(INTERVIU) Nicu Nicolaescu: „A fi scriitor înseamnă adesea a nu fi înţeles de cei din jur”

Interviu preluat din ziarul "Ora locală"

Este unul din tine­rii scriitori din Republica Moldova, cu care se poa­te mândri raionul Ialoveni. Autorul deja a trei cărţi este originar din satul Mo­leşti. Despre cum e să fii scriitor în Moldova şi cum sunt priviţi aceştia în so­cietate, discutăm cu Nicu Nicolaescu.

Când suntem mici, fi­ecare dintre noi doreşte să devină cineva. Unii ne dorim să fim medici, alţii – poliţişti... Cu ani în urmă era la modă să ajungi avi­ator sau cosmonaut. Ce îşi dorea Nicu Nicolaescu să devină atunci când învăţa la şcoală sau, de ce nu, la facultate?

Mereu am visat, visez şi acum uneori, să devin ma­rinar. Dintotdeauna mi-au plăcut hărţile, corăbiile şi pământurile încă nedesco­perite. Marinarul-descope­ritor, care m-a fascinat prin curajul şi ambiţia sa, este Cristofor Columb. Aş fi vrut ca destinul său să devină şi destinul meu, doar că m-am născut cam târziu, când ma­rinarii au descoperit deja toate pământurile acestei lumi. Dacă nu am reuşit să devin un Columb al mări­lor şi oceanelor, aş vrea să ajung măcar un mic Columb al literaturii, după care, vor­ba ceea, pot să … mor.

Când şi cum a început pasiunea ta pentru lectu­ră? Bănuiesc că de la asta a pornit şi dorinţa de a scrie?

Pot spune, cu glas tare, că am învăţat să citesc aca­să. La grădiniţă nu făcu­sem decât să repet ceea ce învăţasem pe laiţa din dosul sobei. Eram mic, dar răs­foiam cărţi mai mari decât mine. Pasiunea mea pentru lectură nu a apărut în timp şi nici nu cred să dispară vreodată. Eu m-am născut cu această pasiune.

Cine sau ce a stat la baza formării tale ca scri­itor?

În primul rând, singură­tatea, iar în al doilea rând – natura. Mai bine zis, singu­rătatea în natură. Totodată, experienţele neordinare pe care le-am trăit de-a lungul anilor au avut un rol determinant în cariera mea de scriitor. Am văzut şi am auzit multe; am păşit pe tărâmuri unde puţini ajung şi de unde puţini se întorc. De fapt, eu nu scriu ceea ce ştiu, eu scriu ceea ce sunt.

Când ai publicat prima ta carte? Cum se numeşte? Câte cărţi ai editate până în acest moment?

Primul roman l-am pu­blicat în anul 2008, la vârsta de 24 de ani, şi se numeşte Supusul Satanei, vol. I. Peste un an am publicat Supusul Satanei, vol. II. În 2012 am apărut cu cel de-al treilea ro­man, intitulat Fluturele Alb.

Cum au reacţionat cei apropiaţi atunci când şi-au dat seama că vrei să te faci scriitor?

A fi scriitor înseamnă adesea a nu fi înţeles de cei din jur. Uite că mi s-a întâm­plat să nu fiu înţeles de că­tre unii. În schimb, eu i-am înţeles pe toţi.

Care este mesajul cărţilor tale?

Să fim mai buni, mai atenţi unii cu ceilalţi şi să nu uităm că toate lucrurile care ni se întâmplă în viaţă, nu sunt o coincidenţă. Nici discuţia ta cu mine nu este o întâmplare şi nici faptul că cineva va citi acest inter­viu, tot nu este o întâmpla­re. Toate au loc cu un scop anume.

Te-ai gândit vreodată să emigrezi din Republica Moldova? Ce te-ar face să realizezi acest pas?

Oriunde în lume voi pleca vreodată, oricum voi reveni în patria mea. Eu, ca scriitor, nu aş putea crea opere literare de valoare, dacă nu voi simţi sub tălpi pământul ţării mele, dacă nu voi simţi în piept aerul codrilor noştri seculari, dacă în urechile mele nu va suna lătratul prietenesc de câine, cântul melodios de filomelă sau al greieraşilor în miez de noapte. Am pe­trecut mult timp departe de tărâmul copilăriei mele, mai petrec şi acum, dar într-o zi mă voi întoarce. Pentru totdeauna.

Cum sunt apreciaţi şi susţinuţi tinerii scriitori în Republica Moldova?

Tinerii scriitori nu sunt susţinuţi. Dimpotrivă, uno­ra dintre ei, din cauza unei găşti de pseudoscriitori mai în vârstă, cu funcţii cât de cât înalte, li se închid toate porţile de acces spre ma­rea-mică literatură basa­rabeană. În ultimii ani am tăcut şi m-am prefăcut că nu văd unele lucruri. Dar am obosit să mă ciocnesc de aceste trunchiuri putregă­ioase care îmi tot ies în cale. Promit, însă, că în viitorul apropiat mă voi implica mai activ în procesul literar din ţara noastră, unde sper din toată inima să fac ordine, iar cărţile scriitorilor cu adevărat valoroşi să ajungă în mâinile cititorilor, nu să stea prin depozite, ascunse de kilograme întregi de pân­ze de păianjeni.

În viitorul apropiat ne bucuri cu o nouă carte?

Am în sertar câteva ma­nuscrise, dar le las pentru mai târziu, ele vor fi un fel de desert. Acum, adică cel târziu până în 2014, vreau să public un nou roman, roman la care lucrez în prezent. Sper să placă citito­rilor la fel de mult, precum le-au plăcut celelalte cărţi ale mele.

Cine sunt scriitorii ale căror opere ţi-au servit drept sursă de inspiraţie?

Cărţile lui Richard Wurmbrand sunt extraor­dinare. Dar sunt şi altele, printre care Cel Rătăcit de Aurelian Silvestru, Portre­tul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, Ultimul Mohican de Fenimore Cooper etc., etc. După părerea mea, toate cărţile sunt bune, depinde în ce perioadă a vieţii le ci­tim.

Studiile pe care le-ai făcut au jucat vreau rol în pasiunea ta pentru scris?

Cred că da. Cred că nu. Este greu de spus. Eu am fost mereu în căutarea înţelepciunii. Unii găsesc la facultate înţelepciune, alţii – nu. Eu am găsit înţelepciunea în altă parte.

Pentru final, divulgă-ne, te rugăm, câteva date personale.

M-am născut la 18 de­cembrie 1983, la Moleşti. Am absolvit la ULIM Facul­tatea de Jurnalism şi Co­municare Publică. Sunt că­sătorit. Îmi plac călătoriile, lectura, sportul – în special fotbalul, voleiul şi şahul.

Mulţumesc mult pen­tru acest dialog.

Şi eu îţi mulţumesc.

Liliana Croitor,

stagiară la ORA LOCALĂ