Meditaţie duhovnicească

Lumea asta a noastră este atât de hâdă şi de dezordonată. Atât de nepăsătoare şi de păcătoasă...
Trăim într-o societate obsedată de consum, de preacurvie, de certuri şi războaie. Ne pierdem atât fizic, cât şi moral. Ne pierdem, oameni buni. Suntem atât de mizerabili, încât Dumnezeu a încetat să ne mai iubească.
Care este rostul vieţii astea scurte, dacă nu profităm de timpul acordat de ea ca să alungăm moartea veşnică din calea noastră? De moartea veşnică nu scapi stând cu paharul în mână sau pe nevasta altuia. Nu scapi minţind, nici furând. De ea scapi lepădându-te de toate cele netrebuincioase, lepădându-te, mai ales, de tine.
Care este motivul pentru care ne-am născut? De ce mai trăim? De ce nu am murit încă? Anume acestea ar trebui să fie întrebările la care să căutăm cât mai des răspunsuri. De vreme ce mai existăm, înseamnă că Dumnezeu aşteaptă ceva de la noi. Nu credeţi?!

Opreşte-te din mersul tău spre nicăieri, omule, şi gândeşte-te bine la rostul vieţii tale. Mâine s-ar putea să nu mai reuşeşti s-o faci. Se vor gândi alţii la cât de mizerabil şi nesăbuit ai fost...