Fumatul: păcat sau nu?

Când vine vorba de fumat, nu este nevoie de nicio statistică, pentru că realitatea înconjurătoare ne ajută să tragem concluzii şi fără acestea. Oriunde priveşti, vezi pe cineva fumând. Ai văzut cum fumează adolescenţi, tineri, maturi, bătrâni, dar atât de obişnuit eşti cu asemenea imagini, încât nu te mai miră nimic. Probabil, tu însuţi eşti fumător. Există o sumedenie de motive din care individul se apucă de fumat, cele clasice fiind: dorinţa de a se simţi liber, dorinţa de a experimenta ceva nou, dorinţa de a fi în rând cu prietenii săi, tristeţea etc. Dar... omul nu începe să fumeze din careva motive. Motivele sunt, de fapt, zidul în dosul căruia el îşi ascunde dorinţa lăuntrică de a pune mâna pe ţigară. Totuşi, nu toţi îşi motivează viciul, acuzând factorii externi. Am întâlnit oameni care, în mod deschis, declară că fumatul le produce plăcere. În fine, scopul meu nu este să elucidez cauzele răspândirii fumatului, ci să prezint atitudinea religiei vizavi de acest viciu. În Biblie nu există nicio poruncă de genul: să nu fumaţi.

Din această cauză, rămâne la discreţia bisericii să decidă dacă fumatul este rău sau nu. Înainte de a prezenta un răspuns la această întrebare, voi încerca să arăt locul ţigării în interiorul bisericii creştine. Dacă în cadrul unor culte fumatul cunoaşte o răspândire îngrijorătoare, iată că în altele fumatul este exclus categoric. Atât primele, cât şi cele din urmă se declară împotriva acestui viciu citând unele versete precum: 1 Corinteni 5:11, 6:10; Galateni 5:21 etc. Totuşi, nicăieri nu se vorbeşte explicit despre interdicţia de a fuma.

Unii interpreţi ai textelor biblice consideră că anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte au o semnificaţie foarte largă. Un exemplu care să-i îndreptăţească îl găsim la Galateni 5:19-21: "Şi faptele firii păcătoase sunt cunoscute şi sunt: aduleter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmaşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, petreceri dezmăţate şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”. Graţie ultimelor cuvinte din frază, creştinul are mână liberă în a categorisi faptele omului în bune şi rele. Aşadar, din punctul de vedere al exegeţilor, fumatul întruneşte caracteristicile necesare pentru a fi socotit păcat. Pentru o parte din fumători acest obicei urât nu pare a fi păcat. Ei ar putea să dea replici diferite precum că „fumatul este un obicei care nu afectează relaţia dintre om şi Dumnezeu" sau "fumatul este un viciu, dar nicicum un păcat" etc. S-ar putea să aibă dreptate şi exegeţii, şi fumătorii.

Ţigara îi produce fumătorului tot atâta plăcere, cât fotbalul îi produce fotbalistului, sau săriturile – paraşutistului. Pentru argumentele antitabac există tot atâtea contraargumente. Până la urmă, dacă este păcat ori nu să fumăm, este bine sau rău, depinde de mesajul pozitiv sau negativ care vine din partea propriei conştiinţe. Mai depinde şi de modul în care privim lucrurile. Se poate întâmpla ca un nefumător care a consumat un timp îndelungat produse alimentare cancerigene să trăiască mai puţin decât un fumător. De asemenea, poţi întâlni nefumători atei şi fumători foarte religioşi. Oamenii sunt diferiţi, iar durata vieţii sau felul lor de a fi, nu este determinat sută la sută de ţigară. Totuşi, glasul conştiinţei unui fumător, dacă nu din start, cel puţin după o vreme, va începe să-i transmită semnale de avertizare. Din varii motive, fumătorului căruia până mai ieri conştiinţa nu i-a zis niciodată „nu”, astăzi o face. La sigur cunoşti pe cineva care vrea să renunţe la fumat, dar nu-i reuşeşte. Sau poate tu însuţi te confrunţi cu această problemă. Mulţi fumători, deşi nu suferă de vreo boală cauzată de ţigară, decid să spună „stop”. Calea de a renunţa definitiv la fumat însă, este lungă, uneori fără capăt. Deşi se declară învins de puterea nicotinei, fumătorul se munceşte în sinea sa, conştientizând că nu-i bine ce face. Abia în această fază de percepţie a situaţiei reale, el îşi dă seama de sumele însemnate pe care le cheltuieşte în van, de riscul iminent de a se îmbolnăvi, de timpul pierdut, de mirosul neplăcut etc.

De obicei, cea mai proastă părere despre fumat o au nefumătorii, dar şi fumătorii care în mai multe rânduri au eşuat în încercarea lor de a renunţa la ţigări. Un argument pe care îl aduc aceştia ar fi următorul: „Fumul de ţigară este otrăvitor. Cine fumează, îşi otrăveşte corpul, acest lucru conducând individul spre o sinucidere lentă. Concluzie: fumatul este păcat.” Da? Otrăvitor este şi veninul de şarpe, totuşi el este folosit în medicină, uraniul este extrem de periculos, totuşi, datorită lui avem lumină în casele noastre. Cineva poate spune că „fumatul devine păcat în clipa în care omul singur îşi dă seama de acest lucru”. Mda, s-ar putea. Există mulţi oameni care cred că acest viciu este păcat, dar li se întâmplă frecvent să treacă pe lângă fumători, inhalând şi ei fum. Păcătuiesc ei oare? Vă daţi seama şi singuri că nu putem vorbi despre nişte substanţe mai mult sau mai puţin otrăvitoare, pe care se întâmplă să le înghiţim zilnic, că sunt pentru om o cale de păcătuire (aici este vorba în primul rând despre fumul de ţigară). Minerii lucrează într-un mediu în care sunt răspândite unele gaze periculoase sănătăţii lor, dar ce ne-am face fără cărbunii sau diversele minereuri pe care ei le pun la dispoziţie societăţii? Dăunător pentru sănătatea noastră este chiar şi atunci când stăm lângă un rug şi-i înghiţim fumul sau când mergem pe străzile oraşului şi inhalăm CO2-ul produs de maşini. Deşi conştientizăm că aceste lucruri nu fac bine sănătăţii noastre, nu renunţăm la ele, nu renunţăm la frigărui sau la mersul pe străzi. Şi nici minerul nu-şi lasă munca. Când vorbim despre un lucru anume că este sau nu plăcut lui Dumnezeu, trebuie să venim cu argumente concrete. De exemplu: Dumnezeu iubeşte pacea. Unii conducători interpretează pacea ca pe un rezultat firesc al războiului, alţii ca pe o cale de prevenire a războiului. Încheierea acordurilor de pace se înfăptuieşte în diverse moduri. Citisem undeva că pentru a menţine sau a restabili pacea, căpeteniile unor triburi, se aşezau pentru a fuma pipa păcii. Sunt sigur că pentru Dumnezeu pacea este de o însemnătate mai mare decât modul prin care aceasta este menţinută sau restabilită (evitându-se, bineînţeles, vărsările de sânge).

Mulţi fumători spun că ţigara îi linişteşte. Cei mai buni creştini însă, care au o relaţie sinceră cu Dumnezeu, spun că El este cel mai bun „Liniştitor”. Totodată, practica demonstrează că un adevărat creştin este, de obicei, nefumător. Cu toate acestea există preoţi foarte responsabili, dar care îşi permit să fumeze. Ajungem la ideea că de vreme ce acest viciu nu le afectează relaţia cu Dumnezeu, nu este păcat. După cum am menţionat anterior, o normă universală cu privire la fumat, nu există, la fel cum nu există nici în cazul unor produse alimentare ce sunt scoase obligatoriu din meniul membrilor unor culte creştine (carnea de porc, vinul etc.). Adesea am întâlnit creştini blânzi la vorbă, care se abţin de la consumul de alcool sau de la un anumit fel de carne, dar care, ori în transportul public sau în alte circumstanţe, nu se scoală niciodată să ofere locul unui bătrân sau unei femei însărcinate. Este foarte greu să spui despre fumat că este păcat atâta timp cât treci prin situaţii în care fumătorii sunt de o sută de ori mai umani decât unii creştini „evlavioşi” care nu fumează.

Puţini sunt fumătorii care să nu se fi gândit vreodată să renunţe la obiceiul lor. Foarte puţini. De vreme ce numărul persoanelor care se gândesc să lase fumatul îl depăşeşte pe cel al persoanelor care nu se gândesc la asta, reiese că acest obicei nu este bun. Un alt argument în defavoarea fumatului sunt inscripţiile de avertizare de pe pachetele de ţigări.

Şi totuşi, ce-i de făcut în cazul în care ai conştientizat deja că fumatul este dăunător? Ce-i de făcut dacă eşti deja dependent şi nu poţi renunţa la ţigară? Nu este de competenţa mea să dau sfaturi cum să lase cineva fumatul. Totuşi, o recomandare de acest gen am citit pe un pachet de ţigări: „Psihologul, profesorul sau medicul vă poate ajuta să renunţaţi la fumat”. Mă gândesc însă cât de util poate fi ajutorul unui psiholog, profesor sau medic care, ironia sorţii, exact ca tine, nu se poate dezice de ţigară? El la cine să se adreseze?

Aşadar, fumatul este păcat ori nu? Ţie ce-ţi şopteşte conştiinţa? Îţi spune că-i păcat? Dacă da, înseamnă că aşa şi este. Este o practică urâtă şi dăunătoare. Altfel nici nu-ţi puneai problema să renunţi la obiceiul tău. „Şi dacă ce nu vreau, aceea practic, nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine”, Romani 7:20. Just. Dacă practicăm un lucru pe care singuri îl urâm, înseamnă că suntem păcătoşi, iar prin păcătoşenia noastră – păcate săvârşim.

Omul, după cum îi stă în fire, apelează la Dumnezeu abia când nu mai vede ieşire din situaţie. Din fericire, multe fiinţe au renunţat la fumat datorită rugăciunii. Numai Dumnezeu poate întări pe cel slab în faţa ţigării, pe cel care nu-şi imaginează viaţa fără o zi în care să pufăie satisfăcut. Dumnezeu salvează pe oricine este biruit de rău.