PLDM își dorește alegeri anticipate

În ultima vreme se discută foarte mult că PCRM-ul și PDM-ul își doresc anticipate, în acest sens urmând să-l demită marți pe Vlad Filat. În sprijinul lor vor veni și socialiștii, mai ales că joi seara, în cadrul unui talk-show, Ion Cebanu a menționat că, atât el, cât și colegii săi, vor susține orice inițiativă de demitere a prim-ministrului Vlad Filat.
Dar, haideți să le luăm pe rând:

1.      Demiterea prim-ministrului nu înseamnă automat alegeri anticipate. Înseamnă reluarea negocierilor de la “punctul 0”, vorba lui Lupu, a celor trei partide din Alianță. De ce renegocieri și nu alegeri își dorește PD-ul? Pentru că, în cazul unui scrutin, acest partid, după toate scandalurile legate de Păpușar și de activitățile reprobabile ale acestuia, riscă să rămână în afara Parlamentului sau, în cel mai fericit caz, să se aleagă cu două-trei mandate – prea puține ca să poată influența anumite decizii parlamentare.
2.      PLDM-ul, în frunte cu Filat, cel care nu vrea să dea curs propunerilor lui Marian Lupu de a demisiona din fruntea Guvernului, după toate aparențele, își dorește alegeri anticipate. Dacă își dorește alegeri anticipate, atunci de ce nu demisionează?

a)      Pentru că Vlad Filat a spus anterior că nu va capitula în fața mafiei. Or, renegocierile cu PD-ul, înseamnă  a sta la aceeași masă de discuții cu Păpușarul, înseamnă acceptarea/ reacceptarea de către PLDM a unei serii de condiții puse de acest individ care și-a cumpărat, după cum a spus Filat, un loc în politică.

Dacă va merge totuși la masa de negocieri, Filat riscă o șifonare gravă de imagine. În primul rând, pentru că nu și-a dus lupta până la capăt împotriva așa-zisei mafii evocate de însăși Măria Sa. Iar, în al doilea rând, pentru că băgarea sabiei în teacă și așezarea la masa de discuții ar însemna, în ochii simpatizanților PLDM, capitularea incomprehensibilă și impardonabilă a liderului lor în fața lui Plahotniuc. Să nu uităm că Filat a mai capitulat o dată în fața lui Plahotniuc, în toamna anului 2011, când a încercat să scape de slugoiul acestuia Valeriu Zubco de la Procuratura Generală, fără însă să-și ducă inițiativa până la capăt.

b)      Vlad Filat nu demisionează deoarece este conștient că oricum va fi demis. O dată cu identificarea tuturor partidelor care vor susține moțiunea de cenzură de marți, Filat ușor le va putea acuza de faptul că anume ele au provocat alegerile anticipate. Numai în acest mod Filat va reuși să inoculeze în mintea cetățeanului ideea că alegerile anticipate sunt cauzate/ generate anume de celelalte elemente parlamentare, nicidecum de PLDM. Astfel, PLDM-ul, cu excepția scurtelor scandaluri legate de interceptările telefonice, are toate șansele ca, în cadrul eventualului scrutin, să obțină un procentaj istoric de voturi.

PLDM-ul își dorește alegerile, deoarece vrea să scape definitiv de PDM, doar că îi așteaptă pe ceilalți colegi de Parlament să îndrepte lucrurile spre acest obiectiv ascuns al lor, adică spre alegeri.
Dar, vorba ceea: “Vom trăi și vom vedea”. 

No comments:

Post a Comment