„Toate-s vechi și nouă toate”

0 comentarii

Zilele, săptămânile, lunile și anii trec repede; vremurile se schimbă, iar noi… noi rămânem aceiași. Trăim timpuri noi, dar continuăm, totuși, să săvârșim vechile păcate. Bogații, chiar și săracii, nu zăbovesc o clipă în a-și cumpăra haine noi, uitând însă cu desăvârșire de înnoirea lăuntricelor veșminte…

Hristos a Înviat! Noi mai trăim? (2)

2 comentarii

Trăim o singură viață. Doar una. Ne-am dori să trăim mai multe, dar Dumnezeu a decis să ne dea numai una. Una, dar și aceea scurtă. Scurtă și plină de suferință. De suferință și sărăcie. De sărăcie și lacrimi. De lacrimi și eșecuri. De eșecuri și răutate. De răutate și păcat. Mai ales de păcat.
M-am născut fără să-i fi cerut cuiva să mă nască; trăiesc fără să-i cer cuiva să-mi lungească zilele pe acest pământ; voi muri fără să rog pe cineva să-mi ia sufletul. Sunt om, un simplu om și nu pot schimba nimic privitor la existența sau la inexistența mea. Exist și punctum. Am fost, sunt și voi fi pentru că Cineva vrea ca eu să fiu, să trăiesc pe acest pământ. Acel Cineva vrea ca noi toți, cei ce respirăm, mâncăm, gândim – să existăm. Iar prin existența noastră să facem schimbări în lume, în noi înșine. Pentru că schimbarea lumii începe, întâi de toate, de la schimbarea sinelui. Schimbarea acestei lumi ar fi, cred eu, cel mai de preț lucru pe care am putea noi, oamenii, să-l înfăptuim.
Dalai Lama spunea că dimineața, când deschidem ochii, primul lucru la care ar trebui să ne gândim este: „Astăzi sunt norocos – m-am trezit. Sunt viu…”. În timpul vieții avem la dispoziție mii, zeci de mii de dimineți în care să ne bucurăm de trezirea noastră. De câte ori ne-am bucurat? De câte ori i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a mai dat o zi?
Ne irosim viețile gândindu-ne mai mult la nimicuri. Ce mașină să-mi mai achiziționez? În ce țară să plec în vacanță? La ce film să merg deseară? Etc. În toate acțiunile sau inacțiunile noastre, ne gândim doar la confortul propriei persoane. Nu este un păcat să te gândești la binele tău. Este un păcat să te gândești doar la binele tău.
Ridicați ochii și uitați-vă-n jur. Atâta lume săracă care nu are ce mânca și unde dormi, atâția bolnavi care nu au bani de tratament, atâția oameni disperați care au nevoie de o vorbă bună, de o încurajare… Oamenii ăștia au nevoie de noi. Acești oameni au nevoie de tine. De sprijinul tău. Unde ești tu, creștine, atunci când semenul tău zace-n suferință?
Stai la masa încărcată de bucate, te ghiftuiești cu bunătăți, mai bei din când în când câte un pahar de vin, scoțând printre dinți câte un „Hristos a Înviat!”, și cu asta basta. „Te bucuri” de învierea Lui, deși știi prea bine că vecinul tău moare de foame, neavând pe masă nici măcar o bucată de pască sau un ou roșu. „Te bucuri” de învierea Lui, știind prea bine că vecinul tău este grav bolnav și nu are cine-l mângâia…
Cunosc un băiat care, cu câțiva ani în urmă, fiind crunt bătut de niște tirani în orașul Moscova, s-a întors acasă… în scaunul cu rotile. Vremea trece, iar băiatul despre care vă vorbesc își petrece timpul, viața, în același scaun. În locul lui ar fi putut sta oricine dintre noi. Sau poate, Doamne ferește, vom sta. Anul trecut îmi propusesem să-l vizitez și să-l ajut măcar cu ce pot. Dar lunile zburau una câte una, iar eu încă nu-i trecusem pragul. Într-o seară, fiind în treacăt prin satul său de baștină, am avut ocazia să mă deplasez chiar prin preajma casei sale, dar, pentru că eram prea grăbit, mi-am promis că data viitoare îl voi vizita negreșit. M-am uitat pe prispa casei sale dărăpănate și unicul lucru pe care l-am văzut era… scaunul său cu rotile.
A doua zi am suferit un accident de mașină. Mi-am rupt un picior. Se rupsese ca un vreasc.
Ajută-l pe suferindul din preajma ta, căci mâine ai putea tu însuți să suferi. Și încă ceva, lăsați-L pe Hristos să învieze prin faptele voastre, nu prin vorbele pe care le ziceți an de an de Paști!
Eu mi-am învățat lecția.
Hristos a Înviat, creștine!

Ați intrat în mințile noastre fără să vă fi invitat

0 comentarii
 (articolaș-pamflet)

După o săptămână încărcată de evenimente culturale am revenit „pe pământ”, la viața obișnuită, mai bine zis la rutină și la problemele noastre cele de toate zilele. După o serie de lansări de carte la Bibliotecile „O. Ghibu”, „V. Bielinski”, și „N. Titulescu” din Chișinău, uitasem cu desăvârșire de politicienii moldoveni, și, în genere, de politicul moldovenesc. Imediat ce le-am revăzut chipurile pe ecranul televizorului îmi venise să zic, ba chiar să strig, încât să fiu auzit de întreg cartierul, o vorbă pe care, cu mulți ani în urmă, a rostit-o și Brâncuși când a revenit în țară: „V-am lăsat și săraci, și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști” (în cazul politicienilor pruto-nistreni este vorba de sărăcia duhului).

Evenimentele politice de pe malurile gunoioase ale Bâcului se desfășoară parcă cu încetinitorul. Toate se mișcă foarte lent, mult prea lent, asemenea mișcărilor lui Neil Alden Armstrong pe lună.

Nu doar lent, ci și previzibil. Te uiți la ei și deja știi exact ce vor spune, mai ales ce va spune Marian Lupu: „A fost o discuție constructivă” sau alte vorbulițe de genul acesta.

Discuții constructive, acțiuni deconstructive, ce mai vorbă.

Obișnuindu-ne cu ritmul acesta de evoluție/involuție social-politică, știm exact și ce se va întâmpla sau nu se va întâmpla în următorii doi-trei ani.

Cât despre președintele Timofti, am impresia că gura sa este conectată la creierul bravului său purtător de cuvânt Vlad Țurcanu.

Iar Ghimpu, cel pe care l-am respectat odată, după felul cum vorbește, cum reacționează în ultima vreme, lasă impresia că dimineața, când iese în lume, uită să-și ia chibzuința cu sine.   

Plahotniuc, pentru că a făcut atâtea lucruri bune pentru țara sa, pentru că s-a obosit mai mult decât ceilalți binefăcători, a încărunțit rău de tot. Cred că este timpul potrivit să ia o pauză, să se mai gândească și la sine. Soluția ar fi să plece la odihnă undeva departe… dar să-și ia bilet într-o singură direcție.

Aș mai avea de spus unele lucruri și despre alți actori politici, doar că mi s-a terminat cerneala.

P.S. Ador toți politicienii moldoveni, doar că… trăiesc cam mult.

„Fluturele Alb” şi enigmaticul Nicu Nicolaescu

6 comentarii

Miercuri, 17 aprilie 2013, în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a avut loc lansarea romanului „Fluturele Alb” de Nicu Nicolaescu. Invitaţi au fost: scriitorii Vasile Galaicu şi Emilian Galaicu-Păun, criticii Ion Ciocanu şi Maria Pilchin, actorul Denis Chirtoacă, învăţăceii de la Liceul Teoretic „Nicolae Sulac”, îndrumaţi de profesoara de limbă şi literatură română Elena Florea, prieteni ai autorului şi utilizatori activi ai bibliotecii.
Romanul „Fluturele Alb” a fost inclus în programul „Chişinăul citeşte o carte – 2013”, alături de o altă carte „Al şaptelea simţ” de Nicolae Rusu.
Gloria-Yolanta Ursenco, elevă la Liceul Teoretic „Nicolae Sulac”, a menţionat despre acest roman că „[…] este unul deosebit. Felul în care autorul descrie dragostea, frica, ura, dau viaţă unei drame trăită de cele două personaje principale: Mila şi Maxim. El sărac şi frumos, ea bogată, dar nu atât de atrăgătoare. Această poveste de dragoste neîmpărtăşită ne învaţă că banii nu aduc decât nenorociri; pentru a cunoaşte adevărata fericire trebuie să ierţi, să iubeşti, să suferi”.
Scriitorul Emilian Galaicu-Păun a remarcat încă de la prima carte a lui Nicu Nicolaescu (Nicolae Ciobanu) – „Supusul Satanei” – că autorul merge împotriva curentului prozei contemporane. Primul lucru pe care l-a observat, citind romanul, a fost permanenta trimitere la cărţile altora, fiecare capitol având câte un citat selectat dintr-un spectru foarte larg de scriitori, începând cu Oscar Wilde şi terminând cu Savatie Baştovoi. De asemenea, scriitura tânărului autor pendulează între elitism şi o proză tradiţională.
Criticul literar Ion Ciocanu a afirmat despre tânărul prozator că nu este scriitorul de la suprafaţă, trebuie să pătrunzi dincolo de cuvinte.
Vasile Galaicu și Maria Pilchin
Scriitorul Vasile Galaicu s-a confesat confirmând că a citit cartea într-o zi şi o noapte, cuprinsul provocându-i un arc voltaic. Iar criticul literar Maria Pilchin a evidenţiat câteva nivele de lectură a cărţii: poliţienesc (asemuindu-l cu romanul „Numele trandafirului” de Umberto Eco), psihologic (analogic scrisului dostoievskian) şi didactic, referindu-se la volumele lui Mircea Eliade.
Regizorul Denis Chirtoacă a citit câteva fragmente din roman de pe poziţiile actorului, susţinând că este un roman catarhic, prin structura pe care o anunţă scriitorul.
Spre final, Nicu Nicolaescu le-a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi le-a promis tuturor că în curând va veni cu un nou roman, asupra căruia lucrează la moment, fiind un melanj între acţiune şi filozofie. Astfel, cititorul atent şi select al Bibliotecii „Onisifor Ghibu” rămâne în frumoase aşteptări!
 
Ion Ciocanu, eu, Vitalie Răileanu și Denis Chirtoacă

Fluturele Alb

2 comentarii

Lansare de carte
Biblioteca ,,Onisifor Ghibu" vă invită la lansarea romanului ,,Fluturele alb" de Nicu Nicolaescu. Evenimentul se va desfăşura la data de 17 aprilie, la ora 13.00 în Sala nuciferă a bibliotecii ,,Onisifor Ghibu".



Vă aşteptăm cu drag!

P.S. Îmi invit toți prietenii, cititorii și necititorii la acest minunat eveniment.
Cu drag,
Nicu Nicolaescu