Londra - epistolă de pe Tamisa (pamflet)

Despre vulpile din orașul Londra am scris nu o singură dată. Săptămâna trecută am văzut una unde nu m-aș fi așteptat vreodată – pe calea ferată. Fugea în calea trenului, încât ajunsei să cred că vrea să-și pună capăt vieții. Totuși, când a înțeles că trenul este mai sprinten decât ea, a sărit de pe șine și s-a afundat în desișul de vizavi. După cât de mare era viteza vulpii și pe cât de deși erau copacii din fața sa, mă îndoiesc că a scăpat neșifonată. Azi însă, am văzut nu una, ci două. Se hârjoneau îndrăgostite pe o stradelă liniștită.

Vulpile londoneze sunt un fel de maidanezi bucureșteni sau de ce nu, de Chișinău. Umblă nestingherite prin oraș, precum umblă azi evreii pe străzile Berlinului lui Merkel, cândva bântuit de antisemitul Hitler. Dorin Chirtoacă sau Sorin Oprescu sunt cât se poate de trecători, de temporari…sau, cu alte cuvinte, călăii vin și pleacă, iar victimele continuă să-și trăiască viața în pofida prigonirii.

Un cunoscut de-al meu, venit la Londra pentru prima dată, a văzut, ieșind într-o dimineață devreme din casă, la interval de numai câteva minute, tocmai trei vulpi. Cât despre oameni – nu apucase să vadă nici unul. Prima concluzie pe care a tras-o fusese că Londra este un oraș locuit de animale, mai ales că între timp zărise pe gardurile din preajmă și câteva mâțe zdravene și lente.

Dacă am ajuns la capitolul lentoare, atunci trebuie să știți că în orașul Londra există nici mai mult, nici mai puțin tocmai/doar două tipuri de melci. Primii sunt melcii-melci, care se târăsc pe garduri, pe pământ sau pe pantofii oamenilor care așteaptă autobuzul în stațiile mărginașe ale Londrei, iar celălalt tip de melci sunt sau este, chiar nu contează dacă folosi-vom singularul sau pluralul, popularul overground – un tren vopsit preponderent  în galben și albastru, care amintește oricărui cunoscător de steaguri, de cel al vecinei noastre Ucraina. Pe cât de repede se mișcă Ucraina spre măreața Uniune Europeană, la fel se mișcă overgroundul londonez dintr-o stație în alta.

Să-ți ieși din minți, nu alta.

Oriunde privești prin Londra, vezi case, garduri, poteci ș.a.m.d., făcute doar din cărămidă. Imaginile sunt mirifice, de basm. Se zice că pe cât de mult iubesc englezii cărămida, pe atât de mult iubesc ai noștri sărăcia. Pentru unii oameni este nespus de greu să renunțe la vechile iubiri.

Aș mai avea multe să vă spun, dar a venit overgroundul și trebuie să plec. :)

Pe curând!