Trăim o singură viață. Doar una. Ne-am dori să trăim
mai multe, dar Dumnezeu a decis să ne dea numai una. Una, dar și aceea scurtă.
Scurtă și plină de suferință. De suferință și sărăcie. De sărăcie și lacrimi.
De lacrimi și eșecuri. De eșecuri și răutate. De răutate și păcat. Mai ales de
păcat.
M-am născut fără să-i fi cerut cuiva să mă nască;
trăiesc fără să-i cer cuiva să-mi lungească zilele pe acest pământ; voi muri
fără să rog pe cineva să-mi ia sufletul. Sunt om, un simplu om și nu pot
schimba nimic privitor la existența sau la inexistența mea. Exist și punctum. Am
fost, sunt și voi fi pentru că Cineva vrea ca eu să fiu, să trăiesc pe acest
pământ. Acel Cineva vrea ca noi toți, cei ce respirăm, mâncăm, gândim – să
existăm. Iar prin existența noastră să facem schimbări în lume, în noi înșine.
Pentru că schimbarea lumii începe, întâi de toate, de la schimbarea sinelui.
Schimbarea acestei lumi ar fi, cred eu, cel mai de preț lucru pe care am putea
noi, oamenii, să-l înfăptuim.
Dalai Lama spunea că dimineața, când deschidem
ochii, primul lucru la care ar trebui să ne gândim este: „Astăzi sunt norocos –
m-am trezit. Sunt viu…”. În timpul vieții avem la dispoziție mii, zeci de mii
de dimineți în care să ne bucurăm de trezirea noastră. De câte ori ne-am
bucurat? De câte ori i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a mai dat o zi?
Ne irosim viețile gândindu-ne mai mult la nimicuri.
Ce mașină să-mi mai achiziționez? În ce țară să plec în vacanță? La ce film să
merg deseară? Etc. În toate acțiunile sau inacțiunile noastre, ne gândim doar
la confortul propriei persoane. Nu este un păcat să te gândești la binele tău.
Este un păcat să te gândești doar la binele tău.
Ridicați ochii și uitați-vă-n jur. Atâta lume săracă
care nu are ce mânca și unde dormi, atâția bolnavi care nu au bani de
tratament, atâția oameni disperați care au nevoie de o vorbă bună, de o
încurajare… Oamenii ăștia au nevoie de noi. Acești oameni au nevoie de tine. De
sprijinul tău. Unde ești tu, creștine, atunci când semenul tău zace-n
suferință?
Stai la masa încărcată de bucate, te ghiftuiești cu
bunătăți, mai bei din când în când câte un pahar de vin, scoțând printre dinți
câte un „Hristos a Înviat!”, și cu asta basta. „Te bucuri” de învierea Lui,
deși știi prea bine că vecinul tău moare de foame, neavând pe masă nici măcar o
bucată de pască sau un ou roșu. „Te bucuri” de învierea Lui, știind prea bine
că vecinul tău este grav bolnav și nu are cine-l mângâia…
Cunosc un băiat care, cu câțiva ani în urmă, fiind
crunt bătut de niște tirani în orașul Moscova, s-a întors acasă… în scaunul cu
rotile. Vremea trece, iar băiatul despre care vă vorbesc își petrece timpul,
viața, în același scaun. În locul lui ar fi putut sta oricine dintre noi. Sau
poate, Doamne ferește, vom sta. Anul trecut îmi propusesem să-l vizitez și să-l
ajut măcar cu ce pot. Dar lunile zburau una câte una, iar eu încă nu-i trecusem
pragul. Într-o seară, fiind în treacăt prin satul său de baștină, am avut
ocazia să mă deplasez chiar prin preajma casei sale, dar, pentru că eram prea
grăbit, mi-am promis că data viitoare îl voi vizita negreșit. M-am uitat pe
prispa casei sale dărăpănate și unicul lucru pe care l-am văzut era… scaunul
său cu rotile.
A doua zi am suferit un accident de mașină. Mi-am
rupt un picior. Se rupsese ca un vreasc.
Ajută-l pe suferindul din preajma ta, căci mâine ai
putea tu însuți să suferi. Și încă ceva, lăsați-L pe Hristos să învieze prin
faptele voastre, nu prin vorbele pe care le ziceți an de an de Paști!
Eu mi-am învățat lecția.
Hristos a Înviat, creștine!
Am citit cu drag fiecare cuvint, ai scris atit de adevarat si sa stii am avut nevoie de acest text... Eram trista putin, trista pentru mai mult decit nimic, insa m-am incurajat, m-am incurajat si voi putea dormi dstul de bine. Multumesc Nicolae si Hristos a inviat!!!
ReplyDeleteImi place sa te citesc si vreau sa iti atingi visurile!
Cu drag,
Liuba
Cu adevarat a inviat!Mersi mult, Liuba! Ma bucur ca aceste randuri au reusit sa-ti schimbe in bine emotiile!
ReplyDeleteCiao!
Cu drag,
eu