Fumatul: păcat sau nu?

0 comentarii
Când vine vorba de fumat, nu este nevoie de nicio statistică, pentru că realitatea înconjurătoare ne ajută să tragem concluzii şi fără acestea. Oriunde priveşti, vezi pe cineva fumând. Ai văzut cum fumează adolescenţi, tineri, maturi, bătrâni, dar atât de obişnuit eşti cu asemenea imagini, încât nu te mai miră nimic. Probabil, tu însuţi eşti fumător. Există o sumedenie de motive din care individul se apucă de fumat, cele clasice fiind: dorinţa de a se simţi liber, dorinţa de a experimenta ceva nou, dorinţa de a fi în rând cu prietenii săi, tristeţea etc. Dar... omul nu începe să fumeze din careva motive. Motivele sunt, de fapt, zidul în dosul căruia el îşi ascunde dorinţa lăuntrică de a pune mâna pe ţigară. Totuşi, nu toţi îşi motivează viciul, acuzând factorii externi. Am întâlnit oameni care, în mod deschis, declară că fumatul le produce plăcere. În fine, scopul meu nu este să elucidez cauzele răspândirii fumatului, ci să prezint atitudinea religiei vizavi de acest viciu. În Biblie nu există nicio poruncă de genul: să nu fumaţi.

Din această cauză, rămâne la discreţia bisericii să decidă dacă fumatul este rău sau nu. Înainte de a prezenta un răspuns la această întrebare, voi încerca să arăt locul ţigării în interiorul bisericii creştine. Dacă în cadrul unor culte fumatul cunoaşte o răspândire îngrijorătoare, iată că în altele fumatul este exclus categoric. Atât primele, cât şi cele din urmă se declară împotriva acestui viciu citând unele versete precum: 1 Corinteni 5:11, 6:10; Galateni 5:21 etc. Totuşi, nicăieri nu se vorbeşte explicit despre interdicţia de a fuma.

Unii interpreţi ai textelor biblice consideră că anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte au o semnificaţie foarte largă. Un exemplu care să-i îndreptăţească îl găsim la Galateni 5:19-21: "Şi faptele firii păcătoase sunt cunoscute şi sunt: aduleter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmaşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, petreceri dezmăţate şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”. Graţie ultimelor cuvinte din frază, creştinul are mână liberă în a categorisi faptele omului în bune şi rele. Aşadar, din punctul de vedere al exegeţilor, fumatul întruneşte caracteristicile necesare pentru a fi socotit păcat. Pentru o parte din fumători acest obicei urât nu pare a fi păcat. Ei ar putea să dea replici diferite precum că „fumatul este un obicei care nu afectează relaţia dintre om şi Dumnezeu" sau "fumatul este un viciu, dar nicicum un păcat" etc. S-ar putea să aibă dreptate şi exegeţii, şi fumătorii.

Ţigara îi produce fumătorului tot atâta plăcere, cât fotbalul îi produce fotbalistului, sau săriturile – paraşutistului. Pentru argumentele antitabac există tot atâtea contraargumente. Până la urmă, dacă este păcat ori nu să fumăm, este bine sau rău, depinde de mesajul pozitiv sau negativ care vine din partea propriei conştiinţe. Mai depinde şi de modul în care privim lucrurile. Se poate întâmpla ca un nefumător care a consumat un timp îndelungat produse alimentare cancerigene să trăiască mai puţin decât un fumător. De asemenea, poţi întâlni nefumători atei şi fumători foarte religioşi. Oamenii sunt diferiţi, iar durata vieţii sau felul lor de a fi, nu este determinat sută la sută de ţigară. Totuşi, glasul conştiinţei unui fumător, dacă nu din start, cel puţin după o vreme, va începe să-i transmită semnale de avertizare. Din varii motive, fumătorului căruia până mai ieri conştiinţa nu i-a zis niciodată „nu”, astăzi o face. La sigur cunoşti pe cineva care vrea să renunţe la fumat, dar nu-i reuşeşte. Sau poate tu însuţi te confrunţi cu această problemă. Mulţi fumători, deşi nu suferă de vreo boală cauzată de ţigară, decid să spună „stop”. Calea de a renunţa definitiv la fumat însă, este lungă, uneori fără capăt. Deşi se declară învins de puterea nicotinei, fumătorul se munceşte în sinea sa, conştientizând că nu-i bine ce face. Abia în această fază de percepţie a situaţiei reale, el îşi dă seama de sumele însemnate pe care le cheltuieşte în van, de riscul iminent de a se îmbolnăvi, de timpul pierdut, de mirosul neplăcut etc.

De obicei, cea mai proastă părere despre fumat o au nefumătorii, dar şi fumătorii care în mai multe rânduri au eşuat în încercarea lor de a renunţa la ţigări. Un argument pe care îl aduc aceştia ar fi următorul: „Fumul de ţigară este otrăvitor. Cine fumează, îşi otrăveşte corpul, acest lucru conducând individul spre o sinucidere lentă. Concluzie: fumatul este păcat.” Da? Otrăvitor este şi veninul de şarpe, totuşi el este folosit în medicină, uraniul este extrem de periculos, totuşi, datorită lui avem lumină în casele noastre. Cineva poate spune că „fumatul devine păcat în clipa în care omul singur îşi dă seama de acest lucru”. Mda, s-ar putea. Există mulţi oameni care cred că acest viciu este păcat, dar li se întâmplă frecvent să treacă pe lângă fumători, inhalând şi ei fum. Păcătuiesc ei oare? Vă daţi seama şi singuri că nu putem vorbi despre nişte substanţe mai mult sau mai puţin otrăvitoare, pe care se întâmplă să le înghiţim zilnic, că sunt pentru om o cale de păcătuire (aici este vorba în primul rând despre fumul de ţigară). Minerii lucrează într-un mediu în care sunt răspândite unele gaze periculoase sănătăţii lor, dar ce ne-am face fără cărbunii sau diversele minereuri pe care ei le pun la dispoziţie societăţii? Dăunător pentru sănătatea noastră este chiar şi atunci când stăm lângă un rug şi-i înghiţim fumul sau când mergem pe străzile oraşului şi inhalăm CO2-ul produs de maşini. Deşi conştientizăm că aceste lucruri nu fac bine sănătăţii noastre, nu renunţăm la ele, nu renunţăm la frigărui sau la mersul pe străzi. Şi nici minerul nu-şi lasă munca. Când vorbim despre un lucru anume că este sau nu plăcut lui Dumnezeu, trebuie să venim cu argumente concrete. De exemplu: Dumnezeu iubeşte pacea. Unii conducători interpretează pacea ca pe un rezultat firesc al războiului, alţii ca pe o cale de prevenire a războiului. Încheierea acordurilor de pace se înfăptuieşte în diverse moduri. Citisem undeva că pentru a menţine sau a restabili pacea, căpeteniile unor triburi, se aşezau pentru a fuma pipa păcii. Sunt sigur că pentru Dumnezeu pacea este de o însemnătate mai mare decât modul prin care aceasta este menţinută sau restabilită (evitându-se, bineînţeles, vărsările de sânge).

Mulţi fumători spun că ţigara îi linişteşte. Cei mai buni creştini însă, care au o relaţie sinceră cu Dumnezeu, spun că El este cel mai bun „Liniştitor”. Totodată, practica demonstrează că un adevărat creştin este, de obicei, nefumător. Cu toate acestea există preoţi foarte responsabili, dar care îşi permit să fumeze. Ajungem la ideea că de vreme ce acest viciu nu le afectează relaţia cu Dumnezeu, nu este păcat. După cum am menţionat anterior, o normă universală cu privire la fumat, nu există, la fel cum nu există nici în cazul unor produse alimentare ce sunt scoase obligatoriu din meniul membrilor unor culte creştine (carnea de porc, vinul etc.). Adesea am întâlnit creştini blânzi la vorbă, care se abţin de la consumul de alcool sau de la un anumit fel de carne, dar care, ori în transportul public sau în alte circumstanţe, nu se scoală niciodată să ofere locul unui bătrân sau unei femei însărcinate. Este foarte greu să spui despre fumat că este păcat atâta timp cât treci prin situaţii în care fumătorii sunt de o sută de ori mai umani decât unii creştini „evlavioşi” care nu fumează.

Puţini sunt fumătorii care să nu se fi gândit vreodată să renunţe la obiceiul lor. Foarte puţini. De vreme ce numărul persoanelor care se gândesc să lase fumatul îl depăşeşte pe cel al persoanelor care nu se gândesc la asta, reiese că acest obicei nu este bun. Un alt argument în defavoarea fumatului sunt inscripţiile de avertizare de pe pachetele de ţigări.

Şi totuşi, ce-i de făcut în cazul în care ai conştientizat deja că fumatul este dăunător? Ce-i de făcut dacă eşti deja dependent şi nu poţi renunţa la ţigară? Nu este de competenţa mea să dau sfaturi cum să lase cineva fumatul. Totuşi, o recomandare de acest gen am citit pe un pachet de ţigări: „Psihologul, profesorul sau medicul vă poate ajuta să renunţaţi la fumat”. Mă gândesc însă cât de util poate fi ajutorul unui psiholog, profesor sau medic care, ironia sorţii, exact ca tine, nu se poate dezice de ţigară? El la cine să se adreseze?

Aşadar, fumatul este păcat ori nu? Ţie ce-ţi şopteşte conştiinţa? Îţi spune că-i păcat? Dacă da, înseamnă că aşa şi este. Este o practică urâtă şi dăunătoare. Altfel nici nu-ţi puneai problema să renunţi la obiceiul tău. „Şi dacă ce nu vreau, aceea practic, nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine”, Romani 7:20. Just. Dacă practicăm un lucru pe care singuri îl urâm, înseamnă că suntem păcătoşi, iar prin păcătoşenia noastră – păcate săvârşim.

Omul, după cum îi stă în fire, apelează la Dumnezeu abia când nu mai vede ieşire din situaţie. Din fericire, multe fiinţe au renunţat la fumat datorită rugăciunii. Numai Dumnezeu poate întări pe cel slab în faţa ţigării, pe cel care nu-şi imaginează viaţa fără o zi în care să pufăie satisfăcut. Dumnezeu salvează pe oricine este biruit de rău.

Nicolae Dron – Pastorul cu suflet de poet

2 comentarii
Poezia fără rimă este comparată adesea cu bucatele fără sare. Şi, pe bună dreptate, ar spune unii. Adepţii versului alb însă, vin cu felurite justificări, argumente etc., precum că metoda lor de punere în pagină netradiţională a poeziei conduce, indiscutabil, la o dezvoltare semnificativă a literaturii contemporane.
„Tot ţiganul îşi laudă ciocanul”, spune proverbul.
Dacă e să renunţăm la emoţii şi la subiectivitate, lansându-ne într-o analiză atentă a versurilor albe, vom remarca, indubitabil, că acestea, în mare parte, din cauza avalanşei de „cuvinte goale”, vorba lui Eminescu, lipsite de logică şi melodicitate, nu fac decât să metamorfozeze dorinţa potenţialului consumator de poezie într-o nedorinţă profundă a acestuia de a gusta din ea. Unii consideră acest tip de scriere „o veritabilă absurditate literară”.
Poezia, în mod tradiţional, este socotită un produs al inimii autorului, dedicat inimilor cititorilor. Poezia, ca să încânte, ca să mângâie inima lectorului, trebuie să aibă şi… rimă. Altfel, în lipsa versurilor ritmate şi rimate, inima cititorului riscă să rămână o cetate imposibil de cucerit. Versul alb este o adevărată provocare şi pentru mulţi tradiţionalişti. Obosiţi să tot meargă la pescuitul de rime, ei se lasă pradă creaţiilor poetice nestandardizate care însă, nu aduc nici la o creştere a numărului de cititori, nici la creşterea popularităţii. Dimpotrivă.
Versurile cu rimă sunt ca o apă lină. Sau nu am dreptate?!
Ca să excelezi în scrierea versurilor albe, trebuie mai întâi să fii as în scrierea poeziilor cu rimă.

Actualmente, în ţara noastră, o duzină de robi ai versului alb, mediatizaţi mai mult datorită relaţiilor de amiciţie cu reprezentanţi ai mass-media, decât a talentului lor, încearcă să ne impună scriitura lor trunchiată, deşelată, schimonosită şi pretins a fi doctă, dar ce folos, pentru că omul ştie să discearnă valorile de nonvalori. Cei din duzina respectivă se consideră staruri ale literaturii basarabene contemporane. Unii poate că sunt, dar restul…

„Starurile de azi sunt nimicurile de mâine”, spunea cineva. Viitorul ne va arăta.

În Republica Moldova, din fericire, există poeţi extraordinari poeziile cărora sunt adevărate balsamuri pentru sufletele omeneşti. Pe lângă Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu etc., poate fi amintit şi distinsul autor de poezii creştine Nicolae Dron care, prin scrierile sale inspirate de Duhul Sfânt, reuşeşte să impresioneze orice ureche şi să topească gheţurile paralizante din orice inimă.

Nicolae Dron s-a născut la 25 august 1954 în satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia, într-o familie de ţărani (Vasile Dron şi Eufrosinia Perciun).

Învaţă la Şcoala medie din satul Gura Galbenei, unde şi debutează cu versuri în pagini literare, la olimpiade şi în presa periodică din acea perioadă. Îşi continuă studiile la Colegiul Electromecanic din Chişinău, pe care îl absolveşte în 1973.

De mai mulţi ani colaborează fructuos în cadrul Institutului de Traduceri ale Bibliei din Stockholm, Suedia.

Nicolae Dron, împreună cu poetul şi traducătorul basarabean Igor Creţu, efectuează traducerea Bibliei pentru copii, editată în 1992 la Stockholm şi reeditată în repetate rânduri la Bucureşti, sub egida Societăţii biblice interconfesionale din România.

Lui Nicolae Dron îi aparţin mai multe traduceri şi scrieri religioase, printre care menţionăm: Viaţa lui Isus de Borislav Arapovici, Despre sfinţire şi Pe calea renaşterii de Ghenadii Kriucikov, Ascultarea de Vera Kuşnir, Cântări creştine (culegere de cântări corale), Razele cerului (culegere de cântări creştine).

A îngrijit şi editat în limba română Noul Testament (1979), a editat integral Biblia, text D. Cornilescu (1984) care până în prezent au cunoscut mai multe ediţii. În anul 1999 la Editura „Agape” din oraşul Făgăraş, Nicolae Dron publică o plachetă cu versuri de inspiraţie creştină, intitulată Roua Cerului şi urmată în 2002 la Editura „Alba Iulia prim” de o altă plachetă – Însetat de tine.

Din 1999 apar periodic selecţii din creaţia sa în cunoscuta Antologie de poezie creştină (Editura „Agape”, Făgăraş, România), alături de nume cunoscute în poezia creştină din spaţiul românesc precum: Costache Ioanid, Traian Dorz, Nicolae Moldoveanu şi alţii.

Poeziile de faţă au fost selectate din cartea lui Nicolae Dron intitulată Albe imnuri (Editura „Balacron”, Chişinău 2005).


Lumânarea


O lumânare arde în fereşti

Ca un îndemn, şi casa prinde viaţă…

Un adevăr banal ce îl primeşti

Prin anii vitregi ca pe o povaţă.

Ea arde singuratică în pace

Şi toată în lumină se preface.


Ea arde, precum sufletul senin,

Înviorând o viaţă cât de lungă,

Luminii dăruindu-se deplin,

Din sânul casei umbrele alungă.

Ea arde, însă până se topeşte,

În preajmă caldă raza ei domneşte.


Arzi, lumânare! Nu te întrista

Că te sfârşeşti în lacrime de ceară.

Tu vei trăi în flăcăruia ta,

Să luminezi în altă lume iară.

Prin noaptea neagră, rogu-te, veghează,

Arzi lumânare, arzi şi luminează!


Golgota


Golgota, Golgota, Golgota…

Ades printre lacrimi tresar,

Pe cruce văzându-Te iar,

Dureri să alini şi oameni haini

Să-Ţi dea o coroană de spini!


Şi nu rănile, o Doamne, Te-au durut,

Nici de orbii Tăi călăi nu Te-ai temut.

Ai ales făgaşul lumii cel mai greu

Şi-ai venit să ispăşeşti păcatul meu!


Eu ştiu, pentru noi Te-ai jertfit,

Pe cruce de noi răstignit,

Dar Tu ne-ai iertat şi negrul păcat

Cu sângele Tău l-ai spălat!


Cad nopţi pe Golgota şi trec,

Eu fruntea în pulberi mi-o plec,

Căci Tu ne-ai adus lumină de sus

Şi-n veci mântuire, Isus!


Golgota, Golgota, Golgota…


***


Adie primăvara pe alei,

Trezind nepotolit un dor de soare.

Nămeţii scad, şi gheaţa în ponoare

Răsuflă blând cu zvon de ghiocei.


În noaptea zbuciumatei noastre vieţi

Mi-e inima ca pasărea uşoară,

Căci iar şi iar ne cheamă primăvara

Spre-un cer înalt şi fără de tristeţi.

Mersul pe loc

2 comentarii

O dată cu venirea la guvernare în Republica Moldova a partidelor democrate, peste jumătate din electorat a sperat, mai mult ca niciodată, că în sfârşit se va face ordine în această ţară. Că în sfârşit va fi stârpită corupţia, că Vladimir Voronin va fi judecat şi întemniţat pentru toate fărădelegile comise timp de opt ani de zile, că Partidul Comuniştilor va fi scos în afara legii, că poliţiştii care au maltratat tinerii la 7 aprilie 2009 vor fi pedepsiţi după merit, că vor fi create mult-promisele locuri de muncă, că nivelul de trai va creşte vertiginos.

Basarabeanul abia acum şi-a dat seama că totul a fost doar o minciună – o minciună frumoasă.

De ceva vreme asistăm la un conflict deschis între Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc. La mijloc, din păcate, nu stau interesele cetăţenilor, ci… altfel de interese. De câteva zile se observă şi o accentuare a neînţelegerilor dintre Vlad Filat şi Mihai Ghimpu care, prin intermediul presei, îşi adresează reciproc replici din ce în ce mai dure. Conflictul dintre ei a ajuns şi în Parlament, unde PL-ul nu a votat câteva proiecte de legi înaintate de PLDM, iar PLDM-ul a procedat la fel în cazul unui proiect de lege înaintat de PL. Cu toate acestea, Mihai Ghimpu dă asigurări că AIE încă este vie.

Din cauza animozităţilor la nivel central, membrii celor patru partide parlamentare din teritoriu, recurg la alegerea preşedinţilor de raioane în mod individual. De exemplu, în raionul Ialoveni, cu voturile consilierilor PL, PD şi PCRM a fost ales un preşedinte de la Partidul Liberal. La Anenii-Noi, cu suportul câtorva consilieri de la PD, comuniştii şi-au ales propriul preşedinte, asta în condiţiile în care, cele trei membre ale AIE aveau majoritate în consiliul dat. La Briceni, cu voturile câtorva consilieri comunişti, PLDM-ul şi-a ales şi el un preşedinte. Cazuri de acest gen s-au înregistrat în mai multe raioane ale ţării. Văzând că fenomenul a scăpat de sub control, Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, s-a arătat deja sceptic cu privire la utilitatea semnării unui acord cu PL şi PLDM în ceea ce ţine alegerea preşedinţilor de raioane.

După zece zile de consultări cu societatea civilă, prim-ministrul ţării Vlad Filat a făcut câteva declaraţii care te duc cu gândul la eventuale jocuri politice comune ale PLDM-ului cu Partidul Comuniştilor. În teritoriu acestea deja sunt vizibile. „Este o greşeală că am întrerupt dialogul cu opoziţia”, a subliniat Filat. Iar Vladimir Voronin, în urma unei întâlniri cu prim-ministrul, la care presa nu a avut acces, s-a arătat înţelegător faţă de acesta spunând că probabil l-a ajuns cuţitul al os. „Republica Moldova devine ţara oligarhilor, a contrabandiştilor”, a mai spus Voronin. Dacă e să citim printre cuvinte, atât Filat, cât şi Voronin, fiul căruia nu mai este atât de prosper în afaceri, ar fi dispuşi să facă front comun doar ca să se debaraseze de Vlad Plahotniuc, afacerile căruia pur şi simplu înfloresc. Lovind cu insistenţă în numele lui Plahotniuc, va avea de suferit şi imaginea Partidului Democrat care, în cazul unor noi alegeri anticipate, s-ar putea să nu obţină voturile necesare ca să acceadă în Parlament. Pe de altă parte, activitatea invizibilă a Preşedintelui interimar al ţării Marian Lupu, poate constitui un alt factor-cheie care să conducă la o scădere semnificativă a susţinerii din partea propriilor alegători. Neoficial, se vorbeşte de o încercare de „eliminare” a Partidului Democrat de pe eşichierul politic sau cel puţin, de o diminuare a importanţei acestuia, pentru ca la toamnă, în cadrul cvasiinevitabilelor alegeri anticipate, alegătorii să se concentreze doar asupra celor doi mari actori politici rămaşi în joc: PLDM şi PCRM. Pericolul este că majoritatea simpatizanţilor Partidului Democrat ar putea revota Partidul Comuniştilor şi, atunci, anihilarea unei formaţiuni politice de factură democrată poate readuce în fruntea ţării clanul Voronin.

Despre Plahotniuc şi afacerile sale dubioase se vorbeşte de mai mulţi ani însă, din cauza justiţiei defecte din ţara noastră, până în prezent acesta nu a fost anchetat. Mai mult de atât, Vlad Plahotniuc beneficiază în prezent şi de imunitate parlamentară, ceea ce face şi mai dificilă încercarea de a-l trage la răspundere. În atare situaţie, când organele de drept moldovene stau cu mâinile legate, iar interesele politicienilor, de cele mai multe ori de ordin financiar, se intersectează, se creează condiţii optime pentru reglări de conturi aparent civilizate. Vlad Plahotniuc, căruia Filat îi spune Păpuşarul, a încercat să zdruncine PLDM-ul prin influenţarea câtorva membri importanţi să plece, iar Vlad Filat, prin declaraţii şi dezvăluiri, deocamdată deloc senzaţionale, zdruncină PD-ul.

Alianţa pentru Integrare Europeană, după cum stau lucrurile, ar putea să sufere anumite modificări. Sub paravanul acestei Alianţe se întâmplă tot ce vrei, mai puţin democratizarea şi reformarea veritabilă a acestei ţări care doreşte să se integreze în Uniunea Europeană. Vom reuşi să ne integrăm în marea familie europeană sau nu, este greu de spus. Un lucru însă este cert: în Republica Moldova interesul alegătorilor este ignorat în mod cinic de către guvernanţi. Frustrat şi dezolat, electoratul s-ar putea revanşa oricând, readucând la cârma statului Partidul Comuniştilor. Şi atunci ne vom trezi cu zeci de dosare fabricate la comandă şi cu reprezentanţi ai partidelor democrate stând la răcoare. După gratii a stat şi Valeriu Pasat, şi Serafim Urechean, ş.a. Dacă partidele de dreapta se tem să-şi asume măsuri radicale, dar juste, atunci comuniştii, după cum au demonstrat-o anterior, sunt în stare de orice, chiar dacă faptele lor depăşesc de cele mai multe ori cadrul legal. Orice tergiversare a democraţilor în ceea ce priveşte judecarea faptelor comuniştilor, poate fi în defavoarea lor.

Scriitori şi nonscriitori

2 comentarii

Activitatea de scriitor nu este deloc uşoară. Am mai spus-o şi alte dăţi. A fi rob al scrisului înseamnă, întâi de toate, să-ţi trăieşti viaţa într-o competiţie permanentă din care nu se ştie dacă vei ieşi învingător vreodată.

De ceva vreme, asist la o luptă (unii o numesc competiţie) puerilă între anumiţi scriitori şi mă întreb care este rostul ei?! Neştiind cine este mai deştept, mai popular, mai înzestrat cu talent, ei deschid cufărul cu injurii şi încep, ca nişte oameni lipsiţi de minte, a-şi împroşca mai toţi colegii de breaslă. Alţii însă, umili şi perseverenţi, îşi caută de scris şi nu se avântă în acest interminabil bombardament verbal. Şi bine fac.

În Republica Moldova, de altfel ca şi în alte ţări, există două categorii de scriitori:

1) Scriitori care scriu,

2) Scriitori cărora li se pare că scriu.

Dintre cei care scriu îi pot aminti pe Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Haralambie Moraru, Savatie Baştovoi etc.

În a doua categorie stau adunaţi laolaltă, ca o căpiţă de ciulini uscaţi, indivizi şcoliţi, din gurile cărora ies doar neologisme, scriu versuri albe de ţi se întunecă mintea, se ceartă cu toată lumea, se dau mari şi tari. Şi acest grup este în continuă creştere.

Unul dintre ei, care se consideră mare scriitor, în cadrul unei emisiuni televizate, în loc de LABIRINTURI a spus LABIRINTE. Ce să zic, se mai întâmplă. Şi deştepţii greşesc câteodată. Problema este că autorii de cărţi care nu li se alătură, nu le frecventează cenaclurile, sunt consideraţi proşti şi lipsiţi de talent. Ei se preocupă atât de mult de valoarea sau nonvaloarea altora, încât uită de propria lor valoare precedată de un Non cu literă mare.

Cine scrie literatură adevărată, nu are timp de prostii. Ăştia însă, care hodorogesc de dimineaţă până în noapte, care se întrec în a se exprima în mod excesiv prin neologisme, atât în scris, cât şi verbal, dându-se mari creatori de lucrări docte, riscă, după cum se şi vede, să rămână fără cititori. Pentru că, până la urmă, deşteptul scrie pentru alţii, iar lipsitul de creier – pentru sine. Ei singuri nu înţeleg ce scriu, totuşi numesc literatură ceea ce fac.

Grigore Vieru, autor de poezii, desconsiderat de către aproape toţi pseudoscriitorii moderni, a devenit un simbol al literaturii române. Ian să-i vedem pe ăştia din urmă ce fel de simboluri vor deveni!

Deznodământul este aproape

0 comentarii

Campania electorală pentru alegerile locale este pe sfârşite. Atât la Chişinău, cât şi în localităţile Republicii Moldova a fost învălmăşeală mare. Ba, mai mult de atât. La Sângera, Mileştii Mici, Ţipala etc., s-au înregistrat cazuri în care candidaţii la funcţia de primar sau de consilier au fost bătuţi, unii dintre ei necesitând intervenţia medicilor.

Reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale au anunţat că în vederea organizării alegerilor locale au fost alocate din bugetul de stat 58 mln. de lei. În afară de această sumă fabuloasă, partidele cheltuiesc milioane suplimentare pentru cumpărarea propriu-zisă a alegătorilor, dându-le bani sau produse alimentare. Oamenii de la sate primesc cu entuziasm copeicile, dar şi pachetele cu orez, macaroane, sare şi făină, mulţumindu-se şi de atât, pentru că, dacă ar ţine cont de „principii şi valori”, vorba lui Marian Lupu, ar muri de foame.

Recent, Institutul de Politici Publice a prezentat rezultatele unui sondaj realizat în intervalul 6 – 24 mai, care, la alegerile din 5 iunie îl poziţionează pe candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă pe primul loc cu 39%, fiind urmat de reprezentantul PCRM Igor Dodon cu 26%. Cu mult în spate, pe locul trei, se află Valentina Buliga de la PD cu 4%. Nu trebuie ignorat nici numărul indecişilor care se ridică la 24%.

Fiind întrebat ce părere are despre rezultatele acestui sondaj, Igor Dodon părea foarte sceptic de veridicitatea lor, arătându-se totodată sigur de şansele sale. În schimb, Valentina Buliga a spus că mizează mult pe voturile indecişilor.

Pe de altă parte, cifrele sondajului arată puţin altfel când vine vorba de voturile pentru funcţia de consilier în cadrul primăriei municipiului Chişinău. La acest capitol, PCRM se află pe primul loc cu 27%, fiind urmat de PL cu 25%, PLDM cu 17% şi PD – 6%.

După retragerea candidatului Victor Bodiu din cursa electorală, alegătorii s-au aşteptat la o susţinere deschisă din partea PLDM faţă de Dorin Chirtoacă, ceea ce nu s-a întâmplat. La întrunirile organizate prin licee, universităţi, cartiere, reprezentanţii PLDM vorbesc numai despre necesitatea alegerii unei echipe de oameni profesionişti şi competenţi în cadrul consiliului municipal. Despre Dorin Chirtoacă, nici o vorbă. În cazul obţinerii unui nou mandat, acesta va fi numai şi numai meritul lui Chirtoacă, dar şi al echipei PL.

În atare situaţie, ajungem la concluzia că PLDM, în frunte cu Vlad Filat şi-a retras candidatul din cursă, nu atât în favoarea lui Dorin Chirtoacă, cât pentru că a conştientizat eşecul iminent al lui Bodiu în alegeri.

În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău s-au înscris 14 candidaţi, iar pentru cea de consilier - 33.