Oare cine va fi noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor?


Pentru data de 29 octombrie 2010, orele 10, membrii Uniunii Scriitorilor din Moldova îşi vor alege un nou preşedinte. În revista "Literatura şi arta" din 7 octombrie, cititorii au avut ocazia să facă cunoştinţă cu promisiunile frumoase ale pretendenţilor la înalta funcţie.

Actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, candidează pentru un nou mandat şi vine în faţa alegătorilor cu un program constituit din 9 puncte. Dintre ele putem menţiona punctul 4, în care M. Cimpoi promite: "Dinamizarea dialogului cu cititorii: prin organizarea de întâlniri, conferinţe, lansări de cărţi". Punctul 8: "Acordarea de asistenţă medicală şi ajutoare financiare; reorganizarea şi revigorarea Fondului Literar, care să devină o adevărată societate filantropică", sau punctul 9: "Promovarea creaţiei scriitorilor ruşi, găgăuzi, bulgari, evrei".

Arcadie Suceveanu, de asemenea candidează la funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor şi vine cu un program foarte detaliat. El promite că "odată ce voi fi ales preşedinte, voi angaja un consilier pe probleme de imagine, relaţii publice şi strategie de dezvoltare". "Voi propune Consiliului US constituirea unei Comisii pentru Relaţii Externe, care să se ocupe de promovarea valorilor noastre peste hotare, de organizarea schimburilor culturale cu alte ţări, de iniţierea şi susţinerea unor activităţi de traducere din şi în limba română." "Se vor face demersuri către Parlament şi Guvern pentru promulgarea legii indemnizaţiilor de merit, acordate unor scriitori de valoare trecuţi de vârsta de 60 de ani." "Voi promova o politică de susţinere şi atragere în Uniune a unor tineri de talent etc." "Promit să fiu un preşedinte care se va afla zilnic sau aproape zilnic la Uniunea Scriitorilor, un preşedinte cu care colegii de echipă nu vor avea probleme de comunicare, ... un preşedinte care promite de pe acum că peste patru ani nu îşi va propune candidatura la preşedinţie, dacă nu va reuşi să-şi îndeplinească cel puţin optzeci la sută din promisiuni".

Atât Mihai Cimpoi, cât şi Arcadie Suceveanu sunt doi mari scriitori basarabeni care merită să ocupe onorabil funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

În cazul în care voi afla despre existenţa altor pretendenţi la această funcţie, vă voi ţine la curent.

În calitate de tânăr scriitor, voi încerca să aduc o contribuţie benefică la dezvoltarea Uniunii Scriitorilor din Moldova.

No comments:

Post a Comment