Roboți de Moldova

În Republica Moldova, unde lucrurile toate, de la politică la economie, merg de-a-ndărătelea, de unde Evul Mediu refuză să se ducă, unde lumea, în mare parte, privește către viitor cu fundul, unde drumurile sunt de câteva ori mai denivelate decât creierul lui Lenin, există roboți.

În Republica Moldova, unde a merge și a sta sunt sinonime, unde a gândi și a nu gândi nu au vreo-nsemnătate, unde a trăi înseamnă a muri, iar a muri înseamnă a trăi, progresul nu se măsoară în ceea ce face omul, ci în ceea ce devine el. Iar el, omul, devine robot.

Chiar zilele trecute am văzut o duzină de tipi dupuroși, toți beți, care, mișcându-se robotic, à la Michael Jackson, stârneau râsul trecătorilor dintr-un sătuc din centrul Moldovei. Văzându-i, ai fi zis că au evadat dintr-un laborator sau dintr-un depozit destinat anume unor asemenea entități. Toți până la unul, erau cu nasurile și urechile jupuite. Firește, nu din cauza soarelui dogoritor de august, ci a băuturii. Unul dintre ei, culmea!, purta mănuși. Cică ele îi țineau pielea lipită de mâini, altfel ar fi căzut.

Și era sâmbătă seara.

Cineva mă anunțase că duminica, pe ulicioarele satului ai șansa să vezi și mai mulți indivizi stricați de beție al căror mers te duce cu gândul la roboți.  Tot el îmi spune că unii dorm sub garduri sau se târăsc prin troscot, alții fac jonglerii sau se bat ore în șir până când, răpuși de oboseală, adorm direct pe câmpul de bătălie.

…

Este duminică seara, iar show-ul a început de mult. Un bărbat între două vârste, cu ochii ca de sticlă,  se „ducea venind”, vorba poetului. Atât de lenți îi erau pașii, încât ai fi zis că se mișcă cu încetinitorul. Lenți și haotici totodată. Din această cauză, îmi era cu neputință să-nțeleg dacă el totuși se duce sau vine?!

Într-un alt colț de drum, un tip gras, cu fălci ca de hipopotam, uitându-se îndărăt, s-a lovit cu capul de remorca unui tractor, stârnind un ecou ca de clopot bisericesc. Între timp, mi-am întors privirea spre individul care se ducea venind, însă… dispăruse.

Pe la aprinsul lumânărilor, numărul roboților se dublase. Roboți sus, roboți jos, roboți pe scaune, roboți sub mese… Imagine apocaliptică, ruptă parcă din „Guernica” lui Pablo Picasso.

Un prieten îmi spune că în satul lor, omului când îi este sete, nu se mai duce, așa ca pe vremuri, la fântână, ci în beci sau la bar. Fântânile sunt bune doar pentru adăpatul cailor. Totodată, pe la fântâni mai trag din când în când proprietarii de UAZ-uri, ZAZ-uri, PAZ-uri și alte rable sovietice pe patru roți ca să toarne apă în radiatoare.

…

Fabricarea unui robot necesită timp și bani. Republica Moldova nu investește nimic, însă produce roboți pe bandă rulantă. Roboți uzați, buni de nimic, pe care nici medicii nu-i mai pot preschimba în oameni.

Când să părăsesc tabloul, fui nevoit să fac slalom printre toți acei mulți roboți care, asemenea unor copaci găunoși și putrezi, stăteau să se prăvale peste mine.

…Roboți care te fac uneori să râzi, dar care… au inimă, și au ajuns ceea ce au ajuns, nu de viață ușoară.