Nu știu ce mi se întâmplă, însă de la o vreme mi se cam face rușine să ies
din casă. Nici prin fața oglinzii nu prea am curaj să trec… Am stat mult și
m-am gândit care o fi originea rușinii mele și abia într-un târziu mi-am dat
seama că vina o sta poate în faptul că de trei luni nu am mai trecut pragul
unei frizerii. Cel puțin, ideea asta mi-a venit într-o seară, pe la aprinsul
lumânărilor, când am îndrăznit să ies în stradă fără să pun ceva pe cap. Reacția
trecătorilor a fost una pe măsură. Se uitau la coama mea de parcă aș fi fost
leul Alex din Madagascar. Alții în genere, se uitau la mine ca la un bivol
scăpat din țarcuri sau din prerii ce-și poartă copitele nestingherit prin urbe.
Azi însă, pentru că deja îmi este imposibil sa ascund sub căciulă mițele-mi
câlțoase, am decis că trebuie să fac o schimbare în viața mea. Dar, ca să fac
această schimbare, trebuie sa-mi înving rușinea de-a ieși din casă că, de,
sinceri să fim, uneori atât de încâlcită și vâlvoiată ne este șevelura, încât
până și în fața unui frizer nu ne încumetăm să mergem așa.
Am ajuns în starea asta de împădurire capilară excesivă nu din vina mea.
Ci, din vina unui incendiu de acum două luni care a făcut scrum frizeria la
care mă duceam de obicei. Și, de atunci, mi-am jurat că până nu se redeschide
frizeria, nu voi merge nici mort în altă parte. Eu capăt foarte greu încredere
într-un frizer . Iar la acea frizerie lucra un polonez bătrân și talentat care
pur și simplu făcea minuni din câlții mei.
Azi totuși, am decis să-l trădez. Altfel nu se mai poate. Că până și
căciula mi-a devenit prea mică când trebuie să bag în ea zbârlitu-mi crâng.
Unde mai pui că vine primăvara și, o tușinare, nu strică niciodată.
Am mers îndelung pe străzile Chicago-lui până să găsesc o frizerie deschisă. Am dat buzna
înăuntru, că tocmai se apropia de mine un pâlc de domnișoare și nu am vrut să
fiu comparat din nou cu vreo lighioană africană că, de, chiar de mi-am pus
căciulă, aceasta oricum luase forma coamei. Vă închipuiți deci cât de șic
arătam. De parcă o-i fi fost frate drept cu Samson, în caz că-mi este permisă
asemuirea cu o ființă omenească.
Înăuntru, surpriză mare. L-am reîntâlnit pe bătrânul polonez. El m-a tuns.
Ce naiba căuta el în frizeria aia în care am nimerit accidental?!
Și să mai zică cineva că Legea Atracției este o invenție banală.
Nu. Să știți că, datorită acestei legi, întotdeauna vom găsi lucrurile
care, la rândul lor, ne caută pe noi.
No comments:
Post a Comment