De ziua mea...

4 comentarii


Astăzi, de ziua mea de naștere, când am ajuns la cel de-al treilea deceniu de viață, am înțeles un lucru: cale de întoarcere nu există. Nu voi mai fi niciodată copil, nu voi mai fi niciodată adolescent, nu voi mai fi nici măcar cel care am fost cu o zi în urmă... Putem fi orice în această viață, dar nu mai putem fi niciodată ceea ce am fost ieri. Avem posibilitatea să pășim pe orice cărăruie care ni se ivește înainte, dar nu putem nicicum să călcăm  îndărăt, pe calea pe care am venit până aici.

Suntem irepetabili și unici.

Mergem înainte, dar mereu aruncăm privirea peste umăr, ca să privim la trecutul nostru, la amintiri... Ne îndepărtăm atât de mult de punctul de unde am pornit încât, la o anumită vârstă, ajungem să ne întrebăm: oare tot eu sunt cel de altădată, care se juca în curte, care păștea vacile pe imaș, care crăpa lemne în dosul casei, care rânea omătul în ogradă? Înstrăinându-ne de obiceiurile copilăriei noastre, ne îndepărtăm de noi înșine, de ființa noastră originală. Devenim niște umbre la ceea ce am fost cândva.

Dar regulile jocului nu pot fi schimbate. Mergem înainte cu toate că știm că drumul acesta al nostru are un sfârșit. Mergem spre acel sfârșit, ne apropiem de el, conștienți fiind că altă cale nu avem.

Oricât de multe sau de puține zile am avea de trăit, trebuie să ne bucurăm de ele, pentru că sunt ale noastre, numai ale noastre.

Sunt fericit!