Voronin și vânătoarea din decembrie 2008


Se apropiau sărbătorile de iarnă… În una din acele zile cu multă zăpadă și ger, fusesem invitat de către niște prieteni să mergem la o vânătoare de mistreți. La acea vânătoare urmau să participe mai mulți demnitari comuniști, printre care Vladimir Voronin, fiul acestuia, Igor Dodon ș.a. Acceptasem cu plăcere, mai ales că îmi era poftă de o fripturică din carne de mistreț. Unicul lucru care îmi displăcuse, fusese acela că trebuia să completăm rândurile celor aproape 40 de gonași, dar… ce nu face omul pentru o bucată de carne de mistreț?!
Cotrobăiserăm în lung și în lat pădurea din regiunea Răzeniului, strigând cât ne țineau rărunchii ca să stârnim vânatul, iar demnitarii, înfofoliți în haine groase, nu conteneau să tragă în bietele animale. Împușcară cel puțin 40 de mistreți. Un camion plin până la refuz cu cărniță gustoasă, trecu ispititor prin fața noastră, ducându-se într-o direcție, pe care noi, grămada aia de gonași obosiți, flămânzi și uzi până la piele, nu aveam voie să o cunoaștem. Cât fusese ziulica de lungă, un paharnic cu un termos ciudat în mâini, tot se ținuse de fundul lui Voronin turnându-i acestuia habar nu am ce băutură. Acesta sorbea cu nesaț, se lingea lin, ca cu încetinitorul, pe buzele-i bătrâne, iar noi, plebea, ne tot uitam la el.
După o zi de alergătură colectivă, speram să ne dea măcar vreo doi-trei mistreți pe care să-i împărțim înde noi, gonașii, însă, el, Voronin, alături de camarazii săi, urcară în Jeepuri, pornind în trombă la ospățul de diseară.  Nu numai că nu ne dăduseră nici un gram de carne, dar nici mulțumesc nu ne-au spus.
Nemernicii.
Stăteam și mă gândeam atunci: “Un președinte ca ăsta care nu este în stare să aibă grijă de o mână de hăitași, ar putea el să aibă grijă de populația întregii țări?” Categoric nu.
Speram să vină democrații  la putere, pentru că ei păreau să fie mai aproape de cetățeni, mai receptivi la nevoile acestora și, în cazul unei vânători similare, cu siguranță ne-ar fi dat câte o bucată de carne.
Și au venit.
Mai bine nu veneau. Pentru că eram cu mult mai optimiști atunci când le așteptam venirea, decât acum, când au venit.

No comments:

Post a Comment