Uitarea

Uneori mi-aș dori din toată ființa să uit cine am fost cândva. Să uit de unde vin… Să uit de toate îndeletnicirile-mi de până acum. Iar oamenilor care știu cine sunt, să le șterg din memorie faptul că m-au cunoscut vreodată. Vreau să devin un om nou. Un om fără trecut. Fără, pentru că el, trecutul, nu încetează să mă urmărească niciodată. El, cel puțin mie, îmi stă ca o stavilă în cale, de care mă împiedic ori de câte ori doresc să fac un nou pas spre viitor. Da. Între mine și viitorul meu stă adesea, ca o fantasmă, trecutul.

Chiar dacă uneori apune peste mine mult-dorita și aproape utopica uitare, apare câte cineva care, fără să-și dea seama că a traversat un hotar străin și interzis, să scotocească în trecutul meu.       

Azi, cineva care a scormonit p-aici prin lumea mea, mi-a amintit cine sunt… Și-am înțeles că oricât aș încerca să fiu un om nou, ca să mă fac plăcut mie însumi, cei din jur nu vor înceta să admire ceea ce am fost eu odată.

Trecutul pe care ni-l detestăm câteodată, pentru unii poate servi drept sursă de inspirație și inepuizabilă admirație.

Alegerile locale 2015: cine va pune mâna pe primăria Municipiului Chișinău?

Alegerile locale din 14 iunie sunt, probabil, cele mai puțin așteptate alegeri din istoria RM. Electoratul basarabean, atât cel cu viziuni de dreapta, cât și cel cu viziuni de stânga, dezamăgit profund de prestația din ultimii ani a politicienilor, va fi greu de convins să iasă și de această dată din casă în ziua scrutinului.

Chiar dacă e vorba de alegeri locale, nu de cele parlamentare, alegătorii așteaptă unele explicații sincere și detaliate de la reprezentanții clasei politice. De fapt, este vorba de foarte multe explicații! Și ele nu se rezumă doar la Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău.

Oamenii vor să știe ce se întâmplă în această țară. Cine este vinovat de mersul spre nicăieri al Republicii Moldova. Oamenii vor să vadă organele de drept punând cătușe marilor tâlhari ai țării, în frunte cu Filat și Plahotniuc. Iar turismul interpartinic nu mai pare a fi cea mai înțeleaptă soluție de a se eschiva de la răspundere, de a induce electoratul în eroare, de a se descotorosi de faptele ignobile săvârșite de-a lungul timpului.

Cei care se visează edili să răspundă întâi de toate pentru păcatele proprii și pentru cele ale colegilor lor de partid.

Dacă e să ne referim succint la unii candidați la funcția de primar al capitalei, pentru că anume alegerile din Chișinău au importanță când vine vorba de localele din RM, aș începe cu Dorin Chirtoacă. Acesta, până să ne sucească mințile cu Integrarea Europeană, ar trebui să mai lucreze la talentele sale manageriale. Trebuie să fie un gospodar mai bun. Mai mult de atât, înainte de a fi reales în funcție, s-ar cuveni ca acesta să explice chișinăuienilor multe lucruri. Printre care proiectul eșuat de mansardare a blocurilor de locuit din capitală. Din cauza lucrărilor demarate cu mult tam-tam și nefinisate, sute de familii din capitală stau deja de ani buni cu acoperișurile sparte și cu apa în casă. Dorin Chirtoacă să meargă întâi de toate la aceste familii, să vedem cum le va convinge să-l voteze, mai ales că sute de plângeri i-au fost trimise, iar el, ori acoliții săi, le-au redirecționat pe toate organelor de drept, de parcă oamenii legii sunt cei care și-au propus să mansardeze clădirile din Chișinău.

…Întrucât activitatea unor bănci din RM este una defectuoasă, iar cursul valutar fluctuează dramatic de la o zi la alta, Dorin Chirtoacă, prin ricoșeu, ar trebui să dea explicații privitor și la munca suspicioasă și netransparentă realizată de Dorin Drăguțan, guvernatorul Băncii Naționale, cocoțat în această funcție de către Partidul Liberal. PL-ul face pe mortul în popușoi când vine vorba de Drăguțan, de parcă cetățenii acestei țări ar fi chiori și prea înguști la minte ca să vadă și să priceapă că lucrurile nu sunt tocmai roz în cadrul BNM-ului.

Oazu Nantoi, deși de câteva decenii ne tot dovedește că este un politician onest, înainte să ceară votul chișinăuienilor, s-ar cădea să răspundă pentru erorile șefului său, Iurie Leancă. Evadarea lui Leancă din PLDM nu-l absolvă de păcatul de-a fi înstrăinat BEM-ul și Aeroportul. Un prim-ministru care pledează pentru Integrare Europeană, dar oferă Rusiei „în dar” obiectivele strategice ale țării noastre, este lipsit de credibilitate. Oazu Nantoi, în pofida respectului pe care i-l poartă unii, nu are decât să roșească în fața alegătorilor din cauza șefului său.

Candidatul PLDM Serafim Urechean se găsește într-o situație mult mai delicată. În 2005 acesta, ignorând încrederea și efortul simpatizanților de a-l vota, a renunțat la mandatul de primar general al capitalei în schimbul unui mandat de deputat în legislativul moldovenesc. Ulterior, după ce AMN-ul a sucombat, Urechean a sărit în luntrea banditului național Vlad Filat, acesta oferindu-i în schimb Curtea de Conturi. Întrucât imaginea lui Filat este una negativă în societatea moldavă, iar Urechean pe lângă faptul că vine din curtea acestui bandit, a dezamăgit o dată electoratul chișinăuian, șansele lui de a pune mâna pe primăria capitalei sunt relativ mici.

Zinaida Greceanâi, cândva comunistă, azi socialistă, care fusese unul dintre principalii contracandidați ai lui Dorin Chirtoacă la alegerile locale din 2005, iar în 2009, în timpul protestelor din aprilie, amenința că se va face uz de arme în cazul în care tinerii nu vor renunța la manifestații, azi revine în cursa pentru primărie. Șansele sale de a câștiga alegerile sunt foarte mari, mai ales că pentru ea vor vota nu doar socialiștii, ci și o parte dintre comuniști, ruși, ucraineni și toți șovinii Chișinăului.

Întrucât PCRM nu a avut un candidat „serios” la funcția de primar, a apelat la serviciile omului de afaceri Vasile Chirtoca. Acesta a fost împins în cursă pentru a crea confuzie printre alegătorii bătrâni sau printre cei agramați. Comuniștii cred că unii dintre alegători, din lipsă de atenție, vor vota pentru Vasile Chirtoca, în detrimentul lui Dorin Chirtoacă. Bineînțeles că asemenea idee, dacă o putem numi idee și nu tâmpenie, putea să se nască doar în mintea senilului Voronin.  

Este de menționat faptul că numărul pretendenților la fotoliul de primar este mult mai mare, însă șansele lor de a cuceri electoratul și așa suspicios și dezamăgit sunt minime. Ca și ultima dată, alegerile pentru primăria capitalei nu se axează pe votarea unui bun gospodar, ci pe votarea unui adept al Estului sau al Vestului.

Marea luptă se va da între pro-europeanul Dorin Chirtoacă și pro-rusa Zinaida Greceanâi, ai cărei părinți, apropo, au fost deportați în Siberia. Tot acolo s-a și născut aceasta.

Surprize minuscule ar putea genera Oazu Nantoi sau, în cel mai bizar caz, Serafim Urechean.

În rest… vom trăi și vom vedea.              

Orașul Edinburgh – o călătorie de basm pe pământuri scoțiene

Sunt genul de turist care, deși dispune de bani puțini, îi place să călătorească foarte mult. De vreme ce fiecare individ are hobby-uri la care nu ar renunța nici în ruptul capului, am decis, în pofida surselor financiare limitate sau a timpului puțin, să fiu și eu unul dintre ei.

Pentru că muzeele londoneze, încărcate de istorie și dovezi irefutabile privitoare la trecutul omenirii, de mult le-am explorat, iar Castelul Windsor, Stonehenge-ul, Bath-ul etc. au rămas și ele în amintire-mi locuri pe unde am călcat, am decis să dau ascultare și vocii conștiinței mele… Am ascultat-o, mai ales că același mesaj mi-l transmitea de la o vreme și soția mea – trebuie să vizităm și Scoția. De fapt, de-aș fi avut putință, poate că aș fi călătorit acolo înainte să-mi fi spus conștiința sau consoarta ce să fac. În fine…

Deoarece să vizitezi Marea Britanie fără să tragi o fugă și în Scoția este considerat a fi un grav păcat printre turiști, iar vizitând Scoția, fără să treci prin Edinburgh este socotită curată nebunie, am luat autobuzul chiar către inima culturală și istorică a acelei părți nordice a lumii.

Primul lucru pe care l-am descoperit punând piciorul pe străzile Edinburgh-ului  a fost curățenia desăvârșită ce domnea pe străzi. De fapt orice alt locuitor al Chișinăului, obișnuit să-și trăiască viața printre gunoaie și miasme de tot felul, ar fi remarcat același lucru. Nici maidanezi nu există. Cerșetori însă, pe ici, pe colo, am văzut. Dar să știți că nu au mutre de scoțieni, ci mutre care ne amintesc neîndoios de indivizi veniți de prin estul Europei. În preajma magazinului H&M și a Băncii Barclays însă, era vorba de cerșetori ce vorbeau, dacă nu mă înșeală urechile, chiar în limba în care am scris eu acest articol.

Pentru că era prea dimineață, iar muzeele încă nu-și deschiseseră ușile la acea oră, pornisem apostolește către Parcul Holyrood unde, sus pe dealurile din care este el format în mare parte, se află „Scaunul lui Arthur”.

Priveliștile sunt de-a dreptul uimitoare.  Oraș pitoresc, ape ducătoare către Marea Nordului, vapoare,

munticei înzăpeziți…

De nu ar fi fost frig, aș fi petrecut acolo toată ziua… Potopuri de oameni veneau acolo sus să-și ispitească obiectivele aparatelor de fotografiat cu peisaje de poveste.

La amiază am coborât în oraș (Edinburgh-ul este alcătuit din Orașul Vechi

și Orașul Nou). Primul muzeu pe care l-am vizitat a fost National Museum of Scotland care  dispune de o colecție impresionantă de animale, de roci pământești și cosmice, statui, un totem foarte înalt, un schelet de dinozaur

care ne amintește, indubitabil, de filmul Night at the Museum, cu Ben Stiller în rolul principal, un orologiu de câțiva metri lungime care la anumite intervale de timp adună zeci de curioși dornici să-i admire spectacolul muzical de excepție. Etc. Etc.

Museum of Edinburgh, The University of Edinburgh, St. Giles’ Cathedral

sunt alte câteva situri turistice care merită din plin să fie vizitate.

Pentru că locurile cu o istorie bogată nu au dus niciodată lipsă de personalități notorii, mai ales că adesea anume personalitățile sunt acelea care fac istoria, scoțienii au încercat de-a lungul timpului, prin diferite mijloace, să le păstreze memoria veșnic vie. The Writers’ Museum

este una dintre reușitele încercări de înveșnicire a unor mari scriitori scoțieni precum Robert Louis Stevenson, Sir Walter Scott și Robert Burns unde pot fi văzute o serie de obiecte, deja vechi, care au aparținut acestor luminate minți. În 1840, la opt ani de la moartea lui Sir Walter Scott, în Orașul Vechi din Edinburgh a fost inițiată, în memoria sa, construcția unui cogeamite monument

care impresionează atât prin arhitectură, cât și prin frumusețe.

Pe cât de dezvoltată economic este această parte a Marii Britanii, Parlamentul Scoției

este unul modest… Foarte modest în comparație cu Parlamentul Republicii Moldova unde peste jumătate din populația țării moare de foame. Uneori lecțiile de modestie date de cei bogați au un impact foarte puternic asupra mea. De-ar avea același impact și asupra politicienilor basarabeni, atunci în Republica Moldova s-ar întâmpla lucruri mărețe.

Prețurile la kilturi, pentru doritorii de a achiziționa unul, nu sunt dintre cele mai mici însă frumusețea lor este incontestabilă.

…

Timpul petrecut în orașul Edinburgh, în pofida frigului și a vântului care dansa nestingherit în jurul nostru, a fost nemaipomenit. Anume aerul curat și romul din pahare au dat culori și mai frumoase călătoriei noastre pe tărâm scoțian.

Peste o vreme, de veți fi auzit că m-am mutat cu traiul în orașul Edinburgh, să nu vă mirați!

Sursa fericirii

Mulți dintre prietenii mei reali și cei virtuali mi-au dorit în prag de An Nou multă-multă fericire. Vreau să spun tuturor că de foarte mulți ani sunt în căutarea fericirii. Sunt în căutarea fericirii încă de când eram un biet sărăntoc, când nu aveam niciun sfanț în buzunare. Acum însă, când viața mea este alta decât cea de odinioară, când am ce mânca și ce bea, nu pot spune că sunt mai fericit.

Înainte zâmbeam mai des decât acum.

Acum am buzunarele pline, dar practic nu am niciun motiv să zâmbesc…

Am înțeles abia acum că nu banii sunt sursa noastră de fericire…

Sursa fericirii noastre este însăși fericirea…

Am învăţat să citesc oamenii!!!

De-a lungul timpului am învăţat un lucru măreţ – am învăţat să citesc oamenii. Privirile, gesturile, obiceiurile zilnice îmi spun totul despre ei.

Totuşi, există oameni pe care încă nu pot să-i citesc. Nu pot pentru că ei sunt altfel de oameni. Uitându-mă în ochii lor, ascultându-le vorbele, urmărindu-le gesturile, înţeleg perfect că ei sunt deosebiţi de ceilalţi.

Uneori am impresia că ei în genere nu sunt oameni.

Am impresia că ei sunt de fapt nişte dobitoci.

Eu insa nu pot citi dobitocii.

PS. Este vorba de peste 90% dintre politicienii din RM.