat atât țări din est, cât și țări din vest. Dacă în Occident, lupta anti-discriminare a trecut deja dincolo de orizontul absurdului, atunci în est, acest lucru este relativ nou pentru opinia publică. Dar, cu toate că lucrurile evoluează diferit, în dependență de aria geografică, minorități sexuale au existat și continuă să existe pretutindeni. Indiferent de țară sau de cultură, paralel cu cei mulți, au existat și comunități unite sau dispersate de homosexuali, de lesbiene, de adepți ai lui Krishna, ai lui Budha sau ai lui Iisus.

În anii studenției am lucrat într-un local din Chișinău, unde, în fiecare marți seara, se adunau doar homosexuali, lesbiene și transsexuali. Veneau foarte mulți și se distrau până în zori. Era dreptul lor. Dreptul lor era și este să participe la votare, să participe la viața socială a țării, să-și deschidă afaceri ș.am.d. Ceea ce se și întâmplă în realitate.

Dar, haideți să ne deschidem mințile și să încercăm a înțelege lucrurile corect.

Actualmente, presați de recomandările “vestului”, s-a încercat și s-a reușit introducerea în legislația moldovenească, a normelor cu privire la asigurarea egalității. Nu am nimic împotrivă, dar, atât de multă atenție se acordă minorităților, încât s-a ajuns, într-un fel, la ignorarea majorității populației.

Biblia spune clar: „Dacă un bărbat se culcă cu un bărbat cum se culcă cu o femeie, amândoi au făcut un lucru detestabil; să fie pedepsiți negreșit cu moartea; sângele lor să cadă asupra lor”, Leviticul 20:13.

Pe de altă parte, a nu fi homosexual sau mai știu eu altceva de genul acesta, nu înseamnă că ești sfânt. Biblia spune: “Nu judecați, ca să nu fiți judecați” – Matei 7:1.

Din punct de vedere biblic, a judeca pe cineva (în cazul nostru este vorba despre minoritățile sexuale), noi nu facem decât să păcătuim. Totodată, lăsându-i să ne invadeze centrele istorice ale orașelor, parcurile, viețile cu campaniile lor anti-discriminare, fără să întreprindem nimic, iarăși păcătuim, de această dată din punctul de vedere al preceptelor din Leviticul  20:13. Așadar, ce-i de făcut?!

Biblia mai spune să ne iubim aproapele. Aceasta este una dintre cele mai mari porunci lăsate nouă, oamenilor, de către Iisus.

Cu toate că trăim într-o epocă în care virtuțile sunt considerate păcate, iar păcatele virtuți, când oamenii se mândresc că sunt răi și se jenează că sunt buni, haideți să depunem un efort supraomenesc și să-i iubim pe acei care au o altă viziune vizavi de viață, de familie… Sau, dacă nu-i putem iubi, cel puțin să nu-i urâm. Nu este creștinește să-i urâm.

Totodată, discriminarea, acest termen atât de uzitat de politicieni, dar și de reprezentanții tuturor minorităților, trebuie să aibă aceeași însemnătate/trebuie să se răsfrângă asupra tuturor păturilor sociale, ceea ce aproape că nu se întâmplă.

Oare americanii nu-i discriminează pe irakieni sau afgani, atunci când vine vorba de administrarea propriilor lor resurselor de petrol? Englezii nu-i discriminează pe români și bulgari în legătură cu dreptul acestora de a munci în Marea Britanie? Franța nu-i discriminează pe rromii din România, urcându-i în avioane și trimițându-i acasă? Etc., etc.

Continuând pe aceeași undă, vom ajunge să trăim vremuri când mișcările anti-discriminare vor atinge extremele extremelor absurdului.

Nu ne vom mira să vedem mărșăluind pe ulițe și pedofili care să-și ceară dreptul de a viola, teroriștii de a arunca în aer clădiri și trenuri pline cu oameni, leneșii de a fi remunerați pentru inactivitatea lor, hoților de a li se permite să fure etc. A interzice cuiva să facă ce-i place, la fel ca în cazul minorităților sexuale, înseamnă automat a-l discrimina.

Dumnezeu a condus poporul lui Israel numai cu 613 legi (porunci) și s-a descurcat de minune. Azi, în lume, există milioane de legi, iar societatea devine din ce în ce mai nesănătoasă.

P.S. Problemele legate de moralitate trebuie lăsate în seama bisericii, nicicum în seama politicienilor.