Blestemul de a fi prieten cu dușmanul

Într-o zi cineva m-a întrebat dacă am sau nu prieteni. Prieteni adevarați avusese în vedere, pentru că din ăilalți, adică prieteni simpli, simpli-simpli, atât de simpli încât nici nu ai putea să-i numești prieteni, ci doar amici sau cunoscuți,  am câteva mii. Aproape că am pufnit în râs. Am stat și m-am gândit câteva clipe, cu toate că nu a fost nevoie, după care i-am spus sincer că am foarte puțini. Atât de puțini încât uneori am impresia că nu am niciunul. Cei care mă cunosc bine, știu că sunt un tip care leagă foarte ușor prietenii. Însă, la fel de ușor le și dezleagă…  Sunt foarte exigent. Atât de exigent încât uneori cu mine însumi nu pot fi prieten.  În pofida felului meu complicat de a fi, există și oameni care mă înțeleg. Unii dintre ei probabil, unii, nu toți, o fac pentru că sunt de câteva ori mai exigenți decât mine.

Și nu am fost așa dintotdeauna… În ultimul deceniu au intrat în viața mea zeci și sute de inși care m-au trădat sau au profitat de bunătatea mea. Pe unii dintre ei i-am ajutat mai mult decât aș fi făcut-o în cazul unui frate… Dar am înțeles, după o vreme, că îți poți da seama de prietenia unui om nu în clipa în care îl slujești și îl ajuți, fără a-i cere ceva în schimb, ci atunci când tu cazi în genunchi, fiind împovărat de eșecuri și probleme. Atunci afli adevărata fire a prietenului tău. Atunci… Puțini dintre ei au trecut testul prieteniei. Ca să număr acești eroi ai vieții mele îmi ajung, cu siguranță, degetele unei singure mâini. Le mulțumesc lor că există pe acest pământ.

De când cu facebook-ul acesta, văd că unii au în listele lor sute și mii de prieteni. Bravo lor. Păcat că pe majoritatea dintre acești prieteni nu i-au văzut niciodată în viața reală. De la unii dintre ei ai putea lua și vreo bătaie mergând pe drum, fără să-ți dai seama că ei sunt prietenii tăi care îți dau Like-uri cu nemiluita în toată ziua. Iată de ce rubrica Prieteni eu aș redenumi-o sau aș face o clasificare explicită: Prieteni, Cunoscuți și Recycle Bin. Cu siguranță că am avea pe cine adăuga și la această din urmă rubrică.

Am și eu câteva sute de prieteni în lista mea. Și nu mă screm tare să extind această listă ca să ajung la câteva mii. Că aș putea-o face și pe asta în câteva zile. Totuși, eu încerc să pun accentul pe calitatea oamenilor, mai puțin pe cantitatea lor. Recunosc că pe unii dintre Prieteni nu-i cunosc personal, îi cunosc doar prin intermediul comentariilor, dar pe care dacă aș avea posibilitatea să-i cunosc în viața reală, cu siguranță am deveni prieteni adevărați. Păcat că viața este prea scurtă ca să reușim să întâlnim fizic toți oamenii buni ai acestei planete.

Pe de altă parte am „prieteni” pe facebook pe care îi cunosc ca pe Tatăl Nostru. Prieteni care dacă ar avea posibilitatea, mi-ar da cu ceva în cap la primul colț de stradă sau m-ar întinde pe jos ca pe un preș și și-ar șterge picioarele de mine până li s-ar roade pielea de pe călcâie. Acești indivizi nu ți-ar pune în viața lor un Like. Ei mă păstrează în lista lor doar ca să știe ce mai fac sau, în caz că dau ortul popii, ei să fie primii care află.

Secretul pe care nu-l știu acești „prieteni” este că eu, la rândul meu, îi păstrez în lista mea din aceleași motive. Excepție făcând faptul că, din când în când, când mi se mai înmoaie inimioara, le mai dau câte un Like. După ce le dau Like, regret amarnic. O singură dată am vrut să dau Unlike, dar am apăsat nu știu cum pe butonul care nu trebuie și am expediat bietul tovarăș afară din lista mea. Ziceam că regret că le dau Like. Da. Așa este. Regret deoarece unii dintre ei au greșit, dar nu au bunul simț să zică, măcar cu jumătate de gură sau chiar cu gura închisă „Iartă-mă”. I-aș înțelege și i-aș ierta. Le-aș ierta totul. Pe unii că m-au pasat dintr-o parte în alta ca pe o minge pe terenul de fotbal doar ca să scape de mine, chiar dacă la timpul potrivit eu nu am procedat la fel. Pe alții că m-au purtat mii de kilometri prin lumea asta mare supunându-mă la cheltuieli enorme. Mi-au promis  marea cu sarea, dar care, în realitate, nu au făcut decât să mă inducă în eroare, lepădându-se de mine în cele mai critice momente. Pentru că sunt ingrați și nesimțiți, i-aș șterge într-o clipă din lista mea de prieteni. De mi-ar sta în putință, i-aș șterge nu doar din listă, ci și de pe fața pământului. Dar, pentru că mă tem de Dumnezeu, îi las pe ei să decidă, ori își cer iertare de la mine, ori mă șterg ei cu mânuța lor din lista fermecată a facebook-ului.

PS. Îmi cer iertare de fiecare dată când greșesc. Uneori o fac chiar fără să fi greșit. Nu mi-e rușine niciodată să spun Pardon sau Iartă-mă. Pentru că toți greșim, însă nu toți dintre noi știu să-și repare greșelile. 

Că tot suntem la acest capitol, vreau să le zic prietenilor mei adevărați: ”Să trăiți, eroilor!”. Totodată, întrucât ne bate la ușă Crăciunul pe stil vechi, îmi cer de la toți iertare și vă doresc un Crăciun Fericit.