„Republica Moldova nu se va integra niciodată în UE”

2 comentarii
În anul 2004 sau 2005, nu mai țin minte exact, un bun coleg de facultate mi-a spus, fiind pe deplin convins, că “Republica Moldova nu se va integra niciodată în Uniunea Europeană. Niciodată”. În acei ani, cu toate că eram guvernați de monstruosul regim Voronin, când Integrarea Europeană avea chipul unui vis irealizabil, i-am reproșat colegului meu că nu avea dreptate și că societatea moldavă, cu asemenea inși pesimiști, eurosceptici, nu are niciun viitor.
În anul 2009, forțele democrate și liberale, ne-au alimentat visurile într-atât, încât ajunseserăm să le vedem… deja împlinite. Integrarea Europeană, chiar și pentru acei mai puțin încrezători, nu mai era o himeră, ci un lucru ca și făcut. Dar…
Suntem în anul 2013.
Nici întâlnirile cu oficialii europeni, nici discuțiile cu aceștia, nici vizita Angelei Merkel sau a lui Joe Biden la Chișinău, nici așa-zisele reforme, nu au fost suficiente ca să ne realizăm scopul.
“Am schimbat guvernanții, dar nu le-am schimbat și mințile.”
O țară cu atâtea probleme, generate chiar de acei care ar trebui să le rezolve, nici nu putea atât de ușor (în doar 3 ani), să semneze Acordul de Asociere cu UE. Este și firesc. Uniunea Europeană a fost formată în baza unor “principii și valori”, vorba lui Lupu, care, oricât de dificil ar fi, sunt respectate. O țară ca a noastră însă, măcinată de atacuri raider, de acte de corupție, de delapidări de fonduri, de crime tăinuite, de contrabandă, de conflictul transnistrean, de multe altele, practic nu are nici o șansă.
Credeam că Europa este naivă, dar, în realitate, naivi eram noi.
Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere si Politică Europeană de vecinătate a spus: "Când transnistrenii își vor rezolva problemele cu Moldova, și ei și toți ceilalți cetățeni ai Moldovei vor beneficia de regimul liberalizării vizelor". Este clar. Cu un conflict care durează de douăzeci de ani, și care va mai dura Dumnezeu știe cât, șansele de a obține regimul liberalizat de vize sunt minime.
Este foarte posibil ca fostul meu coleg să fi avut dreptate. “Republica Moldova nu se va integra niciodată în UE. Niciodată.”
Decât să forțăm mâna UE ca să semneze Acordul de Asociere, ar fi mult mai rațional să ne suflecăm mânecile și să începem, fără să mimăm, munca adevărată în propria noastră gospodărie.
Republica noastră are o problemă foarte mare: nu prezintă niciun interes pentru UE, nici geografic, nici economic (mai cu seamă că ne situăm în sfera de interes a Federației Ruse – marele exportator de gaze naturale în UE. Nici o țară, dar nici una, nu-și dorește conflicte, fie ele și verbale, cu Rusia, de dragul Republicii Moldova, cuibușor al corupției și al fărădelegilor).
În acest moment, Republica Moldova este un stat fără șanse, deoarece Europa nu poate fi măgulită cu declarații demagogice, ci cu fapte. Dar noi nu avem politicieni care să se fi manifestat până acum ca oameni ai faptelor, ci ai vorbelor.
Politicienii noștri, pot fi ușor identificați în fabula lui Alecu Donici, Două poloboace:  “Un poloboc cu vin, Mergea în car pe drum, încet și foarte lin; Iar altul cu deșert,  las’ că venea mai tare, Dar și hodorogea, Făcând un vuiet mare”.
Unica noastră șansă este să muncim pe cont propriu, să facem curățenie în sistemul nostru politic, în cel judecătoresc, în celelalte. Să ne dezvoltăm într-atât, încât să prezentăm interes pentru UE. Atunci negocierile vor decurge mult mai ușor și mai rapid.
Oricum, va fi sau nu semnat acest Acord, noi trebuie să continuăm implementarea reformelor. Cu sau fără acest Acord, noi trebuie să progresăm. Stagnarea ar însemna nemulțumire și revolte sociale. În aer deja se simte miros de ură, de durere, de indignare și de nervi umani în clocot.

A fi politician este una, a fi POLITICIAN este cu totul altceva. Cât de greu este să trăiești ușor…

0 comentarii


Se spune că moldovenii sunt deștepți. Și sunt de acord.
Se spune că moldovenii sunt harnici. Și sunt de acord.
Se spune că moldovenii sunt inventivi. Iarăși sunt de acord.
Atunci, de ce mama naibii suntem săraci?! Doar pentru că politicienii și cea mai mare parte a funcționarilor din țara noastră este coruptă? Sau, la mijloc, stă o cu totul altă problemă?! Poate noi credem doar că suntem deștepți, harnici și inventivi?! În realitate, poate nu suntem? Poate că ne înșelăm pe noi înșine cu calități pe care, de fapt, nu le avem?!
Deunăzi, am aruncat o privire asupra hărții lumii. Am vrut să descopăr care este cea mai prosperă națiune din lume. Am descoperit-o cu ușurință. Din fericire, nu este numai una. Cei mai importanți, la acest capitol, sunt englezii. Aceștia, indiferent de meleagul pe care au pus piciorul, au adus progresul și bunăstarea. Dacă e să facem abstracție de Marea Britanie – patria englezilor, atunci Noua Zeelandă, Australia, SUA, Canada, Insulele Falkland, Insulele Bahamas, Insulele Bermude etc., pământuri care acum câteva secole erau sălbatice, azi, datorită coloniștilor britanici, atrag cel mai mare număr de imigranți din întreaga lume, toți în căutarea liniștii fizice și financiare.
O altă națiune ordonată și harnică, care, deși nu dispune de zăcăminte naturale și care este lovită în permanență de cutremure și de tsunami și care, prin muncă și chibzuință, mereu se ridică deasupra tuturor stihiilor, este Japonia. Acest popor, spălat de ape din toate părțile, prosperă, triumfă, excelează prin hărnicie și sârguință.
Tot aici îi putem adăuga pe scandinavi, pe nemți, pe evrei  ș.a.
Într-un articol precedent scrisesem despre evrei, că sunt un popor care transformă pustiul în pământ arabil, în timp ce moldovenii transformă pământul arabil în pustiu.
Ce au aceste popoare în capetele lor de sunt bogate, iar noi, de rând cu românii, cu alte state vecine, nu avem?!
Unul dintre motive, cred că este unitatea. Aceste popoare, pentru că sunt unite, au reușit să perceapă bunăstarea nu ca pe un avantaj personal, ci unul colectiv. Sunt moldovenii uniți?
Capacitatea de a lua decizii. Atâta vreme cât nu vom avea un scop bine definit pe care să-l urmăm și incapacitatea de a lua decizii concrete întru atingerea lor, riscăm să stagnăm la toate capitolele, mai cu seamă la cel economic.
Corupția și mita. Aceste două elemente sunt practic inseparabile și ambele țin de nesimțirea fiecăruia dintre noi în parte. De cele mai dese ori sunt vizați medicii, polițiștii, funcționarii etc. A fi corupt, a lua mită, înseamnă a te gândi doar la propria persoană, la propria bunăstare. Acest tip de indivizi, prin acțiunile lor, susțin dizolvarea unității sociale.
Mai sunt o mulțime de alte defecte și moravuri care generează sentimente antisociale, care provoacă degradarea, erodarea iremediabilă a unui popor.
Unor popoare, așa cum este al nostru, virtuțile nu trebuie să le fie arătate, ci impuse, sădite în inimă. Pentru aceasta avem nevoie de o personalitate puternică, eventual mai multe, care, fără îndoială, vor reuși să împlinească acest deziderat.
Cine ar putea fi această persoană? Vladimir Voronin? Vlad Filat? Vlad Plahotniuc? Serafim Urechean? Dumitru Diacov? Igor Dodon? Alții de teapa lor?
NU!     
Mihai Ghimpu? În omul acesta au mai rămas câteva reminiscențe ale omeniei și ale sincerității, însă, evoluția sa din ultima vreme, când urlă ba la jurnaliști, ba la bloggeri, încercând să-i convingă pe ei, dar și pe noi, de justețea acțiunilor sale politice și de buna-credință a miniștrilor săi, devine, în mod pregnant, deranjantă. Oricum, acest personaj, ar putea contribui la zidirea unei societăți solide.
Dorin Chirtoacă? Dintre toți politicienii, Chirtoacă dă cele mai clare semne că este dispus, că-și dorește cel mai mult metamorfozarea acestei societăți putrede, sărace și corupte, într-una modernă, în care interesul național să prevaleze. Însă ne vom convinge de sinceritatea intențiilor sale când va mai crește influența sa politică.
Dintre tinerii cu un potențial deosebit, vorbele cărora emană credibilitate și sinceritate, ar fi Teo Cârnaț și… alții nu-mi mai vin în minte. Poate voi îmi sugerați și alte nume.
Cert este că avem nevoie de o înlocuire totală a elitei politice de azi, care și-a dovedit deja ineficiența și lipsa de plăcere lăuntrică în ceea ce ține de munca în folosul acest popor. Or, menirea unui politician adevărat este să se jertfească pentru poporul său, nu să jertfească poporul de dragul intereselor sale.

Papa de la Roma și “Papa” de la Chișinău

2 comentarii
Vestea că a fost ales un nou Papă la Vatican m-a surprins plăcut. Comunitatea catolică din întreaga lume, care numără în jur de 1,1 miliarde de credincioși (de altfel, cea mai numeroasă comunitate creștină de pe glob), are toate motivele să serbeze acest eveniment. De ce? În primul rând, pentru că alegerea  Papei a durat puțin (a fost desemnat în a doua zi a reunirii Conclavului). În al doilea rând, Jorge Bergoglio, cu numele de Papă Francisc I (care are rădăcini în Italia), este un slujitor al Domnului integru și umil și “duce un stil de viață simplu”, după cum menționează preotul Marco.
Alegerea “Papei” de la Chișinău însă, va dura multă vreme. Reprezentanții celor trei partide de la guvernare s-au adunat și se vor tot aduna, până când… răbdarea poporului va crăpa într-o bună zi.
Stau și mă întreb, dar nicicum nu găsesc un răspuns la întrebarea: cum este posibil să alegi un Papă în 24 de ore, funcție care prevede păstorirea a peste un miliard de enoriași și nu-i posibil să alegi un prim-ministru, care să guverneze o țară cu mai puțin de 4 milioane de cetățeni?!
În ziua de 28 noiembrie 2010, când am mers la alegeri, am avut încredere în cei pe care i-am ales, acum însă, de mai bine de câteva luni, am conștientizat că mi-am dat votul pentru o gloată de netoți corupți, iresponsabili, hapsâni, aroganți și nesimțiți.
Din discursurile pe care le-am auzit în ultimele săptămâni, ieșite din gurile politicienilor, cel mai elevat, mai deștept, mai plin de simț omenesc și creștinesc, mi s-a părut a fi doar Valeriu Ghilețchi. Ei bine, unul gândește cât de cât lucid, dar ceilalți 100 de deputați? Gândesc ei oare? Își bat capul de poporul ăsta? Vor cu adevărat să pună capăt crizei politice din țară? Sau haosul le convine de minune? În haos se fură mai ușor, se șterg urmele mai ușor.
Nu înțeleg câteva lucruri:
1. De ce Partidul Liberal nu a votat destituirea din funcție a lui Vladimir Filat?
2. De ce Partidul Liberal nu vrea să accepte candidatura lui Vladimir Filat la funcția de prim-ministru?
Cum este posibil ca în același timp să nu fii și să fii împotriva unui om?!
La urma urmei, pasul lui Vladimir Filat din 13 februarie, a fost realizat cu scopul de a-l face knock-out sau măcar knock-down pe Păpușar, pe cel care dirijează, prin oamenii săi, mai toate instituțiile statului. Instituții care, când vine vorba de interesul cetățeanului, nu-și fac corect datoria. Acest pas a fost făcut deoarece tot scandalul a pornit de la moartea unui om în Pădurea Domnească, moarte care a fost ascunsă de urechile noastre o gramadă de timp. La acea vânătoare ilegală participaseră oamenii din cuibușorul lui Plahotniuc și al lui Ghimpu. Oamenii din aceste două partide au tăinuit moartea lui Sorin Paciu, nu altcineva.
Criza politică actuală se trage anume de la Partidul Democrat și de la Partidul Liberal. Dacă nu vor conlucra și nu vor accepta candidatura lui Filat, în eventualitatea unor alegeri anticipate, aceste două partide vor fi grav penalizate de către cetățeni. Dar accederea sau ne-accederea acestor două partide la guvernare, nu înseamnă că el, Păpușarul, nu va mai putea pătrunde în Parlament, ascunzându-se în dosul imunității parlamentare.

PLDM își dorește alegeri anticipate

0 comentarii
În ultima vreme se discută foarte mult că PCRM-ul și PDM-ul își doresc anticipate, în acest sens urmând să-l demită marți pe Vlad Filat. În sprijinul lor vor veni și socialiștii, mai ales că joi seara, în cadrul unui talk-show, Ion Cebanu a menționat că, atât el, cât și colegii săi, vor susține orice inițiativă de demitere a prim-ministrului Vlad Filat.
Dar, haideți să le luăm pe rând:

1.      Demiterea prim-ministrului nu înseamnă automat alegeri anticipate. Înseamnă reluarea negocierilor de la “punctul 0”, vorba lui Lupu, a celor trei partide din Alianță. De ce renegocieri și nu alegeri își dorește PD-ul? Pentru că, în cazul unui scrutin, acest partid, după toate scandalurile legate de Păpușar și de activitățile reprobabile ale acestuia, riscă să rămână în afara Parlamentului sau, în cel mai fericit caz, să se aleagă cu două-trei mandate – prea puține ca să poată influența anumite decizii parlamentare.
2.      PLDM-ul, în frunte cu Filat, cel care nu vrea să dea curs propunerilor lui Marian Lupu de a demisiona din fruntea Guvernului, după toate aparențele, își dorește alegeri anticipate. Dacă își dorește alegeri anticipate, atunci de ce nu demisionează?

a)      Pentru că Vlad Filat a spus anterior că nu va capitula în fața mafiei. Or, renegocierile cu PD-ul, înseamnă  a sta la aceeași masă de discuții cu Păpușarul, înseamnă acceptarea/ reacceptarea de către PLDM a unei serii de condiții puse de acest individ care și-a cumpărat, după cum a spus Filat, un loc în politică.

Dacă va merge totuși la masa de negocieri, Filat riscă o șifonare gravă de imagine. În primul rând, pentru că nu și-a dus lupta până la capăt împotriva așa-zisei mafii evocate de însăși Măria Sa. Iar, în al doilea rând, pentru că băgarea sabiei în teacă și așezarea la masa de discuții ar însemna, în ochii simpatizanților PLDM, capitularea incomprehensibilă și impardonabilă a liderului lor în fața lui Plahotniuc. Să nu uităm că Filat a mai capitulat o dată în fața lui Plahotniuc, în toamna anului 2011, când a încercat să scape de slugoiul acestuia Valeriu Zubco de la Procuratura Generală, fără însă să-și ducă inițiativa până la capăt.

b)      Vlad Filat nu demisionează deoarece este conștient că oricum va fi demis. O dată cu identificarea tuturor partidelor care vor susține moțiunea de cenzură de marți, Filat ușor le va putea acuza de faptul că anume ele au provocat alegerile anticipate. Numai în acest mod Filat va reuși să inoculeze în mintea cetățeanului ideea că alegerile anticipate sunt cauzate/ generate anume de celelalte elemente parlamentare, nicidecum de PLDM. Astfel, PLDM-ul, cu excepția scurtelor scandaluri legate de interceptările telefonice, are toate șansele ca, în cadrul eventualului scrutin, să obțină un procentaj istoric de voturi.

PLDM-ul își dorește alegerile, deoarece vrea să scape definitiv de PDM, doar că îi așteaptă pe ceilalți colegi de Parlament să îndrepte lucrurile spre acest obiectiv ascuns al lor, adică spre alegeri.
Dar, vorba ceea: “Vom trăi și vom vedea”. 

Voronin și vânătoarea din decembrie 2008

0 comentarii

Se apropiau sărbătorile de iarnă… În una din acele zile cu multă zăpadă și ger, fusesem invitat de către niște prieteni să mergem la o vânătoare de mistreți. La acea vânătoare urmau să participe mai mulți demnitari comuniști, printre care Vladimir Voronin, fiul acestuia, Igor Dodon ș.a. Acceptasem cu plăcere, mai ales că îmi era poftă de o fripturică din carne de mistreț. Unicul lucru care îmi displăcuse, fusese acela că trebuia să completăm rândurile celor aproape 40 de gonași, dar… ce nu face omul pentru o bucată de carne de mistreț?!
Cotrobăiserăm în lung și în lat pădurea din regiunea Răzeniului, strigând cât ne țineau rărunchii ca să stârnim vânatul, iar demnitarii, înfofoliți în haine groase, nu conteneau să tragă în bietele animale. Împușcară cel puțin 40 de mistreți. Un camion plin până la refuz cu cărniță gustoasă, trecu ispititor prin fața noastră, ducându-se într-o direcție, pe care noi, grămada aia de gonași obosiți, flămânzi și uzi până la piele, nu aveam voie să o cunoaștem. Cât fusese ziulica de lungă, un paharnic cu un termos ciudat în mâini, tot se ținuse de fundul lui Voronin turnându-i acestuia habar nu am ce băutură. Acesta sorbea cu nesaț, se lingea lin, ca cu încetinitorul, pe buzele-i bătrâne, iar noi, plebea, ne tot uitam la el.
După o zi de alergătură colectivă, speram să ne dea măcar vreo doi-trei mistreți pe care să-i împărțim înde noi, gonașii, însă, el, Voronin, alături de camarazii săi, urcară în Jeepuri, pornind în trombă la ospățul de diseară.  Nu numai că nu ne dăduseră nici un gram de carne, dar nici mulțumesc nu ne-au spus.
Nemernicii.
Stăteam și mă gândeam atunci: “Un președinte ca ăsta care nu este în stare să aibă grijă de o mână de hăitași, ar putea el să aibă grijă de populația întregii țări?” Categoric nu.
Speram să vină democrații  la putere, pentru că ei păreau să fie mai aproape de cetățeni, mai receptivi la nevoile acestora și, în cazul unei vânători similare, cu siguranță ne-ar fi dat câte o bucată de carne.
Și au venit.
Mai bine nu veneau. Pentru că eram cu mult mai optimiști atunci când le așteptam venirea, decât acum, când au venit.