Hristos a Înviat! Noi mai trăim? (2)

Trăim o singură viață. Doar una. Ne-am dori să trăim mai multe, dar Dumnezeu a decis să ne dea numai una. Una, dar și aceea scurtă. Scurtă și plină de suferință. De suferință și sărăcie. De sărăcie și lacrimi. De lacrimi și eșecuri. De eșecuri și răutate. De răutate și păcat. Mai ales de păcat.

M-am născut fără să-i fi cerut cuiva să mă nască; trăiesc fără să-i cer cuiva să-mi lungească zilele pe acest pământ; voi muri fără să rog pe cineva să-mi ia sufletul. Sunt om, un simplu om și nu pot schimba nimic privitor la existența sau la inexistența mea. Exist și punctum. Am fost, sunt și voi fi pentru că Cineva vrea ca eu să fiu, să trăiesc pe acest pământ. Acel Cineva vrea ca noi toți, cei ce respirăm, mâncăm, gândim – să existăm. Iar prin existența noastră să facem schimbări în lume, în noi înșine. Pentru că schimbarea lumii începe, întâi de toate, de la schimbarea sinelui. Schimbarea acestei lumi ar fi, cred eu, cel mai de preț lucru pe care am putea noi, oamenii, să-l înfăptuim.

Dalai Lama spunea că dimineața, când deschidem ochii, primul lucru la care ar trebui să ne gândim este: „Astăzi sunt norocos – m-am trezit. Sunt viu…”. În timpul vieții avem la dispoziție mii, zeci de mii de dimineți în care să ne bucurăm de trezirea noastră. De câte ori ne-am bucurat? De câte ori i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a mai dat o zi?

Ne irosim viețile gândindu-ne mai mult la nimicuri. Ce mașină să-mi mai achiziționez? În ce țară să plec în vacanță? La ce film să merg deseară? Etc. În toate acțiunile sau inacțiunile noastre, ne gândim doar la confortul propriei persoane. Nu este un păcat să te gândești la binele tău. Este un păcat să te gândești doar la binele tău.

Ridicați ochii și uitați-vă-n jur. Atâta lume săracă care nu are ce mânca și unde dormi, atâția bolnavi care nu au bani de tratament, atâția oameni disperați care au nevoie de o vorbă bună, de o încurajare… Oamenii ăștia au nevoie de noi. Acești oameni au nevoie de tine. De sprijinul tău. Unde ești tu, creștine, atunci când semenul tău zace-n suferință?

Stai la masa încărcată de bucate, te ghiftuiești cu bunătăți, mai bei din când în când câte un pahar de vin, scoțând printre dinți câte un „Hristos a Înviat!”, și cu asta basta. „Te bucuri” de învierea Lui, deși știi prea bine că vecinul tău moare de foame, neavând pe masă nici măcar o bucată de pască sau un ou roșu. „Te bucuri” de învierea Lui, știind prea bine că vecinul tău este grav bolnav și nu are cine-l mângâia…

Cunosc un băiat care, cu câțiva ani în urmă, fiind crunt bătut de niște tirani în orașul Moscova, s-a întors acasă… în scaunul cu rotile. Vremea trece, iar băiatul despre care vă vorbesc își petrece timpul, viața, în același scaun. În locul lui ar fi putut sta oricine dintre noi. Sau poate, Doamne ferește, vom sta. Anul trecut îmi propusesem să-l vizitez și să-l ajut măcar cu ce pot. Dar lunile zburau una câte una, iar eu încă nu-i trecusem pragul. Într-o seară, fiind în treacăt prin satul său de baștină, am avut ocazia să mă deplasez chiar prin preajma casei sale, dar, pentru că eram prea grăbit, mi-am promis că data viitoare îl voi vizita negreșit. M-am uitat pe prispa casei sale dărăpănate și unicul lucru pe care l-am văzut era… scaunul său cu rotile.

A doua zi am suferit un accident de mașină. Mi-am rupt un picior. Se rupsese ca un vreasc.

Ajută-l pe suferindul din preajma ta, căci mâine ai putea tu însuți să suferi. Și încă ceva, lăsați-L pe Hristos să învieze prin faptele voastre, nu prin vorbele pe care le ziceți an de an de Paști!

Eu mi-am învățat lecția.

Hristos a Înviat, creștine!