Și, totuși, există Dumnezeu…

I-aud din când în când pe unii spunând că nu există Dumnezeu. Că viața pe pământ e o bizară întâmplare, iar credința nu-i decât apogeul slăbiciunii ființei omenești. Că dacă ar fi existat un Dumnezeu, lumea nu ar fi arătat azi așa. Ci ar fi fost una perfectă, fără războaie, fără conflicte, fără vrajbă între oameni și popoare.

În adolescență, la fel ca mulți contestatari ai divinității și ai adevărurilor biblice, am fost foarte confuz privind existența Lui. Prima carte pe care am fost tentat s-o scriu, ar fi trebuit să aibă subiectul axat anume pe inexistența lui Dumnezeu. Dar…, din fericire, nu am mai apucat s-o scriu.

Oare este posibil să existe niște atei mărunți și anonimi și să nu existe un Creator atotputernic? Sună ciudat, nu?! Pentru că nu poate exista o creație, fără ca aceasta să aibă un creator al ei. Este ca și cum am vorbi despre existența unei cărți pe care nu a scris-o niciun scriitor sau despre o mașină, un avion etc., pe care să nu le fi construit nimeni. Nimic nu apare din nimic. Absolut nici un lucru din această lume nu poate fi luat drept un rod al întâmplării. Existența a ceva anume se datorează nemijlocit voinței cuiva.

Mai mult de atât, credința în Dumnezeu nu este o slăbiciune, ci o necesitate a sufletului. Sufletul tinde mereu spre o apropiere de Cel ce l-a creat. Doar că de multe ori, rătăcit și ispitit de Satan, ajunge să se îndepărteze de Creatorul său.

Mereu avem nevoie de miracole ca să credem în El. Recunosc că și eu am fost mulți ani la rând un Toma fără de credință. Sufletu-mi voia credință, iar rațiunea-mi cerea dovezi. Cât mai multe dovezi ca să ajung într-un sfârșit la certitudinea că religia nu este o invenție umană lipsită de adevăr și fundamente. Este greu să crezi în Cineva pe care nu Îl vezi. Mai ales când ești tânăr și vrei să-ți alegi o cale pe care s-o urmezi. Anume aparenta invizibilitate a lui Dumnezeu creează atâtea controverse și dispute între atei și credincioși.

Cineva zicea că dacă voiești să-l vezi pe Dumnezeu, nu ai decât să te uiți la un om din preajma ta. Cică Dumnezeu ni s-a dăruit fiecăruia dintre noi câte o fărâmă. Este minunat, nu? Oare nu este mai bine să privim la o creație atât de măreață precum este omul sau, de ce nu, natura, universul și, privindu-le, să-L distingem pe Dumnezeu? Precum bebelușii seamănă de obicei cu părinții lor, la fel toată creația seamănă leit Creatorului ei.

În vara anului 2010 am ajuns pentru prima dată în viața mea în apropierea Cercului Polar de Nord. În acel îndepărtat colț de lume, ce poartă numele de Republica Komi, parte componentă a Federației Ruse mi-a fost dat să aud multe istorioare ciudate. Una dintre ele însă, m-a marcat profund. Istorioara pe care am să v-o relatez în rândurile ce urmează, este legată exclusiv de satul Filippovo situat pe malul râului Ţilma care, la rândul său, nu-i decât unul dintre numeroşii afluenţi ai râului Peciora. În acest sat locuiesc mai mulţi bătrâni decât tineri. Băieţii şi fetele, așa cum se întâmplă de când e lumea și pământul, au plecat care încotro a putut, lăsându-şi părinţii de unii singuri. Din cauza situaţiei demografice precare numărul populaţiei scade vertiginos în sătucul acesta. Bătrânii pleacă-pleacă, iar tineri care să lase urmaşi sunt prea puțini… Problema sătenilor este că cimitirul se află de partea cealaltă a râului. În perioada caldă a anului ei transportă defuncţii cu bărcile, iar când e frig, duc sicriul pe gheaţă. Se întâmplă însă, an de an, ca timp de câteva luni, râul să devină total impracticabil. Nimeni nu-l poate traversa, nici cu barca, nici pe gheaţă. În acea perioadă a anului râul Țilma ori abia îngheață, ori se dezgheaţă. Iată de ce nimeni nu se încumetă să treacă cu un sicriu printre sloiurile mişcătoare de gheaţă. Este foarte riscant. Dar nici nu este nevoie ca cineva să-și riște viața. De ce? Pentru că anume în această perioadă a anului, în satul Filippovo niciodată nimeni nu moare. Niciodată!

Anume prin lucruri de acest gen care, de altfel, nu sunt deloc puține, ni se confirmă existența lui Dumnezeu și intervenția Sa în viața de zi cu zi a societății umane. Cine nu crede că există Dumnezeu, să meargă la Filippovo să se convingă de unul singur.

Totuși, decât să cheltuim sume enorme pe călătorii până la Ierusalim, la Medjugorje sau la Fatima ca să vedem minunile mult-râvnite de noi, mai bine să apelăm la Cartea Sfântă. Pe paginile aceste cărți vom descoperi mii de miracole care s-au întâmplat de-a lungul timpului în lume și care, de ce nu, se mai întâmplă și astăzi.