Printre valuri de poezie maritimă



Vitalie Răileanu – un critic literar peste măsură de prolific, care în ultimii ani a căutat cu dăruire pulsul vieții a sute de scrieri literare anunțând potențialii cititori de utilitatea operelor respective, ne-a bucurat sufletele avide de lectură cu o nouă carte. Înainte să întorc prima filă a noii sale cărți, botezate inspirat Imun la naupatie, am fost surprins să aflu că de această dată nu mai este vorba de critică literară, de schițe de portret, de recenzii etc., ci… de poezie. Binecunoscutul Vitalie Răileanu a renunțat vremelnic la vechile tradiții literare, punând pe buzele cititorului fidel și versuri. Dar ce versuri!

Imun la naupatie, publicată la Editura Tipo Moldova din Iași, în Colecția OPERA OMNIA, este un periplu peste ape reci, învolburate, o călătorie printre fiorduri nordice, norvegiene, în depărtări antarctice, însingurate…

Începe furtuna
Să plutim spre furtună

Aceste versuri sunt mai mult decât o invitație la bordul unui vas maritim aruncat în brațele furtunii. Este o chemare la înfrângerea necunoscutului ce ne stă în cale.

Una dintre multiplele idei ale poeziei lui Vitalie Răileanu, care mi-au răscolit gândirea după lecturarea integrală a cărții, urmând poteca interpretărilor firești, ar fi existența pământului aflat la margine de ape, existența indubitabilă pe undeva a unui far Alexandrin, a unui far îndrumător spre salvatoarele limanuri.

Pentru iubitorii de versuri, de versuri acoperite abundent cu stropi sărați și reci de mare, postez mai jos două dintre inumerabilele poezii cuprinse în această carte, punând astfel la încercare și imunitatea lor, a cititorilor, la naupatie…

Eu sunt imun!

Lectură plăcută!

Nord
știu că nu mă așteaptă nimeni în portul de ataș
și voi rămâne aici
în larg
lup de mare care trece prin Fiordurile Norvegiei
încorsetat de cristale reci de gheață nordică
nu adun diluvii pentru tine
iubito…
ce vis încordat
ce tânăr e visul ce taie
însemne pe brațele mele
ce înoată spre alte Fiorduri
mai nordice
mai nordice…


incertitudine
astăzi m-au durut
vechile răni
de aduceri aminte
și eu
m-am metamorfozat
în cristale mici de sare
fiind înghițite de apele reci ale mării

No comments:

Post a Comment