Nicolae Dron – Pastorul cu suflet de poet

Poezia fără rimă este comparată adesea cu bucatele fără sare. Şi, pe bună dreptate, ar spune unii. Adepţii versului alb însă, vin cu felurite justificări, argumente etc., precum că metoda lor de punere în pagină netradiţională a poeziei conduce, indiscutabil, la o dezvoltare semnificativă a literaturii contemporane.

„Tot ţiganul îşi laudă ciocanul”, spune proverbul.

Dacă e să renunţăm la emoţii şi la subiectivitate, lansându-ne într-o analiză atentă a versurilor albe, vom remarca, indubitabil, că acestea, în mare parte, din cauza avalanşei de „cuvinte goale”, vorba lui Eminescu, lipsite de logică şi melodicitate, nu fac decât să metamorfozeze dorinţa potenţialului consumator de poezie într-o nedorinţă profundă a acestuia de a gusta din ea. Unii consideră acest tip de scriere „o veritabilă absurditate literară”.

Poezia, în mod tradiţional, este socotită un produs al inimii autorului, dedicat inimilor cititorilor. Poezia, ca să încânte, ca să mângâie inima lectorului, trebuie să aibă şi… rimă. Altfel, în lipsa versurilor ritmate şi rimate, inima cititorului riscă să rămână o cetate imposibil de cucerit. Versul alb este o adevărată provocare şi pentru mulţi tradiţionalişti. Obosiţi să tot meargă la pescuitul de rime, ei se lasă pradă creaţiilor poetice nestandardizate care însă, nu aduc nici la o creştere a numărului de cititori, nici la creşterea popularităţii. Dimpotrivă.

Versurile cu rimă sunt ca o apă lină. Sau nu am dreptate?!
Ca să excelezi în scrierea versurilor albe, trebuie mai întâi să fii as în scrierea poeziilor cu rimă.
Actualmente, în ţara noastră, o duzină de robi ai versului alb, mediatizaţi mai mult datorită relaţiilor de amiciţie cu reprezentanţi ai mass-media, decât a talentului lor, încearcă să ne impună scriitura lor trunchiată, deşelată, schimonosită şi pretins a fi doctă, dar ce folos, pentru că omul ştie să discearnă valorile de nonvalori. Cei din duzina respectivă se consideră staruri ale literaturii basarabene contemporane. Unii poate că sunt, dar restul…
„Starurile de azi sunt nimicurile de mâine”, spunea cineva. Viitorul ne va arăta.
În Republica Moldova, din fericire, există poeţi extraordinari poeziile cărora sunt adevărate balsamuri pentru sufletele omeneşti. Pe lângă Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu etc., poate fi amintit şi distinsul autor de poezii creştine Nicolae Dron care, prin scrierile sale inspirate de Duhul Sfânt, reuşeşte să impresioneze orice ureche şi să topească gheţurile paralizante din orice inimă.

Nicolae Dron s-a născut la 25 august 1954 în satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia, într-o familie de ţărani (Vasile Dron şi Eufrosinia Perciun).

Învaţă la Şcoala medie din satul Gura Galbenei, unde şi debutează cu versuri în pagini literare, la olimpiade şi în presa periodică din acea perioadă. Îşi continuă studiile la Colegiul Electromecanic din Chişinău, pe care îl absolveşte în 1973.

De mai mulţi ani colaborează fructuos în cadrul Institutului de Traduceri ale Bibliei din Stockholm, Suedia.

Nicolae Dron, împreună cu poetul şi traducătorul basarabean Igor Creţu, efectuează traducerea Bibliei pentru copii, editată în 1992 la Stockholm şi reeditată în repetate rânduri la Bucureşti, sub egida Societăţii biblice interconfesionale din România.

Lui Nicolae Dron îi aparţin mai multe traduceri şi scrieri religioase, printre care menţionăm: Viaţa lui Isus de Borislav Arapovici, Despre sfinţire şi Pe calea renaşterii de Ghenadii Kriucikov, Ascultarea de Vera Kuşnir, Cântări creştine (culegere de cântări corale), Razele cerului (culegere de cântări creştine).

A îngrijit şi editat în limba română Noul Testament (1979), a editat integral Biblia, text D. Cornilescu (1984) care până în prezent au cunoscut mai multe ediţii. În anul 1999 la Editura „Agape” din oraşul Făgăraş, Nicolae Dron publică o plachetă cu versuri de inspiraţie creştină, intitulată Roua Cerului şi urmată în 2002 la Editura „Alba Iulia prim” de o altă plachetă – Însetat de tine.

Din 1999 apar periodic selecţii din creaţia sa în cunoscuta Antologie de poezie creştină (Editura „Agape”, Făgăraş, România), alături de nume cunoscute în poezia creştină din spaţiul românesc precum: Costache Ioanid, Traian Dorz, Nicolae Moldoveanu şi alţii.

Poeziile de faţă au fost selectate din cartea lui Nicolae Dron intitulată Albe imnuri (Editura „Balacron”, Chişinău 2005).

Lumânarea

O lumânare arde în fereşti

Ca un îndemn, şi casa prinde viaţă…

Un adevăr banal ce îl primeşti

Prin anii vitregi ca pe o povaţă.

Ea arde singuratică în pace

Şi toată în lumină se preface.

Ea arde, precum sufletul senin,

Înviorând o viaţă cât de lungă,

Luminii dăruindu-se deplin,

Din sânul casei umbrele alungă.

Ea arde, însă până se topeşte,

În preajmă caldă raza ei domneşte.

Arzi, lumânare! Nu te întrista

Că te sfârşeşti în lacrime de ceară.

Tu vei trăi în flăcăruia ta,

Să luminezi în altă lume iară.

Prin noaptea neagră, rogu-te, veghează,

Arzi lumânare, arzi şi luminează!

Golgota

Golgota, Golgota, Golgota…

Ades printre lacrimi tresar,

Pe cruce văzându-Te iar,

Dureri să alini şi oameni haini

Să-Ţi dea o coroană de spini!

Şi nu rănile, o Doamne, Te-au durut,

Nici de orbii Tăi călăi nu Te-ai temut.

Ai ales făgaşul lumii cel mai greu

Şi-ai venit să ispăşeşti păcatul meu!

Eu ştiu, pentru noi Te-ai jertfit,

Pe cruce de noi răstignit,

Dar Tu ne-ai iertat şi negrul păcat

Cu sângele Tău l-ai spălat!

Cad nopţi pe Golgota şi trec,

Eu fruntea în pulberi mi-o plec,

Căci Tu ne-ai adus lumină de sus

Şi-n veci mântuire, Isus!

Golgota, Golgota, Golgota…

***

Adie primăvara pe alei,

Trezind nepotolit un dor de soare.

Nămeţii scad, şi gheaţa în ponoare

Răsuflă blând cu zvon de ghiocei.

În noaptea zbuciumatei noastre vieţi

Mi-e inima ca pasărea uşoară,

Căci iar şi iar ne cheamă primăvara

Spre-un cer înalt şi fără de tristeţi.