Republica Moldova – cel mai celebru proiect de integrare europeană ratat sau cei mai periculoși dintre moldoveni

0 comentarii

De regulă, statele mici au probleme mici, iar statele mari – probleme mari. Republica Moldova însă… este o excepție. Ea are probleme incredibil de mari. Unele dintre ele sunt Vlad Plahotniuc, Vlad Filat, Mihai Ghimpu… De obicei, omul este cel care rezolvă problemele, dar atunci când însuși omul este problema, treburile stau prost de tot.

Dar, să le luăm pe rând. De la 2009 încoace.

Căderea Partidului Comuniștilor din Moldova s-a datorat, în mare parte, protestelor masive ale tinerilor din aprilie 2009. Totuși, lovitura decisivă contra PCRM a dat-o un fost membru al acestui partid, și anume Marian Lupu. Oricât s-ar fi zbătut Vlad Filat, oricât s-ar fi zvârcolit Mihai Ghimpu, oricum nu ar fi reușit să-l debarce pe Voronin din fruntea țării fără aportul lui Marian Lupu, în spatele căruia stătea nimeni altul decât Păpușarul, adică Vlad Plahotniuc. Acest Păpușar a făcut un lucru important pentru cetățenii R. Moldova și trebuie să-i fim recunoscători pentru acest lucru. Însă, recunoștința față de el trebuie să se limiteze doar la faptul că a contribuit la făurirea AIE1 și AIE2. Atât. Din acel moment, Plahotniuc a devenit sau, mai bine zis, a rămas nociv procesului politic și economic din țara noastră. Sau, cu alte cuvinte, Păpușarul bun a devenit un Păpușar rău, care calcă în picioare legea, justiția, cetățeanul de rând etc.

Pe de altă parte, Vlad Filat, cel care a făcut cele mai mari promisiuni alegătorilor, precum “Moldova fără comuniști”, “Moldova fără sărăcie”, care ne-a alimentat cu cele mai mari porții de speranță, pe care mulți l-au calificat drept salvatorul acestei națiuni, în urma scandalului de la Fisc, de la Banca de Economii, discuțiile telefonice făcute publice, posibilitatea de a nu semna acordul de asociere cu UE în acest an, ruinarea Alianței pentru Integrare Europeană (ultima speranță a cetățeanului) ș.a.m.d.,  a demonstrat că, la fel ca celălalt Vlad, adică Plahotniuc, este extrem de periculos în ceea ce ține perspectivele de dezvoltare rapidă și eficientă a Republicii Moldova.

Despre Ghimpu, politicianul cinstit și onest, care chipurile nu fură, dar care este de partea hoților, susținând  PDM-ul în tot ceea ce face, s-a compromis completamente, iar viitorul partidului său stă sub semnul întrebării. Șansa sa este să se detașeze complet de tot ceea ce înseamnă PDM și să-și urmeze traiectoria din timpul campaniei electorale din 2010, pentru a nu-și dezamăgi alegătorii și așa puțini. Totodată, trebuie să opereze schimbări, la nivel de conducere, la Ministerul Transporturilor și al Mediului, pentru că Anatol Șalaru, respectiv Gheorghe Șalaru, conform opiniei publice generale, sunt ineficienți. Mihai Ghimpu cel de azi, spre deosebire de cel care a fost odinioară, este periculos pentru Republica Moldova.   
În concluzie, noi nu avem atât de mare nevoie de alți diriguitori, cât de o altă mentalitate a acestora. Ei trebuie să facă, urgent, schimbări în propria lor gândire. Numai așa AIE va funcționa perfect. Până atunci însă, cei trei politicieni despre care am vorbit mai sus, continuă să rămână periculoși pentru Republica Moldova și anume periculoși prin ineficiența lor în ceea ce ține de Integrarea Europeană, combaterea corupției și a sărăciei…

P.S. Am petrecut câteva zile în afara urbei, iar ceea ce am văzut în zona rurală, m-a decepționat profund: lumea este disperată, ofuscată, indignată și supărată pe actuala guvernare. Dacă actualii guvernanți nu vor lua boul de coarne ca să-și ducă angajamentele la bun sfârșit, atunci cea mai mare parte a masei dezolate de alegători ar putea opta pentru vechea guvernare, cea comunistă, iar acest lucru ar însemna Canețul pentru Republica Moldova.


Baştovoi-cuceritorul

0 comentarii


Niciodată nu mi-a fost uşor să scriu despre oamenii alde mine, iar tendinţa unora de a se împroşca cât e ziulica, să nu-i spun cariera, de lungă, cu zeci şi zeci de pagini încărcate frecvent cu fraze laudative… mă omoară. Din cauza subiectivităţii, dar mai ales a servilităţii – roade ale intereselor personale, anumiţi apreciatori ai operelor literare tind să supradimensioneze valoarea creaţiilor unor autori, îngropându-i concomitent pe alţii în negura groasă, „s-o tai cu cuţitul”, vorba lui Cărtărescu. Totuşi, în această lume îngustă a literaturii, lipsită adesea de bun-simţ, l-am întâlnit pe Vitalie Răileanu, un sol al adevărului literar, demn de Cartea Roşie care, în mod absolut dezinteresat, mi l-a descoperit pe talentatul scriitor basarabean Savatie Baştovoi.
De obicei, nu cred în numele niciunui scriitor, până în clipa în care nu-i cunosc opera. Recunosc că am dat dovadă de mefienţă şi în cazul lui Baştovoi. Diavolul este politic corect, Nebunul şi Audienţă la un demon mut, au fost însă lucrările care mi-au topit definitiv gheţarii neîncrederii din suflet. În Republica Moldova se scrie Literatură, şi nu din aia ornamentată cu sute de recenzii ale colegilor de gaşcă, care nu fac decât să se amăgească unii pe alţii cu vorbe mieroase, ci literatură à la Baştovoi, gata să cucerească prin conţinutu-i în sine, nu prin vocabulele lipsite de încărcătură şi de adevăr ale deloc puţinilor „maeştri” ai scrisului.
Dintr-o generaţie a scriitorilor care se întrec în a se exprima prin neologisme, nu prin sensuri, a apărut Savatie Baştovoi. Acesta, prin simplitatea scrisului său, asemenea lui Grigore Vieru sau lui Nicolae Dabija, ajunge la inima cititorilor fără să-i obosească, fără să-i sufoce într-un limbaj mâlos şi lipsit de tâlcuri.
Acest Columb al literaturii basarabene, care s-a aventurat în universul prăpăstios al creaţiei artistice neţinând cont de „reţetele succesului” propovăduite de unii scriitori, cunoaşte succesul chiar sub ochii noştri, abordând un cu totul alt stil de scriere, lăsând acei obscuri propovăduitori să plutească într-o iluzorie reuşită care, în realitate, nu depăşeşte graniţele propriei lor găşti. Detaşarea voită şi conştientă de gândirea colectivă a scriitorilor de duzină, l-a propulsat pe Savatie Baştovoi în marea literatură a spaţiului carpato-danubiano-pontic, devenind un produs al propriului talent, al propriei metode de aşternere a subiectelor cărţilor sale pe hârtie.
Deşi tindem spre perfecţiune, nimeni încă nu este perfect, iar oamenii imperfecţi, după cum spun şi cărţile sacre, nu pot face lucruri perfecte. La fel şi operele acestui duhovnic cu aptitudini literare de invidiat, despre care este devreme să afirmăm că au atins gradul suprem al sublimităţii.
Necunoaşterea practică a perfecţiunii scrisului, mai ales că aceasta este percepută de fiecare în parte diferit, îi oferă lui Savatie Baştovoi posibilitatea să-şi demonstreze talentul prin noi şi noi cărţi, cucerind astfel treptele valorii şi ale calităţii, neatinse până acum de alţi scriitori.
Impresionant este faptul că, în timp ce lecturam Diavolul este politic corect sau Audienţă la un demon mut, aveam senzaţia că vizionez un film. Citindu-l pe Baştovoi este ca şi cum ai merge la cinema. Mai mult de atât: înfruptându-te din deliciul scrisului său, simţi datoria morală să-i „ospătezi” şi pe alţii. Creaţiile sale au ajuns să fie analizate chiar şi pe ogoarele Moleştiului (Ialoveni) unde, alături de ai mei, cu sapele în mâini, împărtăşeam impresiile despre cele citite în opera acestui prolific autor.
Identitatea dedublată a lui Savatie Baştovoi: scriitor şi preot în acelaşi timp, îşi lasă amprenta pe creaţia sa. Baştovoi-scriitorul este intrigant, uneori vulcanic, Baştovoi-preotul, în schimb, este ca o apă lină, care, pe unele pagini, s-ar vrea a fi văzută de cititor, furtună. Totuşi, n-ar fi corect să generalizez, deoarece gusturile şi aşteptările cititorilor pot fi diferite.
Valoarea cărţilor nu se măsoară în exemplare tipărite sau în exemplare vândute, ci în impresii lăsate. Cărţile lui Savatie Baştovoi te lasă copleşit de impresii, acest fapt conferindu-le o incontestabilă valoare.

Republica Moldova și cei 3 Vlazi

0 comentarii
Începând cu anul 2001, perioadă în care prinsesem și eu să înțeleg ce înseamnă politică, și până în ziua de azi, când nu mai vreau să știu ce înseamnă politică, mass-media din R. Moldova a vorbit, și a tot vorbit, ba despre un Vladimir, ba despre un altul ș.a.m.d. Indiferent de partidele din care făceau/ fac parte, indiferent de viziunile lor politice, visul nostru a fost și continuă să rămână același: să ne ducă țara pe făgașul prosperității, să ne scape de corupție, să creeze cât mai multe locuri de muncă etc. Au trecut 12 ani de atunci, iar Republica Moldova continuă să se bălăcească în aceeași mocirlă a sărăciei, a fărădelegilor, a incertitudinilor...
Minciuni, promisiuni deșarte, dispreț, fugă peste hotare, disperare - aceasta este tot cu ce ne-am ales în astă vreme.
Vladimir Voronin, cel care a stat la cârma țării aproape un deceniu și care ne-a hrănit cu cozi de ceapă din propriile noastre grădini, care ne-a legat pe toți la gură ca să nu ne putem exprima durerile și necazurile, a plecat..., dar au venit alți doi Vladimiri, mult mai tineri, mai energici. Aceștia doi ne-au promis marea cu sarea însă, după mai bine de 3 ani de zbenguială pe holurile Parlamentului și ale Guvernului, ne-am trezit că, exceptând mici detalii, nu sunt cu nimic mai breji decât cel dintâi Vladimir.
Dacă prin 2009, tineretul visa la o țară democratică în care să-și construiască un viitor frumos, acum fuge disperat spre tărâmuri străine fără a se mai uita în urma sa.
Vladimir Voronin, Vlad Filat și Vlad Plahotniuc ne-au ucis visurile. Au ucis speranțele din noi. Ne-au amăgit, ne-au înșelat, ne-au îngenuncheat, ne-au pus pe butuci.
Recent, liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a declarat că multe vede și multe știe (în legătură cu partenerii săi din alianță), dar închide ochii. El vrea să mențină AIE cu orice preț, pentru că altfel nu ne vom putea integra în Uniunea Europeană. Dar oare Uniunea Europeană are nevoie de un stat în care politicienii închid ochii la nelegiuri, la fapte de corupție, la apărarea cu orice chip a unor hoți în lege, a unor asasini? Este posibilă integrarea în Uniunea Europeană tăinuind toate acestea?
În cadrul emisiunii "În Profunzime" cu Lorena Bogza din 4 februarie 2013, discutându-se despre situația actuală de la Banca de Economii, Vlad Filat rânjea mefistofelic, sugerând că situația este sub control. Sub control? În ce sens? Despre problemele de la Banca de Economii se știe nu de o zi-două, dar nu s-a întreprins nimic. Eu cred, nu doar eu, că se încearcă cu orice chip devalorizarea acțiunilor acestei bănci de stat, pentru a putea fi privatizată, ulterior, cu bani puțini.
Cel mai relevant element, prin care am descoperit adevărata față a actualei guvernări, a fost cazul nefericit de la Pădurea Domnească, unde și-a pierdut viața Sorin Paciu. Toți, dar absolut toți guvernanții noștri democrați, care chipurile au reformat instituțiile statului, au făcut pe niznaiul, au făcut pe mortul în popușoi; nimeni nu a știut și nimeni nu a auzit nimic despre această tragedie. Mai mult de atât, felul cum instrumentează ei acest caz (mai ales că, după mai bine de o lună de la incident, Zubco încă nu a fost audiat de organele competente, iar arma sa nu a fost preluată pentru expertiză), denotă faptul că suntem departe până când în țara noastră Procuratura, Ministerul de Interne, SIS-ul, judecătoriile etc., vor funcționa calitativ, conform legislației.
Cei 3 Vlazi au avut timp să facă ceva pentru Republica Moldova și nu au făcut-o. Nici nu o vor face, pentru că interesele lor economice sunt mai presus decât problemele cetățenilor.
Avem nevoie de o nouă elită politică. Până la alegerile următoare, dacă nu va apărea o nouă forță politică, Forța a 3-a, atunci s-a zis cu integrarea europeană a Republicii Moldova, s-a zis cu reformarea instituțiilor statului, s-a zis cu prosperarea națiunii noastre.
Forța a 3-a  este o necesitate.

Evreii versus "ceilalți"

0 comentarii
Cu Dumnezeu în subterană, 100 de meditații din închisoare, Marx și Satan etc., cărți semnate de autenticul, profundul, sclipitorul scriitor Richard Wurmbrand, mi-au influențat într-un chip miraculos gândirea, modul de viață, existența. I-am citit multe lucrări, prin ele aflându-i poziția vizavi de adevăr și minciună, credință și necredință, viață și moarte. Cunoscându-i în cele mai mici detalii opera, am încercat, plin de curiozitate, să-l cunosc și ca om. Cine era acest Richard Wurmbrand? De unde venea, pentru că până atunci nu auzisem nicăieri vorbindu-se despre el.
Richard Wurmbrand este român. Evreu român, care, în tinerețe, s-a convertit la creștinism, și care, din cauza credinței sale în Dumnezeu, a suferit îngrozitor în timpul regimului comunist român, petrecându-și mai mulți ani din viață în cele mai fioroase închisori, și a cărui viață a fost salvată, într-un moment anume, de martirul, de tânărul basarabean Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul Închisorilor.
În Top 10 Mari Români din toate timpurile, de acum câțiva ani, Richard Wurmbrand a ocupat tocmai locul 5, devansându-i până și pe legendarii Alexandru Ioan Cuza, Mircea Eliade și Constantin Brâncuși.
Descoperindu-l pe Wurmbrand, am încercat să aflu și alte nume de evrei români care, prin contribuția lor, au determinat dezvoltarea, evoluția, desăvârșirea culturii națiunii noastre. Sunt mulți, mulți evrei, unii mai cunoscuți, alții mai puțin, care datorită talentului lor au excelat, au strălucit pe firmamentul culturii românești. Dintre ei îi pot aminti pe Nicolae Steinhardt, scriitor, Lazăr Șăineanu, autor al Dicționarului universal al limbii române, Maia Morgenstern, actriță, Elie Wiesel, scriitor (deținător al Premiului Nobel pentru Literatură), etc.
În ultimii ani s-au purtat, se mai poartă, nenumărate discuții legate de Holocaust, de suferința evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă, pe de o parte, unii autori confirmă prin argumente concrete faptul că evreii într-adevăr au avut cel mai mult de suferit în timpul celei de-a Doua Conflagrații Mondiale, alții, prin contraargumente, demonstrează că urmașii lui Moise, cel puțin regional, au pricinuit la fel de multă suferință altor popoare, printre ele regăsindu-se și Basarabia. În cartea Săptămâna Roșie 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia și Evreii, de Paul Goma (căsătorit, de altfel, cu o evreică), aflăm că “Încă de la 23 august 1939 (Pactul Hitler – Stalin), printre evrei circula promisiunea fermă a Tovarășului Stalin: în Basarabia va lua ființă Republica Sovietică Socialistă Evreiască” (pag. 202).
Dacă e să aruncăm o privire asupra datelor istorice, constatăm că în prima jumătate a secolului XX, în Basarabia locuiau foarte mulți evrei. Statisticile românești din 1939 ne arată că, în orașul Bălți, peste 46,6% din populație o constituiau evreii. În Chișinău – 36%, Orhei – 41,9%, Călărași – 76% etc. Înainte de 1940, doar în Chișinău erau nu mai puțin de 77 de sinagogi. Totuși, în ultimii 70 de ani numărul evreilor din Republica Moldova a scăzut dramatic. De la peste 200.000 de oameni, în perioada interbelică, la doar 4867 la recensământul din 2004. Au scăzut cantitativ, nu și calitativ. Ochiul ager le-ar putea sesiza prezența la tot pasul: în economie, politică, cultură, sport… În afară de evreii basarabeni care ne-au dus faima în toată lumea, precum pictorul Samson Flexor, originar din Soroca, devenit celebru odată cu emigrarea sa în Brazilia, Avigdor Lieberman, născut la Chișinău, fost ministru de Externe, viceprim-ministru al Israelului, Natalie Portman, actrița celebră de la Hollywood, care de asemenea își trage rădăcinile din Basarabia etc., avem și alți evrei care, mai mult sau mai puțin, pun umărul la dezvoltarea și prosperarea acestui pământ. Dintre ei îi putem aminti pe oamenii de afaceri Alexandru Pincevschi (Niagara City Fitness, Elita 5 Group, Baby Hall), Iacob Tihman (Efes Vitanta Moldova Brewery), Alexandru Bilinkis (Orhei-Vit), Emmanuil Grinshpun (Trans World), Ilan Shor (FC Milsami Orhei); Marina Tauber, președintă a Federației de Tenis din R. Moldova; Oleg Reidman, politician, etc., etc.
Israelul de astăzi este un stat prosper. Statele Unite ale Americii, unde locuiesc peste 5 milioane de evrei, printre care businessmanul și filantropul George Soros, Mark Zuckerberg, co-fondator și director al rețelei de socializare Facebook, Sergey Brin, co-fondator al companiei Google, Michael Bloomberg, primar de New York, sunt la fel de prospere.
Oriunde pune evreul piciorul, lucrurile încep să se schimbe, să se dezvolte. Evreii și-au transformat până și deșertul/pustiul în pământ arabil, spre deosebire de noi, basarabenii, care transformăm pământul arabil în deșert. Oare ce fel de stat ar fi fost astăzi Republica Moldova, dacă Stalin ar fi transformat Basarabia în Republică Sovietică Socialistă Evreiască? Evreii, spre deosebire de ruși, nu-și impun limba, nici cultura popoarelor cu care coexistă.
         Cu siguranță nu am fi devenit un popor al purtătorilor de galoși și al mâncătorilor de gogoși, ceea ce suntem astăzi.

Crăciun de basm

2 comentarii


Am scris această poezie când eram un băiețel de numai 17 ani. Ce repede mai zboară timpul...


Afară-i frig și înnorat, teribil bate vântul,
Ninsori cerești astupă grabnic, în lung și-n lat pământul,
Deasupra satului ce stă, culcat în somn de iarnă,
O noapte fioroasă, începe să se-aștearnă.
  
–  Iubiți copii, lăsați ghețușul! aud câte-o strigare,
Aceștia sunt părinții lor ce-i cheamă la culcare,
Un pici cu schiuri, supărat, prin bezna nopții plânge,
Iar un opaiț ce-a tot ars, la rândul său se stinge.

În orele tăcerii, târziu, în miez de noapte,
Călcând printre troiene, zăresc, nu prea departe,
O flamă liniștită, pe-un geam mărunt arzând,
Și un ecou de harpă, aud, divin, sunând.

O copilandră dulce, cu voce mlădioasă,
Îngână cânturi line… Ce sfântă! Ce pioasă!
În astă vreme, brusc, o stea nălucitoare,
Tenebrele zdrobind, în fața mea apare.

Privind, uimit, spre astru, spre ceruri, tot mai sus,
Zăresc, în depărtare, Ieslea lui Isus,
Vrăjit de cânt, vrăjit de harfă, de fericire plin,
Cobor în nea genunchii, Lui să mă închin. 

Dacă îți place, spune-mi și mie!
Mulțumesc!