Timp de 28 de ani, de când îmi port mădularele pe acest pământ, am avut ocazia să cunosc diverşi oameni. Oameni buni, oameni răi, oameni-oameni, oameni-neoameni.
De mai bine de o lună umblu prin Europa de Vest în căutarea norocului. Am cutreierat cândva şi Europa de Est (Rusia) şi nu l-am mai găsit. De astă dată sper ca Apusul, cum i se mai spune Europei de Vest, să aducă mult-visatul răsărit de soare şi în viaţa mea.
Pe 1 februarie 2012 am ajuns la Hamburg (nordul Germaniei).
Oraş mare, oraş frumos, oraş cu străzi curate, lipsite de câini vagabonzi (despre această urbă voi scrie detaliat altă dată). Am încercat să ne împrietenim, dar pământul ăla, proprietate a urmaşilor lui Hitler, n-a voit, sau poate că n-am voit eu, să ne apropiem spiritualiceşte unul de celălalt. Dar nu îmi pare rău.
Pe 1 februarie 2012 am ajuns la Hamburg (nordul Germaniei).
Oraş mare, oraş frumos, oraş cu străzi curate, lipsite de câini vagabonzi (despre această urbă voi scrie detaliat altă dată). Am încercat să ne împrietenim, dar pământul ăla, proprietate a urmaşilor lui Hitler, n-a voit, sau poate că n-am voit eu, să ne apropiem spiritualiceşte unul de celălalt. Dar nu îmi pare rău.Pe 4 martie 2012, am aterizat pe aeroportul Gatwick din Londra. Atât în Germania, cât şi în Marea Britanie, m-au întâmpinat prieteni care, ca să mă simt bine la ei, mi-au oferit până şi bucăţica lor de pâine.
Le mulţumesc din suflet şi, profitând de această posibilitate, vreau să mărturisesc că eu aş fi procedat la fel în locul lor.
No comments:
Post a Comment