Crăciun de basm

2 comentarii


Am scris această poezie când eram un băiețel de numai 17 ani. Ce repede mai zboară timpul...


Afară-i frig și înnorat, teribil bate vântul,
Ninsori cerești astupă grabnic, în lung și-n lat pământul,
Deasupra satului ce stă, culcat în somn de iarnă,
O noapte fioroasă, începe să se-aștearnă.
  
  Iubiți copii, lăsați ghețușul! aud câte-o strigare,
Aceștia sunt părinții lor ce-i cheamă la culcare,
Un pici cu schiuri, supărat, prin bezna nopții plânge,
Iar un opaiț ce-a tot ars, la rândul său se stinge.

În orele tăcerii, târziu, în miez de noapte,
Călcând printre troiene, zăresc, nu prea departe,
O flamă liniștită, pe-un geam mărunt arzând,
Și un ecou de harpă, aud, divin, sunând.

O copilandră dulce, cu voce mlădioasă,
Îngână cânturi line… Ce sfântă! Ce pioasă!
În astă vreme, brusc, o stea nălucitoare,
Tenebrele zdrobind, în fața mea apare.

Privind, uimit, spre astru, spre ceruri, tot mai sus,
Zăresc, în depărtare, Ieslea lui Isus,
Vrăjit de cânt, vrăjit de harfă, de fericire plin,
Cobor în nea genunchii, Lui să mă închin. 

Dacă îți place, spune-mi și mie!
Mulțumesc!

Eugen Gheorghiță a plecat la Ceruri

14 comentarii
Fotografie preluată din revista „Literatura și arta”
A fost un scriitor talentat și un jurnalist prețuit. A fost un singuratic hazliu, vorbele căruia l-ar fi amuzat până și pe cel mai posac individ. Discreția și modestia acestui om m-au impresionat profund. În ultimii trei ani, timp în care a activat la revista Literatura și Arta”, i-am citit toate articolele, mai cu seamă Beciul Vechi pagină de satiră și umor de care Eugen Gheorghiță se îngrijea cu o deosebită dăruire și responsabilitate.
Dumnezeu să-l odihnească alături de cei drepți!

Îți mulțumim, Doamne

2 comentarii
Îți mulțumesc Isuse,
Că din cerul tău sfânt,
Cobori ne-ncetat,
Mila Ta pe pământ
Și că harul Tău dulce,
Al vieții izvor,
Îmi netezește poteca
Spre viitor.

Fă, Doamne, te rog,
Ca de azi înainte
Toți să se-ncreadă,
În puterile-Ți sfinte,
Să se-nchine doar Ție,
Tu ești Împărat.
Tu ești Acela
Ce de păcat ne-a salvat.

Sunt lipsiți de credință,
Cei ce-n aste vremuri se nasc
Supuși sunt pieirii,
Sfârșituri groaznice-i pasc
Obținând necredință,
Moștenire de veac,
Sărmanii se-afundă,
În rătăciri fără leac.

Numai Tu, Doamne,
Putea-vei să-i vindeci,
Precum marea
În două să spinteci,
Precum morții,
Din nou să-i învii,
Numai Tu, Doamne,
Pe toate le poți și le știi.