„Suntem ceea ce mâncăm”

Destinul basarabenilor, oricât de mulți ori de puțini sunt ei, poate fi redus, de exemplu, la destinul unui singur individ, trăitor al acestor pitorești pământuri. Un individ dintre ăia ordinari, peste care, deși trăim într-un areal geografic însorit, au tăbărât greii nori ai ghinionului și ai nesfârșitelor eșecuri. Un individ care mereu ajunge în stație în urma autobuzului, rămânând contrariat și cu privirile-ncruntate-n zare. Sau chiar dacă mai apucă uneori să-l prindă din urmă, se pomenește, cât ai zice pește, în ambuteiaje kilometrice, ori în fața unor necruțătoare semafoare cu ochiul veșnic roșu. Dar, și dacă are marele noroc s-ajungă unde și-a propus, ușile la care bate ba cu degetul, ba cu pumnul, renunță parcă dintr-o viscerală încăpățânare să se deschidă. Dar, și dacă se deschide vreo una dintre ele, interlocutorul, fie bărbat, fie femeie, îl scoate pe bietul nostru individ în șuturi, motivând că timp de el în clipa aia n-are… Și așa mai departe.

Autobuzul nu-l așteaptă, semafoarele sunt roșii, ușile nu i se deschid, nimeni nu are răbdare să-i asculte păsul…

Și-atunci, ce face bietul nostru cetățean?! Surescitat mai mult ca niciodată își dezdoaie degetul arătător și, ca pe o sabie medievală, începe a-l învârti ba în stânga, ba în dreapta, ba în jos, ba în sus, învinuindu-i pe toți precum că ar fi conspiratori și scelerați. Complot universal împotriva sa, nu glumă.

Cam acesta este comportamentul nostru, al basarabenilor, de la independența din anii ’90 încoace. Arătăm cu degetul în direcția României, a Transnistriei, a Ucrainei, a Turciei, a Rusiei ș.a.m.d. Dar niciodată nu îndreptăm arătătorul spre propria noastră ființă, spre propriul nostru popor.

Ce vină ar trebui să poarte ceilalți pentru că noi suntem săraci, corupți, nesimțiți și mincinoși?!  Oare a venit Putin&Co să pună mâna în mod fraudulos pe bănci, pe instituții media, pe fabrici, imobile etc., sau o fac oamenii noștri, adică acei care s-au născut aici, care au crescut aici, care respiră același aer, care poartă aceleași nume?! Oare a venit Băsescu să corupă sistemul nostru judecătoresc? Oare Putin sau Băsescu au umplut gurile politicienilor moldoveni cu minciuni, ca mai apoi aceștia să ni le spună nouă?! Problema nu este în afara țării noastre, nu este alături de noi, ci în noi înșine. Problema suntem noi. Noi, moldovenii, ne amăgim unii pe alții, ne furăm, ne trădăm… Ai noștri îi calcă în picioare pe ai noștri. În noi înșine sălășluiește o multitudine de vicii și defecte. Mai pe scurt, „suntem ceea ce mâncăm”, după cum spunea filozoful german Ludwig Feuerbach.

Și care o fi mâncarea noastră oare? Mămăliga și brânza de oaie, ar spune unii. Or fi și acestea, însă mâncarea cea de toate zilele a moldoveanului se reflectă în propriile-i fapte. Iar acea mâncare este ura, minciuna, hoția, trădarea și multe altele.

Este timpul să nu ne mai stricăm gura degeaba. Este timpul să nu mai dăm vina pe alții. Nici pe Putin, nici pe Băsescu, nici pe Dumnezeu.

Vina stă în noi.

Citisem undeva că moldovenii sunt la mare căutare în rândul canibalilor. Cică ai noștri sunt ușor de mâncat, deoarece nu au coloană vertebrală.

…

Cam așa stau lucrurile, fraților.

Ar trebui să ne trezim la realitate și să ne mișcăm o dată din loc. Pentru că acum este timpul. Nu mâine, nu poimâine, ci azi.

Pentru că, după cum a spus regizorul Woody Allen, „Dacă aștepți momentul potrivit, te întrec alții, care nu îl așteaptă”.