Preoţii, prin smerenia lor, ar trebui să atragă masele de oameni la biserică; ar trebui să-i convingă pe necredincioşi să renunţe la necredinţa lor; ar trebui, din punct de vedere spiritual şi nu numai, să pună omul care duce un mod de viaţă greşit pe calea dreaptă. Totuşi…, cum ar putea un individ care merge strâmb să îndrepte paşii altuia?!
În prezent asistăm la o transformare a Bisericii Ortodoxe, dintr-un cult destinat apropierii omului de Dumnezeu, într-un cult al îndepărtării acestuia de divinitate.
Astăzi, mass-media ne prezintă frecvent cazuri în care duhovnicii ortodocşi sunt surprinşi, cu camera ascunsă, cerând bani de la enoriaşi. Bani pentru botez, bani pentru înmormântare, bani pentru cununie… Şi, adesea, dacă nu dispui de suma solicitată, te vezi nevoit să pui coada între vine şi să pleci.
Ce se întâmplă cu biserica noastră? Ce se întâmplă cu unii dintre preoţii noştri?
Tot mai mulţi dintre ei îşi ridică ditamai case-castele, îşi cumpără maşini de lux. Alţii sunt agresivi, mincinoşi, mânioşi. Culmea e că tot aceşti preoţi se şi întreabă adesea: de ce bisericile noastre rămân goale? De ce ortodocşii îşi lasă credinţa strămoşească, dând preferinţă altor culte religioase?!
De ce?!
Constatăm că ortodoxia se preschimbă, treptat, într-o confesiune a oamenilor bogaţi. Cel sărac, care nu are cinci sute sau o mie de lei să plătească taxa impusă de tot mai mulţi preoţi, riscă să rămână cu copilul nebotezat, cu mortul în casă, iar tinerii să rămână necununaţi.
Oare există biserici eterodoxe, adică non-ortodoxe, în Republica Moldova, în care să existe taxe impuse de către diriguitorii lăcaşelor sfinte? Nu cumva în bisericile noastre latura spirituală a fost substituită de cea materialistă? Nu vi se pare că activitatea unui preot contemporan începe să se asemene tot mai mult cu cea a unui businessman?
Încotro, preasfântă biserică?!
Martin Buber, fiind citat de către M. Scott Peck în cartea Psihologia Minciunii, p.89, spune: „Deoarece motivaţia principală a răului este deghizarea, unul dintre locurile în care e cel mai probabil să fie găsiţi oamenii răi este Biserica”. Dacă este aşa, atunci unde să-i găsim pe oamenii buni?
Confucius spunea: „Când vezi un om bun, încearcă să-l imiţi; când vezi un om rău, analizează-te”. Mai avem noi azi pe cine să imităm?
Preoţi cu „P” mare avem ocazia să întâlnim din ce în ce mai rar. Restul, prin acţiunile lor urâte, nu fac decât să-L izgonească pe Dumnezeu din biserici. Ce folos că suntem liberi, că avem lăcaşe de cult câtă frunză şi iarbă, dacă nu-L avem pe Dumnezeu în ele?
Un preot, ca să-şi educe enoriaşul în spirit creştin, trebuie, mai întâi de toate, el însuşi să nu fie păgân. Cum să mai săruţi mâna unui duhovnic, care, chiar cu acea mână te jecmăneşte? …iar, după cum spune vorba ceea: „peştele de la cap se strică”. Este nevoie de o schimbare. Şi… nu în cadrul structurilor de conducere ale Bisericii Ortodoxe, ci în mintea celor care o păstoresc. Nu o spun cu răutate, însă, atâta timp cât Mitropolia nu ia măsuri de disciplinare, dar mai ales de responsabilizare a slujitorilor Domnului, înseamnă că aceasta într-un mod mojicesc le acceptă fărădelegile. În cadrul bisericilor, cuvântul „taxă” nu trebuie să existe. Preotul care cere bani, mai e preot?! Cutiile pentru donaţii, da, îşi au locul în biserică, taxele, nu. Dumnezeu nu cere plată pentru mântuirea pe care ne-o dă, atunci de ce ne-ar cere bani preoţii, mai ales că ei, prin activităţile lor, nu oferă mântuirea?! În Biblie, la Matei 10:8 scrie: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”.
Omul, în cele mai multe cazuri, când îşi pierde încrederea în biserică ori în popă, îşi pierde încrederea şi în Dumnezeu. John Troyer, misionarul care a fost omorât deoarece propovăduia Evanghelia, a spus: „Viaţa cu Hristos este o nădejde fără de sfârşit, dar viaţa fără El e un sfârşit fără de nădejde”.
Noi mai avem vreo nădejde?
No comments:
Post a Comment