Arta de a fi Oameni

Mulți dintre noi, foarte mulți, visează să devină aviatori, medici, businessmeni, inventatori… Dar atât de puțini visează să devină Oameni…

Încercăm adesea să împărțim lumea în credincioși și necredincioși; în bogați, săraci, harnici, leneși, heterosexuali și cei de alte orientări… Ne pricepem de minune să alcătuim diverse clasamente, să elaborăm statistici, să dăm răspunsuri concluzive, dar ne dovedim atât de ignoranți și subiectivi când vine timpul să stabilim propria noastră poziție în acele topuri fără număr.

Adesea criticăm și punem la-ndoială buna cuviință și corectitudinea faptelor oamenilor pe care îi cunoaștem sau de care am auzit accidental, dar găsim justificări trase de păr pentru faptele ignobile pe care noi înșine le săvârșim.

Criticăm ușor și iertăm greu. Vedem paiul din ochii tuturor, deși în ochii noștri stă înfiptă coșcogea bârnă a păcatului și a porceștii nesimțiri.

Suntem niște ciudați. Niște rătăciți. Suntem niște făpturi inconștiente care, în pofida statutului nostru, pretindem că suntem creștini. Da, creștini! Creștini care nu ratează nicio comuniune cu ceilalți frați în credință. Creștini care petrec jumătate de săptămână între pereții bisericii.

Ne concentrăm atât de mult să fim trupește în biserică încât uităm să ne luăm și sufletul cu noi acolo.

Totuși, decât să intrăm în biserică duminică de duminică, an de an și să rămânem aceleași ființe păcătoase, mai bine să lăsăm biserica să intre în inimile noastre o dată pentru totdeauna.

În vara anului 2013 mă aflam la Paris. Acolo, datorită unui vechi prieten, făcusem cunoștință cu un ins cu Biblia în mână. Vorbea atât de frumos de Dumnezeu, de credință. Acel copil al lui Dumnezeu într-o bună zi mi-a furat toți banii care-i aveam, laptopul și alte lucruri ce le găsise în rucsacul meu. Nici Biblia și nici discursurile despre Dumnezeu care ies din gura unui om nu sunt o dovadă a sfințeniei acestuia.

Este evident faptul că arta de a fi oameni pornește, în cea mai mare măsură, de la credința noastră, de la ce fel de creștini suntem noi.

Iar în biserica zilelor noastre se vorbește foarte mult despre cum trebuie să fie un creștin și cum trebuie să se comporte cu semenii săi. De mic copil, de când mă țin minte, se vorbește despre cum să fim, cum să ne purtăm… Mereu ni se vorbește la viitor. Dar nu se spune aproape nimic despre prezentul nostru. Despre aici și acum.

Ce fel de creștin sunt eu acum? Cum sunt eu? Ce fac eu pentru frații mei? Cu ce îi ajut? Am eu grijă de semenii aflați în suferință? Le șterg lacrimile atunci când plâng în preajma mea?

Să uităm de viitor pentru că viitorul nu există. El va exista cândva, dar s-ar putea ca noi să nu mai ajungem să-l vedem.

Acum! Acum acționează! Ajută omul pe care nu ai voit să-l ajuți până acum. Fă acum ceea ce nu ai făcut niciodată până în această clipă: șterge-i lacrimile celui care plânge, dă o bucată de pâine flămândului, o haină celui dezbrăcat, un sfat celui care ți-l cere…

Deși nu faci niciodată bine îți place să crezi despre tine că ești un bun creștin. Ce fel de creștin ești atunci dacă nu ajuți pe nimeni niciodată?

Pentru că a fi Om se vede din felul cum te porți cu ceilalți oameni.

Ce fel de creștini suntem noi?