Deși am învățat
franceza toată tinerețea mea, eu am fost mereu interesat de engleză. Limba lui
Shakespeare mi s-a părut dintotdeauna o adevărată provocare.
În anul 2012 mă
aflam la Londra. Pentru prima dată într-o țară anglofonă. Ca să învăț barem
câteva cuvinte, decisei să apelez la un profesor nativ, care să mă ajute să
părăsesc definitiv tărâmul ignoranței, al necunoașterii celei mai populare
limbi vorbite pe globul pământesc. Julia Wilson, o profesoară de vârsta mea,
intuindu-mi interesul vizavi de limba engleză, îmi acordase o atenție
deosebită, recomandându-mi săptămânal cărțulii, pe care dacă le-aș fi lecturat,
neîndoios m-ar fi ajutat să însușesc limba engleză.
Una dintre colege
mi-a fost și Polina Antova, o bulgăroaică amabilă și educată. Datorită
interesului ei sporit pentru carte am început și eu, pas cu pas, să progresez.
Dar…, am avut și
altfel de colegi, un fel de antonime ale Polinei Antova. Unul dintre ei, venit
din țările baltice, se afla de peste zece ani în Marea Britanie și nu era apt
să pronunțe nici măcar „Bună ziua”! Când l-am văzut, am început „să prind curaj”,
parafrazându-l pe Creangă.
Alți trei colegi,
aflați de peste jumătate de deceniu la Londra, erau un pic mai răsăriți decât
balticul, dar cu nici o jumătate de pas înaintea mea. Toți trei, punându-le
câte o suliță în mâini, ai fi zis că sunt indieni. Întrucât nu purtau sulițe,
mi-a fost nespus de greu să decid de prin ce junglă veniseră la Londra. Unul
dintre tovarășii de bancă îmi spuse că cele trei specimene nu trăiesc mai mult
de douăzeci și ceva de ani. Prin urmare, în lipsa unei solide certitudini, am decis că
ei erau pigmei.
Întrucât venise o
fată nouă în echipa noastră, Julia ne recomandase să o salutăm călduros cu câte
un Nice to meet you, Film! Așa o chema pe noua noastră colegă venită tocmai din
Thailanda. Toate bune și frumoase până în momentul în care și cei trei pigmei
trebuiră s-o salute pe noua noastră colegă.
- Nice
to meet you, Flim, spuse primul.
- Nice
to meet you, Flim, spuse al doilea.
Întrucât și al treilea coleg, pigmeu și el, o numise pe colega noastră tot Flim, Julia Wilson în acel moment înțelesese că la mijloc se ivise o problemă
serioasă. Pigmeii nu puteau pronunța sub nicio formă Film, ci numai Flim. Îi
pusese pe toți trei să repete după ea câte o literă, poate, într-un sfârșit, îi
reușește să scoată, de prin junglele necunoașterii, pe cei trei pigmei.
- F,
spuse profesoara.
- F,
repetaseră cei trei.
- I, continuă
Julia.
- I,
sonorizară în cor și bărbații cu pricina.
- L!
- L!
- M!
- M!
- Acum
pronunțați Film!
- Flim,
spuseră toți odată cei trei. Pe cât de albă era Julia, pe atât de pământii rămaseră
pigmeii.
Râdeam în sinea mea ca un nebun.
„Este greu să
scoți jungla dintr-un singur om. Dar când e vorba tocmai de trei, scoaterea ei
devine absolut imposibilă”, îmi spusei eu amuzat.
Tot în acea
seară, învățaserăm un cuvânt nou în engleză care, brusc, îmi preschimbă zâmbetul
într-o amarnică tristețe. Era vorba de lexemul „unfortunately”. Să-i fi văzut pe
pigmei cât de frumos și fluent îl pronunțau… Și, în același timp să mă fi văzut
pe mine… Să mori, nu alta. Mi se rupea limba în gură. O sucisem și o răsucisem,
ba chiar și nod o făcusem la un moment dat, dar să pronunț cuvântul „unfortunately”,
tot nu putui.
Au trecut mai
bine de trei ani de atunci. Probabil că cei trei pigmei au învățat să pronunțe
numele acelei fete, iar eu…, ori de câte ori văd cuvântul „unfortunately”, mă
apucă plânsul…
No comments:
Post a Comment